"CE, TE CREZI PE VREMEA LUI COPOSU?!"

Atentatul contra lui Coposu, protejat de Poliţie

Autor: TOMA ROMAN JR                                                                                            7 septembrie 2010
http://www.jurnalul.ro/special/special/atentatul-contra-lui-coposu-protejat-de-politie-553803.html

Seniorul Corneliu Coposu

          Jurnalul Naţional: Cum aţi ajuns în anturajul lui Corneliu Coposu? Eraţi la începutul lui 1990 antrenor de canotaj la Dinamo...

Ioan Bãrbus, Ion Diaconescu, Corneliu Coposu

          Mişu Barcan: Eram prieten cu un antrenor de scrimă, tot de acolo, Marius Lupuţiu. El avusese o tradiţie de familie naţional-ţărănistă, se înscrisese în partid. M-a rugat să-i ajut în campania electorală şi aşa am ajuns să-l însoţesc pe domnul Coposu prin ţară. Ştiam de la bunici şi părinţi câte ceva despre Iuliu Maniu şi PNŢ, aşa că nu m-au convins greu. Era în aprilie 1990 şi eu aveam zece zile libere, după un campionat de fond la Timişoara. Am mers cu dl Coposu, dl Ioan Bărbuş, dl Ion Diaconescu, dl Ioan Lup prin Transilvania, a fost o campanie grea. FSN-ul de atunci mobiliza oameni să facă scandal, după ce îi îmbăta în prealabil. La Şimleul Silvaniei ne făcuseră o contramanifestaţie cu bătăuşi beţi, mulţi aduşi din alte locuri. Voiau să ia cu asalt căminul cultural unde ne ţineam adunarea de campanie.

Mişu Barcan

          Eu, ca fost sportiv la Dinamo, aveam mulţi colegi care ajunseseră pe poziţii importante la Poliţie sau serviciile speciale. Fusesem avertizat de unul dintre ei, care lucra în zonă, că se pregătesc violenţe. Poliţia ne-a scos pe o uşă din spate şi am evitat contactul cu feseniştii agitaţi. La Bădăcin, nu au vrut să ne primească să vizităm casa lui Iuliu Maniu, transformată în cămin de oligofreni, cu toate că anunţaserăm autorităţile că venim. Am fost şi la presupusul mormânt al lui Iuliu Maniu, fuseseră aduse de la Sighet şi înmormântate nişte oseminte, dar domnul Coposu avea dubii asupra lor, credea că sunt ale unei femei, de fapt.

Ion Diaconescu, Ion Puiu, Ionuţ  Gherasim, CC

          La toate mizeriile şi ameninţările din campanie domnul Coposu reacţiona foarte calm, relaxat, avea experienţa alegerilor din 1946. Nu îşi ieşea niciodată din fire, nu i se schimba fizionomia în situaţii grele. Afişa aceeaşi atitudine faţă de toată lumea şi nu l-am auzit niciodată ridicând tonul. Discuta la fel de firesc şi cu Jacques Chirac (partidul RPR din Franţa ne-a ajutat mult şi am asistat la întâlniri Coposu - Chirac), şi cu ultimul membru al PNŢCD. După campanie, m-a chemat la o cafea şi o ţigară şi mi-a propus să devin secretarul lui particular. Am acceptat, rugându-l să mă păsuiască un timp, să-mi lichidez gestiunea de la Dinamo şi să mă consult cu familia. Am devenit salariat cu carte de muncă al PNŢCD, ca director de cabinet. Nu regret că am lăsat antrenoratul pentru domnul Coposu. Cât am lucrat cu dânsul nu l-am simţit drept şef, ci ca pe un prieten.

          Jurnalul Naţional: Spuneaţi despre Chirac. Avea domnul Coposu o cotă bună în exterior, era cunoscut pe plan european?

