CĂTRE NAŢIONAL ŢĂRĂNIŞTI (VI)

De unde naţional ţărănistul Victor Ciorbea?

         

Când clasa politică românească se pregăteşte să intre în anul electoral 2012, iar analiştii şi oamenii politici lucizi dau şanse de revenire a PNŢCD în Parlament, dl. Victor Ciorbea, care se pretinde nu numai preşedinte de drept, ci şi proprietar al partidului, aruncă partidul dintr-un scandal în altul, făcând orice pentru a-l compromite. Este necesar să privim în trecutul protagonistului, pentru a-i intelege prezentul.

            În timpul dictaturii ceauşiste, pe când naţional ţărăniştii simţeau la fiecare pas supravegherea securităţii, Victor Ciorbea depunea jurământul de credinţă la PCR şi apoi intra în slujba principalului organ al represiunii comuniste: Procuratura.

          Anul 1990, anul prigoanei publice a ţărăniştilor îl găseşte pe Victor Ciorbea pe lista lui Ilie Verdeţ la alegerile parlamentare. Eşecul Partidului Socialist al Muncii îl duce la sindicat. Încă de pe vremea aceea îşi dorea numai lider. Aici, împreună cu azi senatorul socialist Miron Mitrea, lichidează la figurat şi la propriu patrimoniul UGSR. Douăzeci de ani serviciile secrete de sorginte securistă şi parchetul, la comanda stângii chiar şi în timpul guvernării CDR îi ţin dosarul în sertar.

          Când PNŢCD-ul era pe val, majoritar în electoratul capitalei, Victor Ciorbea accede la fotoliul de primar al Bucureştiului. În acelaşi an, orientarea neinspirată a liderilor CDR şi setea de parvenire a lui Ciorbea îl mută pe acesta la Palatul Victoria. În scurt timp, aici se compromite iremediabil ca Prim-ministru. Când bunul său prieten Valerian Stan, numit şef al corpului de control al guvernului dezvăluie megaexcrocheria Apartamentul, vizând în principal membrii PD, justiţiarul Victor Ciorbea, de teamă că va pierde sprijinul politic al PD-ului, îl demite pe curajosul prieten care i se alăturase.

          La conducerea Guvernului, vorbă lungă şi fără substanţă, ajunge batjocora presei prin şedinţele interminabile. Pe plan legislativ, deschide poarta ordonanţelor de urgenţă. Dacă predecesorul său, Nicolae Văcăroiu, a produs patru ordonanţe de urgenţă, Victor Ciorbea ajunge la şaptezeci ca să-i dea argument succesorului Adrian Năstase să treacă de patru sute.

          Între cele mai derutante ordonanţe de urgenţă, bulversând legislaţia României, Victor Ciorbea emite ordonanţa care-l menţinea prim-ministru şi primar al Capitalei, în acelaşi timp. Cei avizaţi, între care şi subsemnatul, au încercat să-l oprească. N-au reuşit, dar ordonanţa a picat în parlament, chiar în timpul mandatului său.

          La practica intensivă a ordonanţelor, i s-a cerut de conducerea PNŢCD şi o ordonanţă de restituire a proprietăţilor. N-a avut curajul măcar să abordeze în guvern marea problemă ţărănistă.

          Compromis de presa antrenată de ministrul său, Traian Băsescu, îşi dă demisia. Partidul pe care l-a reprezentat şi l-a slăvit timp de doi ani devine inamicul principal. Înfiinţează propriul partid - ANCD -, ca să împingă partidul-mamă pe panta declinului. Nu-l poate convinge nimeni să rămână alături de PNŢCD.

          Înţelegând după doi ani de opoziţie că nu are vreun viitor, în alegerile din 2000 revine în Convenţia Democratică, la dimensiunile de atunci.

          Când liderii PNŢCD realizează pericolul candidaturii într-o alianţă, cer şefilor partidelor adunate în Convenţie să candideze pe lista PNŢCD-ului, unica şansă de a trece pragul de 5%. Un singur şef refuză: Victor Ciorbea. În declaraţiile de presă ce au urmat alegerilor din 2000, Preşedintele Ion Diaconescu îl face responsabil pe Victor Ciorbea pentru scoaterea PNŢCD-ului din Parlament. Aceasta nu l-a împiedicat pe veşnicul candidat să-l determine pe Preşedintele muribund să-i dea a doua oară girul.

