Mesajul Majestății Sale Regelui Mihai I de Crăciun 2011

Mesajul Majestății Sale Regelui Mihai I de Crăciun 2012

24.12.2012

Ajunși la Săvârșin, după un an plin de activități publice, Regina și cu mine, alături de întreaga noastră Familie, sărbătorim nașterea Domnului Nostru Isus, cu speranță și credință. Ca de fiecare dată în ultimii șaptezeci și doi de ani, mă adresez vouă, de Crăciun, cu aceeași afecțiune și cu bucurie.

Ne îndreptăm recunoștința spre toți cei care, în viață sau plecați dintre noi, au făcut astfel ca Țara să continue drumul ei greu, dar atât de frumos și de înălțător.

În lunga mea viață, am avut timp să înțeleg rostul fundamental al soldatului în mersul Națiunii. Gândurile mele se îndreaptă, așadar, spre toți militarii români aflați în țară sau în misiuni de apărare a păcii în lume, precum și la soțiile, soții, părinții și copiii lor.

Săvârșinul este un loc binecuvântat, înnobilat de iubirea cu care a fost alcătuit de mama mea, Regina Elena, și continuat de fiica mea, Principesa Moștenitoare. În atmosfera căminului, al doilea gând al nostru se îndreaptă către oamenii în vârstă. Cu sau fără familii, în bună stare fizică sau cu sănătatea șubredă, vârstnicii României au nevoie de înțelegerea și iubirea semenilor, de ajutorul și încurajarea lor. Îndrept un cuvânt de laudă către medicii români care, uneori în chip anonim și cu dificultăți, dau zile suportabile bătrânilor și bolnavilor noștri.

Copiii și tinerii țării au astăzi o viață fără granițe. În fața computerelor sau călătorind pe cinci continente, fără niciun complex de inferioritate, ei sunt acea parte a României care ne așază la nivel de egalitate cu orice altă țară a lumii. Mulțumesc părinților și profesorilor care, prin sacrificiu personal, dau copiilor lor un viitor așa cum nicio altă generație trecută de români nu a putut avea.

Ca în fiecare an, ne bucurăm de dovezile de afecțiune și respect ale societății românești. Porțile Săvârșinului sunt deschise sutelor de tineri și adulți, copii și bătrâni care vin să cânte colinde, să-și arate costumele păstrate din bătrâni, să danseze în ritmurile tradiționale de Crăciun. De orice confesiune ar fi, românii sunt bineveniți. Prezența lor dă rost noțiunii de familie și sărbătorii Nașterii Domnului petrecută în comunitate.

Românii au arătat anul acesta multă încredere, speranță și atașament față de Coroană. Familia Regală a fost prezentă neîncetat în comunitățile locale și a făcut vizite de prestigiu în Europa, pentru a servi interesele fundamentale ale României. La 85 de ani de la proclamarea mea ca Rege, am fost bucuros să văd felul în care este prețuită Familia mea, în toate generațiile. Am fost mișcat de simțul datoriei și patriotismul de care au dat dovadă orașele Alba Iulia, Oradea și București, în sărbătorile lor dedicate Coroanei.

Reamintesc românilor că Nașterea Domnului Isus Hristos este povestea unei familii. O familie aflată în împrejurări grele. Este o frumoasă lecție despre grija față de cei neînsemnați, despre cum noi, oamenii, suntem parte a unei mari familii. O lecție de umilință, dar și de mândrie. De durere, dar și de înălțătoare umanitate. O lecție necesară în lumea de astăzi, în care atâția oameni se simt uitați, umiliți sau neînțeleși.

Viața noastră publică lasă încă de dorit, dar sper să găsim puterea de a îndrepta lucrurile. Vom avea o șansă în viitor doar dacă ne vom asuma propria noastră răspundere. Nu va veni nimeni de altundeva să ne ofere binele.

Felicit pe cei care au făcut ceva bun pentru țara lor! Doresc tuturor românilor din țară, din Basarabia și din toate colțurile lumii Crăciun fericit și la mulți ani!

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Mihai R

Săvârșin, 24 decembrie 2012

Mesajul video

http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=xRewr-Dk86A#!

duminică, 25 decembrie 2011

CRÃCIUN BINECUVÂNTAT!