          Mişu Barcan: Da, fiindcă luase legătura cu ţărănişti exilaţi, încă din 1990, care vorbiseră cu partidele de centru-dreapta din ţările în care se aflau. Erau Serdici la Londra, fostul ministru Emil Ghilezan în Italia, profesorul Cornel Petrassievici în SUA. Datorită ultimului a trimis şase tineri în primă fază la masterat în SUA. A ajutat mulţi tineri din partid să meargă la doctorate şi masterate afară, azi ei sunt pe tot eşichierul politic sau în zona de afaceri. Ajunsese în relaţii bune cu Margaret Thatcher. Când am fost cu el la congresul Partidului Conservator, a fost impresionant. Când am intrat în sală, i-au proiectat fotografia pe un ecran, cu inscripţia "Corneliu Coposu - 17 ani şi jumătate deţinut politic". Toată sala s-a ridicat şi a aplaudat.

          Jurnalul Naţional: Vă pun o întrebare neplăcută... Unii lideri ţărănişti, precum Ion Varlam din Franţa, v-au acuzat că aţi fost infiltrat de SRI pe lângă domnul Coposu, ţinând cont că eraţi salariatul clubului Dinamo...

Domnul Ion Varlam

un spirit mai agitat... se ceartă cu toată lumea!

          Mişu Barcan: Domnul Varlam e un spirit mai agitat şi plin de controverse, se certa cu toată lumea. Eu am fost angajat civil la Dinamo, nu ofiţer. Am început la Steaua, am fost detaşat antrenor la Marina Mangalia, unde am scos medaliaţi olimpici şi mondiali şi abia apoi la Dinamo. Am scos primii campioni olimpici ai României la proba masculină de doi rame, la Los Angeles, în 1984. Îmi vedeam strict de viaţa sportivă. Am fost antrenor emerit, nu am absolvit nici o şcoală militară. Într-adevăr, când plecam la campionate sau concursuri în exterior, trebuia să dăm nişte rapoarte atât la plecare, cât şi la venire. Apărea un CI-ist care ne întreba dacă am observat că vreun coleg şi-a vândut maşina sau casa înainte de plecare şi dacă în timpul deplasării a vrut să ia legătura cu noi exilaţi. Unii foşti sportivi aleseseră o carieră în MI, au ajuns chiar generali, dar eu nu.  

Liviu Petrina

           Erau atunci în partid alţi oameni, Liviu Petrina, Iftene Pop, Pavel Suian, care veneau din nişte structuri mai ciudate, legate, spun eu, de UM0544 şi UM0195, unităţi speciale. Era unul, Ştefan Lăpuşan, mai cultivat, fost şef de reţea, care s-a văzut cu dl Coposu să-i spună unde găseşte arhiva partidului. Petrina şi Iftene i-au pus tălpi. Eu, ca antrenor la Dinamo, aveam dreptul să intru să selectez sportivi oriunde la MI, mai puţin la unităţile pomenite mai sus.

          Jurnalul Naţional: PNŢCD a avut un scor slab, ceva peste 2%, la alegerile din mai 1990. A bănuit domnul Coposu o fraudă, ceva?

Pavel Suian

          Mişu Barcan: Bănuia că au fost ceva furturi la urne. Dânsul a candidat atunci în judeţul natal, Sălaj, şi nu a intrat în Parlament, cu toate că lumea ne primise bine acolo şi exista o tradiţie puternică naţional-ţărănistă.

          Jurnalul Naţional: Aţi fost la Alba-Iulia de 1 Decembrie 1990, când domnul Coposu a fost huiduit?

          Mişu Barcan: Da, a fost o greşeală gravă a FSN. Au adus oameni care i-au huiduit pe domnul Coposu şi pe reprezentanţii UDMR, Domokos Geza şi Szoks Geza. Domnul Coposu mi-a explicat că era prima oară când ungurii de la noi recunoşteau importanţa zilei de 1 Decembrie şi nu trebuiau huiduiţi. Ţin minte şi acum ce s-a întâmplat, cu Petre Roman vesel, care le făcea cu mâna huiduitorilor, şi cu Ion Iliescu, care-l trăgea de mână, să nu fie prea evident. La sfârşitul lui 1990, dl Coposu avea deplină încredere în mine, m-a trimis la 25 decembrie 1990, atunci când regele a venit în ţară prima oară şi a fost expulzat, să-l întâmpin la aeroport cu maşina mea, un Renault 20, pe care căpătasem un număr mic, 1-B-843, fiindcă îl foloseam pentru domnul Coposu. Atunci, serviciile ştiau ceva, am fost urmărit toată ziua de colonelul Văduva şi colonelul Rusu.

