O NOUÃ ETAPÃ ÎN ISTORIA PNTCD

O nouã etapã în istoria PNTCD - I.

          Dupã moartea lui Ion Diaconescu, fostul presedinte al PNTCD între anii 1996-2000, începe  o etapã nouã în istoria PNTCD. Dusmanii acestui partid, aflati în interiorul lui, vor trebui sã gãseascã noi cãi si mijloace pentru a putea continua actiunea de pânã acum, de distrugere a PNTCD. Disparitia lui Ion Diaconescu le-a luat si posibilitatea de a-l folosi ca paravan, în spatele cãruia, acesti antitãrãnisti sã-si continue actiunea lor antitãrãnistã.

          Ca si Corneliu Coposu, si Ion Diaconescu a fost un captiv în PNTCD si, oricâte factiuni si fractiuni ale acestui partid au existat si existã, acestea au ca element comun si de legaturã existenta, în fiecare din ele, a acestor antitãrãnisti încât, oricare dintre grupãrile create de ei, ar cãpãta legitimitatea juridicã de existentã si actiune politicã, controlul comunist asupra PNTCD se pãstreazã neatins.

          Dacã în fruntea PNTCD ar fi un tãrãnist, deci un anticomunist, partidul ar putea deveni continuatorul si urmasul autentic al PNT. Absurdul situatiei prezente din PNTCD este însã cã, desi antitãrãnistii s-au grupat, alegându-si sefii lor, tocmai majoritatea membrilor PNTCD nu vor sã se separe de acestia, strigând toatã ziua: Unire! Unire! Unitate! Fiecare conteazã! etc. etc. 

          De aceea, putem spune cã acum începe o nouã etapã în istoria PNTCD deoarece s-au schimbat multe din datele problemei a cãrei solutie este atât de asteptatã si mai usor de aplicat în noile împrejurãri apãrute în PNTCD.

Aurel Teodorescu

Pitesti, 14 octombrie 2011

O nouã etapã în istoria PNTCD - II.

          În aceastã nouã etapã din istoria PNTCD, principalul aspect este acela cã dusmanii din interiorul partidului sunt lipsiti de instrumentul ce le permitea sã închidã gura celor care nu voiau distrugerea acestuia. Diaconescu si Coposu  au fost folositi, fãrã scrupule, ca instrumente în acest scop. Principalul argument în crearea unui cult în jurul lor, un cult dupã tipic comunist, a fost acela al anilor multi de puscãrie politicã, ce trebuiau onorati prin ascultarea orbeste de tot ce hotãrau ei, la sugestia comunistilor si a slugilor acestora, omniprezente, oriunde se aflau cei doi, chiar si acasã la ei. Rãsplata: asigurarea sustinerii lor ca presedinti ai PNTCD, de cãtre majoritatea membrilor de partid din organizatiile judetene. Astfel, perfect democratic, PNTCD nu mai era sub control national-tãrãnist ci, sub control comunist. Acest "electorat" de partid s-a mentinut permanent, neclintit, încã de la înfiintarea PNTCD, ca partid politic - în ianuarie 1990 - si a decis în toate congresele de pânã acum ale acestui partid. A decis ca PNTCD sã se îndepãrteze, din ce în ce mai mult, de PNT, a decis chiar schimbarea denumirii acestuia prin alta care nu mai amintea nimic de PNT, a ales ca membri ai conducerii centrale persoane favorite ale lui Coposu si Diaconescu, persoane care au dezintegrat partidul si l-au si compromis grav. Adjudecarea PNTCD de cãtre grupuri de indivizi, care prin faptele lor au fãcut dovada scopului pentru care se înscriseserã în PNTCD, acela al stopãrii evolutiei sale pe linia Mihalache - Maniu, a fãcut posibilã evolutia spectaculoasã a oamenilor lui Ceausescu în postura de conducãtori democrati ai unei Românii capitaliste, ca a treia republicã, dupã cele douã: RPR si RSR. Prin oameni cu experientã politicã de tip bolsevic, calificati la cursurile academiei de partid "Stefan Gheorghiu" din Cotroceni, PNTCD a fost o jucãrie în mâna FSN-ului care, indiferent sub ce denumiri a evoluat, l-a  compromis în asa hal în ochii opiniei publice încât acum este foarte greu, dar nu imposibil, sã-si recapete respectul si prestigiul de care se bucura PNT. Sã amintim numai cele douã CDR-uri prin care PNTCD a fost atras în cursã, compromis folosit si ca paratrãsnet contra mâniei populare abil dirijatã de comunisti precum si de ministrii, secretarii de stat, subsecretarii de stat, prefectii si alti demnitari din timpul participãrii partidului la guvernarea din perioada 1996-2000. Acestia nu erau national-tãrãnisti în fapt ci, oameni ai organizatiei comuniste. Vreo câtiva, tãrãnisti dovediti, care scãpasera vigilentei de partid si ajunseserã în functii importante de conducere, au fost ulterior înlãturati si marginalizati.