          După congresul din ianuarie 2001, cu profesorul Andrei Marga  Preşedinte, Vasile Lupu Prim vicepreşedinte şi Cătălin Chiriţă Secretar general, în numai şase luni, PNŢCD-ul semnala în sondaje posibilitatea trecerii pragului de intrare în Parlament. Fără curajul unei intervenţii directe, jeluindu-se la liderii Internaţionalei Creştin Democrate, convinge conducerea PNŢCD, împotriva voinţei majorităţii membrilor, să fie primit la vârf, în postul de preşedinte CNC. Încă din ziua fuziunii a început acţiunea de subminare a conducerii statutare a partidului. Cu sprijinul altor virtuoşi naţional ţărănişti, astăzi pitiţi pe la alte partide, determină demisia profesorului Andrei Marga, preia în forţă conducerea PNŢCD, dizolvă 28 de organizaţii judeţene şi notifică liderilor locali, judeţeni şi naţionali, în număr de peste 300, care nu s-au prezentat să-i jure credinţă, prin executor judecătoresc, excluderea din partid.

          Când pierde procesul la Tribunalul Bucureşti cu o parte din cei excluşi şi este invalidat ca preşedinte, aleargă din nou la liderii Internaţionalei Creştin Democrate, care, prin Silvio Berlusconi, îi cer prim-ministrului Adrian Năstase protecţia lui Victor Ciorbea în justiţie, care si intervine. Aşa ajunge preşedinte  al PNŢCD, făcând public un titlu de glorie din modul cum a determinat, prin trafic de influenţă, soluţia Curţii de Apel Bucureşti.

          Marea realizare în timpul mandatului de Preşedinte al lui Victor Ciorbea a fost golirea conturilor PNŢCD de 9 miliarde lei, lăsând moştenire şi cca 6 miliarde lei datorii la sediul central şi în ţară.

          Când PNŢCD a semnalat din nou şanse de revenire în Parlament, Victor Ciorbea a reapărut cu pretenţia de lider absolut. Această pretenţie apare stimulată şi de rezoluţia DNA din 19 septembrie 2011 în Dosarul nr. 197/P/2011, care-l scoate vinovat, alături de Miron Mitrea, de delapidarea fondurilor proprii din patrimoniul UGSR în valoare de 4,7 miliarde lei şi 2,7 milioane de dolari precum şi de tranzacţia generală prin care şi-au împărţit casele de odihnă şi tratament ale UGSR cât şi fondurile lichide. Dacă răspunderea penală s-a prescris, răspunderea civilă este pe cale de a-l ajunge.  Invocarea persecuţiei politice este la modă.

          Toate încercările de a-l aduce pe Victor Ciorbea la o reorganizare statutară a partidului au eşuat. Personal, l-am asigurat de sprijinul meu la obţinerea Preşedinţiei, cu condiţia să accepte un Congres care să reprezinte din treaptă-n treaptă toate grupările. A acceptat să fie ales doar de cei verificaţi şi numiţi de el, iar la vârf, colaboratorii cu simţul democraţiei, să-l recunoască şef pe viaţă. La fiecare întâlnire i-am cerut să retragă cele peste douăzeci de acţiuni în justiţie, care se desfăşoară în cele mai penibile scandaluri. Nu există pentru el soluţie acceptabilă dacă nu este recunoscut şeful absolut al PNŢCD. De aici concluzia că fie este obsedat paranoic de putere fie că, după rezultate, a fost şi este în misiune de a bloca orice şansă de revenire a partidului nostru pe scena politică. Cine nu vrea să vadă aceste pericole este direct răspunzător pentru disoluţia partidului.

          Personal, vă asigur că sunt gata oricând să-mi depun mandatul în faţa unui for reprezentând întregul partid şi doar în faţa celor direct responsabili de situaţia partidului. Îmi asum răspunderea în aceaşi măsură pentru cele mai sus afirmate.

                            

Al Dumneavoastră,

Vasile Lupu

05.11.2011.