          Jurnalul Naţional: Aţi pomenit de MS Regele Mihai... Domnul Coposu era monarhist şi credea că ar fi fost necesar un referendum care să stabilească sau nu reîntoarcerea la Constituţia din 1923. A existat în acest sens o înţelegere între dl Coposu şi Emil Constantinescu, nerespectată de ultimul după decesul preşedintelui PNŢCD?

          Mişu Barcan: Există chiar o casetă, înregistrată de ziaristul Paul Constantinescu, din SUA, difuzată pe canalul 57 de acolo, în care viitorul preşedinte al României afirma clar că la şase luni după ce va ajunge la Cotroceni o să organizeze un referendum. Nu s-a ţinut de cuvânt. Cred că ar fi fost mult mai bine cu monarhie constituţională.

          Jurnalul Naţional: S-a atentat vreodată la viaţa domnului Coposu?

          Mişu Barcan: În noaptea de 12 spre 13 iunie 1990, înainte de mineriadă, reţineţi, casa domnului Coposu de pe Strada Mămulari a fost atacată cu cocteluri Molotov. Eu îl condusesem acasă pe la ora 11:00 seara şi mai stătusem puţin să facem agenda pentru a doua zi. Am plecat liniştit spre apartamentul meu din Berceni şi, ajuns acolo, m-a anunţat soţia că primise telefon de la dl Coposu că i-a fost atacată casa. M-am întors de urgenţă, fuseseră aruncate trei cocteiluri Molotov. I-am luat pe dl Coposu şi pe sora dânsului, Flavia Bălescu, şi i-am dus undeva pe Strada Transilvaniei, unde au stat până li s-a reparat casa, destul de afectată. Atacul acesta a fost umbrit de cele ce s-au întâmplat zilele următoare. Am aflat de la vecini, după aia, că ăia care au aruncat sticlele fuseseră ghidaţi de o maşină de Poliţie.

          Jurnalul Naţional: În 1990 a fost şi prima sciziune din PNŢCD... A plecat veteranul Ion Puiu, care a făcut un partid de buzunar. Ce a fost atunci?

Februarie 1990 - Paris

A. Herlea, C. Coposu, Iftene Pop, Marius Lupuţiu

          Mişu Barcan: Puiu era prieten cu Petrina şi Iftene Pop, care l-au direcţionat să facă sciziune, dar fără să plece şi ei din partid. Puiu, altfel un om foarte curajos, avea ceva probleme în partea superioară a corpului. Totuşi trebuie să spun că el a fost singurul care a încercat să-şi depună candidatura la Marea Adunare Naţională împotriva lui Nicolae Ceauşescu. La sciziunea aia a fost ceva scandal în curtea sediului, dar cum a apărut domnul Coposu lucrurile s-au calmat. Puiu a plecat singur şi partidul nu a fost afectat. Se încercau dezbinări, unii lideri făceau greşeli, cum a fost Lup când cu puciul de la Moscova, când a dat declaraţii ambigue, dl Coposu reuşea să repare ce stricau alţii.

kaghebistul Virgil Mãgureanu

          Jurnalul Naţional: Dl Coposu a avut o relaţie bună de comunicare cu Virgil Măgureanu. Provin din aceeaşi zonă, Sălaj, bunicul lui Măgureanu a fost agitator PNŢ. Se ştiau de dinainte de 1989?

          Mişu Barcan: Cred că nu se ştiau, dar se înţelegeau bine. Dl Coposu comunica bine cu oricine, chiar şi cu Ion Iliescu. La 17 iunie 1990 am fost cu dânsul la Palatul Victoria, era plin de taburi în jur, să se vadă cu Ion Iliescu. L-a dojenit calm că a distrus imaginea ţării.