          Totul s-a desfãsurat conform planului stabilit. Iar dupã ce-au scos PNTCD din parlament, dupã anul 2000, de 11 ani, dusmanii de moarte ai PNTCD, au ajuns acum într-o situatie cam dificilã pentru ei, asa cum am mai spus, deoarece trebuie sã gãseascã noi instrumente de manipulare a celor care pânã acum au fost pãcãliti dar si contra celor care vor sã scape PNTCD din menghina în care a fost prins de grupurile antitãrãniste din PNTCD. Cele câteva femei membre de onoare ale PNTCD, purtate ca odoare, dar care nu au activitate politicã în PNTCD, nu prea le mai sunt de folos, mai ales cã surorile lui Coposu au inceput si ele sã priceapã jocul în care au fost atrase, iar bãtrânul Tepelea, mai întelept decât ceilalti, refuzã contactul cu indivizii ce se erijeazã în presedinti ai PNTCD.

          De aceea, cu îndreptãtire, se poate spune cã începe o etapã nouã în istoria PNTCD, etapã cãreia îi voi dedica un studiu predictiv în partea a III-a din tratarea acestei teme si care, inevitabil, va include si reiterarea solutiilor pe care eu le-am avansat, cu mult timp în urmã, pentru iesirea din impasul în care se aflã acum PNTCD, precum si ale altor membri ai partidului nostru, care se dovedesc activi, în bine si nu în rãu, prin ideile lor de revigorare a PNTCD si pentru care am tot respectul în calitatea lor de camarazi de partid.

Aurel Teodorescu

Pitesti (Arges), 19 octombrie 2011

O nouã etapã în istoria PNTCD - III.

          Etapa actualã, asa cum am mai spus, este favorabilã revenirii, în viata politicã a României, a singurului partid politic nãscut pe pãmânt românesc si din spirit românesc: PNT. Noi, cei care nu am trãdat si am avut în vedere liniile de fortã ale acestui partid, fãurit de Ion Mihalache si Iuliu Maniu, noi cei care nu ne-am alãturat indivizilor agenti de influentã si provocatori travestiti în tãrãnisti si care vin din acea bandã cunoscutã sub numele de Partidul Comunist Român si din cocina politicienilor de ocazie, buni la toate si la nimic, o tagmã ce polueazã în asa hal viata politicã româneascã si al cãror crez politic este ilustrat perfect de asa-numita Realpolitik, la rândul ei un fruct al gândirii bolnave ce a conceput etica situationalã clocitã de gânditori politici de limbã englezã, cu pretentia de a-i învãta pe oamenii politici sã gândeascã "corect politic". Asadar, noi putem face ca partidul fondat de Mihalache si Maniu sã revinã la locul ce i se cuvine si pe care îl meritã în politica de azi a României.

          PNTCD poate acum sã devinã - în esenta sa - PNT dacã acei membri ai sãi - care nu au dãunat în niciun fel idealului national-tãrãnist, prin înhãitarea cu persoane de teapa celor mai înainte pomeniti - se adunã si îsi aleg o nouã conducere pentru cã deja aceasta drojdie umanã, care a maculat blazonul PNT si a compromis tãrãnismul în ochii opiniei publice, s-a separat de adevãratii tãrãnisti si si-a ales sefii ce-a poftit. Deci, situatia s-a limpezit acum în partid, în sensul cã acum se stie cine sunt dusmanii partidului. Pentru acesti intrusi în partidul nostru este acum mai greu sã continue linia politicã impusã de conducera PNTCD încã de la constituirea acestuia în decembrie 1989 - ianuarie1990. Aceastã directie, impusã de sefii de-atunci ai PNTCD, a fost catastrofalã pentru partidul nostru deoarece:

          - a legitimat pe comunisti si acolitii lor ca parteneri politici, iar partidele create de ei, ca partide democrate;

          - a oferit, comunistilor si slugilor acestora, functii de conducere în PNTCD unor indivizi veniti din esaloanele nomenclaturii comuniste si dintre colaboratorii PCR, mai vechi sau mai noi;