          






           Sfintele Sãbãtori de Iarnã, anul care vine si, multi-multi ani de-acum înainte, sã vã aducã împliniri de care sã vã bucurati în deplinã sãnãtate, înconjurati de prieteni adevãrati!
          Ioan Furtunã
                     




joi, 1 decembrie 2011

Marea Unire, Iuliu Maniu şi modelul omului politic

 

          Motto: ” Avem intâi nevoie de oameni de caracter şi oneşti şi numai pe urmă de oameni pricepuţi in conducerea treburilor publice; intre un hoţ fără caracter, dar priceput şi intre un om cinstit, dar mai puţin priceput, eu am preferat toată viaţa pe acesta din urmă. Astfel de oameni sunt mai de nădejde decât secăturile obraznice cărora nu le sticlesc ochii decât după afaceri.” Iuliu Maniu

          Marea Unire reprezintă un moment cu o semnificaţie deosebită pentru poporul nostru intrucât, în cetatea milenară a Alba-Iuliei, zecile de mii de români adunaţi din toate colţurile Transilvaniei, proclamând unirea cu Regatul României, au consemnat finalizarea procesului istoric de formare a statului naţional unitar român. Acest act nu ar fi fost realizat fără contribuţia esenţială a celor care au emancipat cultural şi politic naţiunea română din Transilvania: pe tărâm cultural – Şcoala Ardeleană şi Şcolile Blajului, iar pe plan politic, Partidul Naţional Român. Acest eveniment ne reaminteste de Vasile Goldiş, Ştefan Cicio-Pop, Teodor Mihali, Alexandru Vaida-Voevod, de figurile luminoase ale episcopilor Iuliu Hossu şi Miron Cristea, iar de dincolo de Carpaţi, de contribuţiile Regelui Ferdinand sau ale marelui om politic liberal Ion I.C. Brătianu.
          De asemenea, ziua de 1 Decembrie ni-l readuce în atenţie pe Iuliu Maniu, preşedintele Partidului Naţional Român, formaţiunea care a organizat evenimentul de la Alba-Iulia. Posesor al unui destin excepţional, Maniu a oferit, prin propria viaţă, un model demn de urmat pentru orice persoană cu aspiraţii politice. Astfel, cariera sa este o exemplificare a calităţilor pe care trebuie să le deţină un veritabil om de stat. Personalitate politică de talie europeană, democrat convins şi patriot luminat, Maniu a fost un om care nu doar că nu a ezitat să îşi sacrifice interesele personale, ci, atunci când situaţia a cerut-o, a fost dispus să îşi pună în pericol propria existenţă în vederea realizării unor idealuri. Un astfel de moment s-a petrecut şi atunci când o coordonat organizarea Marii Adunări de la Alba-Iulia. Ce consecinţe a riscat prin acest gest Maniu din perspectiva legislaţiei austro-ungare? În calitatea sa de avocat şi deputat în Parlamentul de la Budapesta, fără îndoială acesta ştia că deprinderea Transilvaniei din structurile fostului imperiu reprezenta „înaltă tradare” şi oricând putea să fie arestat şi executat. Cu toate acestea, Maniu şi-a asumat toate riscurile şi a devenit artizanul Unirii. De asemenea, odată cu instaurarea comunismului, acesta a refuzat să îşi părăsească ţara şi a plătit cu preţul vieţii.
          Acesta este modelul omului politic Iuliu Maniu, un model atât de necesar în contextul realităţilor actualei clase politice din România, ale cărei principii şi idealuri sunt atât de diferite faţă de cele ale înaintaşului naţional-ţărănist. Din nefericire, idealurile lui Maniu par a fi înhumate alături de el într-o groapă comună de lângă Sighet. În acest sens nu ne miră faptul că în Clujul de care a fost atât de legat, nimeni nu s-a îndurat să îi realizeze un bust, că propria sa casă memorială de la Bădăcin este în pragul prăbuşirii sau că modelul său politic nu este preluat de către contemporani. Aceasta pare a fi răzbunarea mediocrităţii, a celor care pun interesele personale deasupra intereselor naţionale, faţă de cei care au pus interesele naţionale deasupra celor personale. Şi cu toate acestea, recunoştinţa nu este numai o mare virtute, ci reprezintă şi originea celorlaltor virtuţi.
          Acum, în plină criză morală şi economică, este necesară o aplecare asupra acestor dimensiuni, iar premisa de la care pornim este că reconstrucţia României poate fi realizată numai de acei conducători dispuşi să aplice exemplul oamenilor politici din generaţia Unirii, în frunte cu Iuliu Maniu.


lector univ. dr. Mihai Cucerzan, 

national-tãrãnist din Cluj


Faceți căutări pe acest blog

Postări populare

Totalul afișărilor de pagină

CIUHANDUATÓRU'... IUDA-PNTCD!

CIUHANDUATÓRU'... IUDA-PNTCD!

AU BÂNTUIT SI PRIN PNTCD D'ALDE BONNIE & CLYDE... MONY (Toma) & LIVIU (Iane)!!

AU BÂNTUIT SI PRIN PNTCD D'ALDE BONNIE & CLYDE... MONY (Toma) & LIVIU (Iane)!!

Widget Doxologia