          În 1995 am fost invitaţi la Grădiştea, la facultatea SRI-ului. Erau acolo toţi şefii PDSR şi Iliescu. După ce a vorbit cu toţi, i-a spus lui Iliescu că îl paşte o sciziune în partid, fiindcă au crescut lideri mai cultivaţi, care nu mai suportă limba de lemn. La scurt timp după alegerile din 1996 a apărut ApR, avusese dreptate. Domnul Iliescu încerca să-l evite, nu-i plăceau ironia şi luciditatea domnului Coposu. Atunci, preşedintele nostru i-a desemnat pe domnii Ţepelea şi Diaconescu să facă relaţia cu Palatul Cotroceni.

Anii ’90... de romantism national-tãrãnist!

          Jurnalul Naţional: Exista în partid o concurenţă între Ion Raţiu şi Corneliu Coposu?

          Mişu Barcan: Raţiu avea ambiţia să ajungă preşedintele ţării. A încercat asta până şi după moartea lui Coposu. Făcea diferite manevre, încerca din când în când să conteste autoritatea domnului Coposu, dar nu le ducea la capăt, nu producea rupturi. Băga şopârle şi fitile. E adevărat că domnul Coposu i-a spus când s-a întors din Germania, bolnav, "Iancule, iartă-mă că n-am murit".

          Jurnalul Naţional: În 1995, domnul Coposu ştia cât de gravă e starea lui de sănătate?

          Mişu Barcan: Am fost cu el când s-a operat în Germania. Am locuit la doctorul Baican, dar de operat l-a operat un doctor ceh, Maha, la o clinică lângă Dortmund. Doctorul Maha i-a interzis să lucreze mai mult de patru ore zilnic, să nu trăiască în stres. Îi dăduse cel puţin patru ani de viaţă dacă respecta prescripţiile lui. În ţară nu a fost vorba despre aşa ceva, era an preelectoral. Nu a fost menajat deloc, în lipsa lui începuseră să se certe şefii partidului şi nu mişcaseră nimic să crească PNŢCD.

          Jurnalul Naţional: Dl Coposu l-a preferat drept urmaş pe Ion Diaconescu sau a fost o soluţie de conjunctură?

          Mişu Barcan: Îi dădea tot timpul întâietate între lideri lui Diaconescu, aveau acelaşi număr de ani de puşcărie, avuseseră trasee similare.

Surorile Seniorului Corneliu Coposu

          Jurnalul Naţional: Îşi consulta surorile, Rodica Coposu şi Flavia Bălescu, atunci când lua decizii politice?

          Mişu Barcan: Vorbea cu ele şi politică, fiindcă doamnele îl aşteptau tot timpul seara acasă, cu mâncarea caldă, aveau grijă de el. Vorbeau orice, erau apropiaţi.

          Jurnalul Naţional: Cât de mult Kent fuma dl Coposu? Îl trimitea pe Emil Constantinescu după ţigări, aşa cum circula un banc în epocă?

          Mişu Barcan: Fuma mult, cam două pachete şi jumătate pe zi. Ţigara şi cafeaua erau singurele lui plăceri. Chiar după ţigări nu-l trimitea pe Constantinescu...

          Domnul Coposu a avut o agonie destul de lungă... A apărut şi o poză oribilă, cu el la perfuzii, în Evenimentul Zilei. Probabil au reuşit să pătrundă cumpărând pe cineva. În timp ce era în spital, veniseră şi doctorii Maha şi Baican, să mai încerce o bronhoscopie, ceva. La un moment dat, a spus: "Aduceţi-l pe Mişu!". M-a primit şi mi-a zis: "Ia-mă de aici, că ăştia mă chinuiesc mai rău ca la Securitate!". Stătea de 14 zile la perfuzii. A fost lucid până în ultima clipă. După asta s-au lansat zvonuri că ar fi avut metastaze la cap, ca să i se conteste ultimele decizii. Nici vorbă despre aşa ceva.