          - a stabilit ca PNTCD sã facã politicã numai în aliante: preelectorale, electorale si postelectorale la guvernare, blocând astfel orice tendintã de afirmare, în nume propriu, a doctrinei si ideologiei noastre precum si înfãptuirea programului partidului nostru, rezultatul fiind denaturarea identitãtii sale; 

          - prin aceste trei mãsuri, întreprinse în numele "reconcilerii nationale" - lansatã de Ion Iliescu - a fost indusã o stare de pasivitate, în locul entuziasmului si sperantei, nãscute imediat în urma revoltei organizate de comunisti împotriva lui Nicolae Ceausescu, revoltã  care luase o turnurã periculoasã pentru pucistii comunisti, ceea ce a determinat crimele ce-au urmat. Aceastã pasivitate a favorizat rãul imens adus României de PCR-ul nãpârlit si regrupat prin oamenii sãi formati ca activisti si slugi ale acestuia.

          În prezent, dispunem de toate dovezile trãdãrii si stim cine sunt cei care vor ca PNTCD sã nu mai aibã nicio legaturã cu PNT. De asemenea, cunoastem schema de lucru, tertipurile si instrumentele prin care actioneazã acesti intrusi în partidul nostru. Pe scurt, situatia se prezintã astfel:

          * PNTCD este acum confiscat de cãtre majoritatea procomunistã formatã în acesti ani si care mimeazã credintã national-tãrãnistã prin slogane, declaratii de dragoste fatã de monarhie, condamnã în vorbe comunismul, comemoreazã pe cei care au ucis partidul drag lor, PCR-ul si, afiseazã o stridentã fervoare religioasã crestinã, atât pentru diversiune cât si pentru a camufla ideologia si credinta lor comunistã care, din motive tactice, nu mai este la modã, fiindcã acum nu dã bine.

          * aceastã majoritate este acum vizibilã si prin faptul ca ea s-a separat de tãrãnisti.

          * din considerente tactice, ea îsi formeazã grupãri/tabere conduse de sefii lor, joacã un teatru adecvat scopului, se prefac cã se luptã si, ceea ce este important, antreneazã marea masã a membrilor de partid, la una sau alta din aceste gãsti si astfel este abandonatã activitatea politicã propriu-zisã. Dovadã cã toatã aceastã ceartã este o farsã, este faptul esential cã, desi se combat reciproc, acesti figuranti îsi recunosc reciproc calitatea de membri ai PNTCD, se împacã un timp, se ceartã din nou si apoi reiau scenele de acest fel. Rezultã din asta cã toatã cearta are drept scop mentinerea unei atmosfere de vrajbã si dezordine care sã stopeze orice încercare de actiune politicã.

          * Senatul PNTCD a fãcut greseala tacticã de a se situa, alternativ, de partea uneia sau alteia dintre gãsti, dovedind spirit partizan, pierzându-si astfel calitatea de for care vegheazã la pãstrarea  traditiei, principiilor si conduitei morale tãrãniste pentru ca - în momente de crizã - în partid sã poatã arbitra sau atrage atentia asupra animozitãtilor dintre membrii partidului, mai ales acum, când chiar JODA al PNTCD, a cãrui existentã si atributii sunt stipulate în Legea partidelor politice, a refuzat si refuzã sã-si îndeplineascã atibutiile prevãzute de legea amintitã.

          * PNTCD nu este acum nici la putere si nici în opozitie ci, doar în scripte, puse la îndoialã si acestea - altfel spus - nu se mai manifestã ca un partid politic. Fãrã o conducere care sã-l reprezinte, este târât acum pe la usile partidelor feseniste, de cãtre falsii tãrãnisti, cu scopul de a-l face de râs, cersind  aliante politice (dupã vechea si nociva formula din anii '90) si locuri în parlament, drept rãsplatã cã lucreazã la dãrâmarea PNTCD.

          * doctrina PNTCD este astãzi ceva nedefinit ca urmare a fictiunii stânga-dreapta, fictiune ce permite - acum, în România - disparitia elementelor definitorii ale unei doctrine politice. Urmare a uriasului experiment comunist, ca formã de guvernãmânt si mod de viata socialã, conceptele de stânga-dreapta cu derivatele lor nu mai au niciun sens. Sens are, astãzi, în România ca si în Occident, doar gândirea "corect politicã" ce face posibilã - ca în orice moment - sã poti fi în orice pozitie pe esichierul politic, sã o schimbi pe toatã lungimea acestuia, dupã interesul de moment, fãrã sã ai în vedere niciun principiu si nici o noimã ci, doar profitul personal sau de grup. Or, national-tãrãnistii nu se pot defini decât prin raportare la comunisti; asa a vrut istoria, asa s-a întâmplat: universul concentrationar din penitenciarele cu condamnati politic si din lagãrul în care era România impun aceastã raportare.