          Jurnalul Naţional: Îl pregătea pe Ionuţ Gherasim, deputat şi nepotul fruntaşului interbelic Ilie Lazăr, să devină la un moment dat şeful partidului?

          Mişu Barcan: Au fost nişte zvonuri alimentate de presă, nimic mai mult. Eu nu am observat aşa ceva.

          Jurnalul Naţional: Prinţul Şerban Ghica, prieten al lui Coposu, de ce a fost izolat în partid după moartea acestuia?

Banu' Ghica - Prinţul Şerban Ghica

          Mişu Barcan: Ei au fost foarte apropiaţi. După decesul preşedintelui, le reamintea celor care ajunseseră parlamentari sau miniştri că fără Coposu nu ar fi fost nimic. Ziceau unii ironic "ce, te crezi pe vremea lui Coposu?!". Ghica îi punea la punct şi devenise deranjant. Mai era şi monarhist, pe deasupra. Era un om fair-play, fusese un mare rugbist.

          Jurnalul Naţional: La rege, la Versoix, aţi fost împreună cu Coposu?

          Mişu Barcan: Da, de multe ori, între 1990 şi 1995, ultima oară. V-am spus, am făcut parte şi din coloana regală oprită pe autostradă în decembrie 1990. Dl Coposu a vorbit, în urma acestor vizite, şi cu Năstase, şi cu Hrebenciuc despre avantajele unei relaţii bune cu familia regală, care ar fi îmbunătăţit imaginea ţării.

          Jurnalul Naţional: Văd că sunteţi mason... Cu masoneria în exil, cu dl Schapira de la Paris, avea relaţii dl Coposu?

          Mişu Barcan: Avea relaţii cu toată lumea. Pot să vă spun că atât domnul Coposu, cât şi domnul Măgureanu au pus umerii la reaprinderea luminii în România. Şi eu sunt membru fondator al Ritului de York. Am fost şi mare inspector general al MLNR. Oricum, în masonerie nu se face politică şi nici nu se discută probleme religioase, totul e loial şi se discută diplomatic.

          Jurnalul Naţional: Domnul Coposu era mason? Ştiu că era greco-catolic fervent...

          Mişu Barcan: Nu e nici o contradicţie în asta.

          Jurnalul Naţional: În 1992, dl Coposu a devenit senator. S-a spus că ar fi făcut manevra asta iniţial doar ca să ridice lista CDR şi apoi s-ar retrage. A ieşit un scandal cu PAC, care avea primul candidat picat, poetul Ştefan Augustin Doinaş.

          Mişu Barcan: E o făcătură, nu a existat o asemenea înţelegere cu PAC sau cu domnul Nicolae Manolescu. Pe mine m-a luat ca expert parlamentar, la comisia de administraţie publică locală, împreună cu Viorel Ochia, despre care nu mai ştiu nimic.

          Jurnalul Naţional: Când se făceau listele de candidaţi ieşea cu scandal. Avea domnul Coposu ultimul cuvânt, impunea favoriţi?

          Mişu Barcan: Dânsul mai mult media discuţiile care ieşeau, normal. Voia să afle calităţile personale şi profesionale ale candidaţilor care concurau la un loc eligibil, cerea argumente şi contraargumente.

          Jurnalul Naţional: A fost acuzat că a adus o echipă de economişti consideraţi de stânga, ca Spineanu, Ciumara şi Radu Vasile, că nu a întărit garnitura a doua a partidului...

îndoielnica eminenţã cenuşie...

          Mişu Barcan: Persoanele pe care le-aţi enumerat mai sus şi alţii din conducerea partidului se tot certau între ele, dar toţi voiau "să se pozeze" cu domnul Coposu. Când plecam în străinătate, le lăsa o listă cu paşii politici şi ce trebuie făcut în lipsa lui. La întoarcere era dezamăgit că nu făcuse nimeni nimic. Îi ziceau: "Te-am aşteptat pe tine, Cornele".

          Jurnalul Naţional: Pe Victor Ciorbea dânsul l-a recomandat pentru postul de potenţial premier?

Ieri ţărănişti, azi pedelişti şi filobăsişti

          Mişu Barcan: Cât a trăit, nu a fost vorba despre Ciorbea nici o clipă. A fost o înţelegere ulterioară între Diaconescu şi Constantinescu. După moartea domnului Coposu s-au luat decizii anapoda. Când a fost scandalul dintre Băsescu şi Ciorbea, a venit Wim van Weltzen de la Internaţionala Creştin-Democrată şi a sugerat să facem alegeri anticipate, să scăpăm de PD din Guvern, fiindcă avându-i în combinaţie nu puteam să ne punem în aplicare programul. Ciorbea înţelesese, dar s-a ridicat Ionescu-Galbeni, urmat de ai lui Dudu Ionescu, Remus Opriş şi au zis "nu!". Weltzen le-a spus că omoară partidul şi a avut dreptate.

“...NICIUN PARTID NU SI-A ALES CONDUCÃTORII DIN RÂNDUL ADVERSARILOR LOR POLITICI; PNTCD ESTE SINGURUL PARTID CARE PERSISTÃ...”

Aurel Teodorescu fost prefect
national-tãrãnist de Arges

          Domnule Pãtrãscoiu, 

          vã rog sã meditati putin si sã intelegeti cã partidul tãrãnistilor nu este al unei persoane sau al unor persoane, in cazul de fatã al persoanelor enumerate de dv., si cã partidul nostru este acolo unde existã luptatori anticomunisti si continuatori ai luptei anticomuniste, oameni care nu se inhaiteazã cu dusmanii de moarte ai partidului nostru. PNT este un partid martir in istoria României si avem datoria sfântã, si politicã si crestineascã, de a nu pângãri memoria martirilor nostri dându-ne pe mâna comunistilor si poftindu-i sã se aseze pe scaunul pe care cândva au stat Ion Mihalache, fondatorul PT (Partidul Tãrãnesc), de la care ne tragem si numele, si Iuliu Maniu, continuator la conducerea PN (Partidul National), fondat de Ilie Mãcelariu. Ambii sefi tãrãnisti au fost omorâti de comunisti.

          Si sã nu se uite: niciun partid, chiar si dintre cele apãrute dupã 1990, nu si-a ales conducãtorii din rândul adversarilor lor politici; PNTCD este singurul partid care persistã in aceastã anomalie.

DREPTATEA si primul miting electoral al

PNTcd - din 22 aprilie 1990 - dupã 44 de ani!

          Asa cum scrie pe frontispiciul unui blog al unui tãrãnist, adevãratii lideri politici prezintã credibilitate si garantie politicã numai dacã promisiunile lor isi gasesc reflectarea in faptele lor anterioare. Stim cu totii cã maestrii minciunii, neintrecuti pânã acum de nimeni, sunt comunistii; intreaga teorie comunistã este o minciunã total infirmatã de realitatea socialã si in primul rând de practica de guvernare comunistã. In primele numere ale ziarului partidului nostru, seria de dupã 1990, figura ca motto pe prima paginã: DREPTATEA - tribunã de luptã impotriva comunismului. Elementele comuniste, inscrise in PNTCD, au reusit sã elimine aceastã mobilizatoare chemare, au suprimat si aparitia ziarului si au scos din statutul partidului prevederea ce stipula continuarea luptei anticomuniste. 

          Astãzi, foarte putinii tãrãnisti care se mai gãsesc in partidul nostru au devenit tovarãsii de drum ai comunistilor (Lenin ii numea "idioti utili") si aceastã rusinoasã situatie dãinuie de 20 de ani.

Liderii PNTcd, la mitingul din 22 aprilie 1990

                  Pentru a salva partidul din ghearele comunistilor si ale dusmanilor nostri politici traditionali, trebuie sã ne despãrtim de acestia, sã iesim din  aceastã stare de promiscuitate politicã. Nu, tot clamând "sã nu lãsãm partidul sã moarã" si in acelasi timp promovând pe comunisti si pe slugile acestora, in conducerea PNTCD la orice nivel, poate fi salvat partidul. Aceasta idiotenie ne-a sters prestigiul mostenit de la fruntasii PNT, partid in mod just receptat de comunisti drept cel mai de temut adversar al lor, si, repet, iesirea din aceasta smintealã si din zeflemeaua cu care cetãtenii României ne gratuleazã, este solutia justã pentru a salva partidul.