          Niciun alt partid politic din România de azi nu se poate defini prin raportare la comunism... numai partidul national-tãrãnistilor poate! Sã nu se creadã cã dacã si liberalii, ca si alte partide, au fost victime ale comunismului, ele au fost anticomuniste. Nu, ele au cochetat cu comunistii dar acestia le-au refuzat avansurile si i-au tratat ca atare: nu i-au urât ci... i-au dispretuit! Asadar, a fi national-tãrãnist înseamnã a nu fi comunist, pentru cã ei nu fac ceea ce fac comunistii. Stânga, dreapta, centru-stânga, centru (adicã zero), centru-dreapta etc., sunt doar perdeaua de fum din dosul cãreia se pot face si desface orice fel de mutãri, zãpãcind electoratul care nu mai întelege nimic din politicã.

          * "brandul" PNTCD - o gãselnitã ce sporeste confuzia si legitimeazã mistificarea si furtul de idei politice derutând atât pe national-tãrãnisti cât si electoratul cât de cât avizat. Folosirea improprie a unui termen din sfera afacerilor este o diversiune. Mai ales în cazul PNTCD. Adicã "brandul" (ca barbarism, dupã pãrerea mea, în aceastã situatie) este acum ceea ce vedem în PNTCD si având în vedere cã practic nu existã dreapta si stânga în politica româneascã, infirmate de realitatea politicã, ca fiind deja notiuni perimate în terminologia politicã - el este caduc. Si ce vedem în PNTCD ca "brand"? Vedem niste indivizi din categoriile deja amintite, nomenclaturisti, colaboratori ai organizatiei comuniste si vagabonzi politici care reprezintã acest brand si, provocând un umor involuntar, se mai zice cã acesta este râvnit de partidele feseniste, ele însele fiind, de asemenea, din acelasi aluat, devenit la rându-I "brand".

          Concluzia care se impune nu poate fi decât urmãtoarea:

          national-tãrãnistii, oricât de putini ar fi ei acum în PNTCD, trebuie sã se adune si sã-si aleagã o conducere provizorie fãrã sã mai tinã seama de gãstile care au divizat partidul. În acest scop, trebuie actualizatã lista - cu cei care au contribuit la declinul PNTCD - pentru a feri partidul de ei. Conducerea provizorie  - asa cum s-a procedat si în 1990 - organizeazã partidul în teritoriu pornind aproape de la zero, reînfiinteazã filialele judetene prin împutreniciri date unor persoane verificate politic. Refacerea partidului "de jos in sus", asa cum unii camarazi de partid cred cã se poate face si cã este democratic, nu este posibilã în situatia datã, dupã cum am vãzut cã s-a încercat. Repet: asa cum în 1990 s-a pornit, tocmai pentru cã în teritoriu oamenii erau nestiutori, a trebuit luatã initiativa de la vârf, vârf constituit pe baza credibilitãtii celor care îl formeazã. Astãzi, în teritoriu/în tarã, existã doar grupuri nereprezentative, formate din antitãrãnisti, din insi din categoriile amintite, numite de sefii grupãrilor antitãrãniste din PNTCD. Odatã create organizatiile teritoriale, se poate convoca congresul partidului care, dupã desfãsurarea congresului, va putea depune la tribunal documentatia cerutã de Legea partidelor politice. În acest demers nu trebuie sã se tinã seama de procesele aflate pe rolul instantei de judecatã, acestea nu sunt ale tãrãnistilor ci, ale celor care nu sunt tãrãnisti, ceea ce se poate demonstra. Prin urmare, aceste procese ale gãstilor antitãrãniste, conform înscrisurilor existente, motivate prin congresele lor, sunt lovite de nulitate si nu trebuie pierdut timpul cu ele. Detaliile acestei actiuni, de revigorare a partidului nostru, se vor stabili în adunarea national-tãrãnistilor, ce va fi programatã la initiativa unor cunoscuti militanti ai partidului, adunare care va avea loc la data si locul convenite.

           Nãscutã în1990, în ritm de lambada, politica româneascã postceausistã ne apare azi în toatã splendoarea ei manelistã. Este politica de jaf, deznationalizare si compromitere a natiunii române pe care numai un partid românesc, cel al national-tãrãnistilor, o mai poate stopa.

Aurel Teodorescu       

Pitesti, judetul Arges  

30 octombrie 2011