          Numai cã, pentru a realiza aceasta cerintã de prim ordin, atotstiuitorilor si palavragiilor din PNTCD le este strainã notiunea-cheie in atare situatie: lupta.

          Cu salutãri partinice,

          Aurel Teodorescu

          Pitesti, 30 iulie 2011

          Aceastã scrisoare a domnului Aurel Teodorescu este un comentariu de veritabil national-tãrãnist la "APEL"-ul postat de cãtre domnul C. Pătrăşcoiu pe free-pntcd@yahoogroups.com, preluat din presa mehedinteanã:

From: Constantin Patrascoiu <patrascoiu@yahoo.com>
To: CNC PAUL TIŢA <cncpntcd@googlegroups.com>; PNTCD FORUM <PNTCD_Romania@yahoogroups.com>
Cc: free-pntcd@yahoogroups.com
Sent: Fri, July 29, 2011 4:03:29 PM
Subject: [free-pntcd] PRESA MEHEDINTEANA-Cotidianul "DATINA" Miercuri 27 IULIE 2011

APEL CăTRE MEHEDINTENI

Rugaţi-vă pentru PNTCD şi/sau luptaţi pentru El!

Nu lăsaţi adevărul sa moara!

 

PNTCD face parte din istoria noastră,  este patrimoniul nostru al ROMANIEI. Indiferenţa  faţă de PNTCD, somn al  raţiunii,  creează monştrii.  Aceşti monştrii, chiar acum, beneficiind de  indiferenţa noastră  încearcă să distrugă si să denatureze o parte din istoria României, omorând PNŢCD-ul.

 

De ce „trebuie” omorât PNTCD?  

Pentru că:

·         în Programele  sale  prevedea încă înainte de 1930: Impozit progresiv pe venit; Confiscarea averilor realizate prin fraudă şi abuz; Justificarea averilor funcţionarilor publici şi a îmbogăţiţilor de război; Reglementarea raporturilor dintre salariaţi şi patron, Introducerea arbitrajului, dreptul la grevă; Descentralizarea administrativă începând cu autonomia comunei rurale ; Subsolul, proprietatea statului.

·         a creat ROMANIA MODERNA

·         a  fost  singurul Partid din Europa de est care i-a învins pe ruşi.  La alegerile din 1946 a obţinut  peste 70% din voturi, rezultat măsluit  de puterea de ocupaţie.

·         este singurul partid care nu a încetat sa ceara anularea raptului teritoriilor noastre de către ruşi.  Atunci când voevozii noştri alungau  duşmanii dincolo de Nistru ,  ruşii erau pe Volga, sub jug tătar !  Toate cetăţile construite de domnii moldoveni - Hotin, Tighina, Cetatea Alba, Chilia – sunt  pe malul drept al Nistrului.

·         nu a vândut tara.

Mulţi din cei  infiltraţi  in PNTCD cu sarcina de a omorî PNŢCD-ul , sunt ca si falşii profeţi  din biblie.  „Păziţi-vă de prooroci mincinoşi. Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinlăuntru sunt nişte lupi răpitori” . „Îi veţi cunoaşte după roadele lor” spune Noul Testament.

Pavelescu Aurelian se autodeclara „preşedinte” al PNTCD. Poate fi  cel mai mare traseist, urmaşul lui Maniu, Mihalace, Coposu ? El care considera ca Dan Diaconescu OTV (infractor de drept comun) este deţinut politic ca si seniori Partidului?  Roadele lui: vânzarea  sediului istoric al PNTCD din Bucureşti si blocarea reunificării Partidului. După ce semnase acordul cu  Victor Ciorbea  si fusese salvat de Victor Ciorbea de la aruncarea sa din sediul Partidului,  a încălcat propria semnătura continuând blocarea in justiţie a partidului începută de Milut.

In Mehedinţi, Enache Alexandru, alungat iniţial de colegii săi , obligat fiind să demisioneze, a fost „salvat” de Pavelescu (alungat si el de colegii săi). Deci,  Enache dat afara pe uşă, crede că a reuşit să revină înapoi pe fereastra păcălindu-l pe Carindătoiu (exact omul care-i ceruse demisa) prin oferirea funcţiei de „preşedinte-Pavelescu”, iar el Enache - „preşedinte de onoare” , „secretar general” si „vicepreşedinte naţional”. Peste tot (in media, pe forumuri,...) domnul Enache se erijează în şef, anulând de facto poziţia oferită domnului Carindatoiu ca reprezentant al lui Pavelescu în teritoriu.

Roadele domnului Enache (subalternul domnului Pavelescu):   printr-un contract ilegal  ce presupune  uz de fals,  a devenit  stăpânul sediul ultracentral al PNTCD (pentru  o suma ridicolă). Doi din colegii care au semnat contractul au spus că prima pagină nu au văzut-o si nu au semnat-o, posibil fiind adăugată de Enache ulterior. Fugind de colegi şi prieteni, în loc să se întrebe unde a greşit (dacă nu a acţionat la ordin) şi să vină alături de adevăratul PNTCD, ca un bun creştin,  în numele Partidului (in ce calitate ?) face si desface alianţe,  mai nou dând  buzna peste PSD după ce a slugărit PDL-ul?

Morala: Pavelescu si Enache nu reprezintă adevaratul PNTCD. Orice asocire cu acestia este o palmă dată  PNTCD-ului. Ce-i mână pe ei la luptă? Evident, banii, interesele personale si probabil ordine.

·                     Am crezut tot timpul că în PNTCD, cei care au avut ordin să-l distrugă au plecat deja, partidul cu câteva procente nu-i mai interesa. Am greşit. Mai au încă nevoie de patrimoniu si zestrea istorica creştin democrata a PNTCD.

·                     Am fost tot timpul convins că este loc pentru toţi sub soare si că este imposibil (creştini fiind),  sa nu ajungem la un consens, mai ales ca practic nu avem interese suprapuse sau diferite. Din nou m-am înşelat întrucât:  ce argumente să aduci când discuţi cu oameni care par să acţioneze  la ordin?

Daca domnul Enache se crede lezat , îl rugăm încă o dată să participe la o dezbatere publică sau privată, de fată cu sustinatorii săi (dacă există), oricând si oriunde doreşte. Ca dovadă că avem dreptate, Enache  a refuzat orice dialog public.

Acum, dacă fiecare ţărănist de bună credinţă nu acţionează pentru salvarea partidului si  opinia publica rămâne indiferentă, PNTCD riscă să fie omorât sau si mai rău, riscă să fie  transformat intr-un zombie în solda unora care nu au nici o legătură cu creştinismul democraţia sau interesul naţional.

Facem  precizarea că PNTCD este acolo unde este Senatul său, unde sunt , surorile Coposu , Diaconescu, Galbeni , Ciuhandu, Sârbu, etc.  si unde cu voia lui Dumnezeu suntem si noi. Preşedinte al PNTCD, ales la Congresul din 18 iunie 2011 este  Victor Ciorbea.

Vom organiza în septembrie 2011 o adunare la care  vom invita toţi  ţărăniştii din Mehedinţi, membrii societăţii civile, foşti deţinuţi politici (ca factori de referinţă neutrii si morali); în dorinţa de a clarifica situaţia locală a PNŢCD-ului.

Nu vreau sa mint sau să amăgest pe cineva. In Romania nu toti cei care au dreptate răzbesc, nu orice luptă pentru deptate se termină cu bine (ca în filmele americane). Războiul pentru PNTCD încă nu a fost castigat. Dacă noi  pierdem acest război, Romania va pierde o parte din trecut si o sansă pentru viitor. De aceea sperăm să biruim.

Aşa să ne ajute Dumnezeu,

 

C. Pătrăşcoiu -  preşedinte PNTCD Mehedinţi