Mesajul Majestății Sale Regelui Mihai I de Crăciun 2011

Mesajul Majestății Sale Regelui Mihai I de Crăciun 2012

24.12.2012

Ajunși la Săvârșin, după un an plin de activități publice, Regina și cu mine, alături de întreaga noastră Familie, sărbătorim nașterea Domnului Nostru Isus, cu speranță și credință. Ca de fiecare dată în ultimii șaptezeci și doi de ani, mă adresez vouă, de Crăciun, cu aceeași afecțiune și cu bucurie.

Ne îndreptăm recunoștința spre toți cei care, în viață sau plecați dintre noi, au făcut astfel ca Țara să continue drumul ei greu, dar atât de frumos și de înălțător.

În lunga mea viață, am avut timp să înțeleg rostul fundamental al soldatului în mersul Națiunii. Gândurile mele se îndreaptă, așadar, spre toți militarii români aflați în țară sau în misiuni de apărare a păcii în lume, precum și la soțiile, soții, părinții și copiii lor.

Săvârșinul este un loc binecuvântat, înnobilat de iubirea cu care a fost alcătuit de mama mea, Regina Elena, și continuat de fiica mea, Principesa Moștenitoare. În atmosfera căminului, al doilea gând al nostru se îndreaptă către oamenii în vârstă. Cu sau fără familii, în bună stare fizică sau cu sănătatea șubredă, vârstnicii României au nevoie de înțelegerea și iubirea semenilor, de ajutorul și încurajarea lor. Îndrept un cuvânt de laudă către medicii români care, uneori în chip anonim și cu dificultăți, dau zile suportabile bătrânilor și bolnavilor noștri.

Copiii și tinerii țării au astăzi o viață fără granițe. În fața computerelor sau călătorind pe cinci continente, fără niciun complex de inferioritate, ei sunt acea parte a României care ne așază la nivel de egalitate cu orice altă țară a lumii. Mulțumesc părinților și profesorilor care, prin sacrificiu personal, dau copiilor lor un viitor așa cum nicio altă generație trecută de români nu a putut avea.

Ca în fiecare an, ne bucurăm de dovezile de afecțiune și respect ale societății românești. Porțile Săvârșinului sunt deschise sutelor de tineri și adulți, copii și bătrâni care vin să cânte colinde, să-și arate costumele păstrate din bătrâni, să danseze în ritmurile tradiționale de Crăciun. De orice confesiune ar fi, românii sunt bineveniți. Prezența lor dă rost noțiunii de familie și sărbătorii Nașterii Domnului petrecută în comunitate.

Românii au arătat anul acesta multă încredere, speranță și atașament față de Coroană. Familia Regală a fost prezentă neîncetat în comunitățile locale și a făcut vizite de prestigiu în Europa, pentru a servi interesele fundamentale ale României. La 85 de ani de la proclamarea mea ca Rege, am fost bucuros să văd felul în care este prețuită Familia mea, în toate generațiile. Am fost mișcat de simțul datoriei și patriotismul de care au dat dovadă orașele Alba Iulia, Oradea și București, în sărbătorile lor dedicate Coroanei.

Reamintesc românilor că Nașterea Domnului Isus Hristos este povestea unei familii. O familie aflată în împrejurări grele. Este o frumoasă lecție despre grija față de cei neînsemnați, despre cum noi, oamenii, suntem parte a unei mari familii. O lecție de umilință, dar și de mândrie. De durere, dar și de înălțătoare umanitate. O lecție necesară în lumea de astăzi, în care atâția oameni se simt uitați, umiliți sau neînțeleși.

Viața noastră publică lasă încă de dorit, dar sper să găsim puterea de a îndrepta lucrurile. Vom avea o șansă în viitor doar dacă ne vom asuma propria noastră răspundere. Nu va veni nimeni de altundeva să ne ofere binele.

Felicit pe cei care au făcut ceva bun pentru țara lor! Doresc tuturor românilor din țară, din Basarabia și din toate colțurile lumii Crăciun fericit și la mulți ani!

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Mihai R

Săvârșin, 24 decembrie 2012

Mesajul video

http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=xRewr-Dk86A#!

miercuri, 24 aprilie 2013

Controversata doamnã Sandra Marilyn Andreea Pralong Budiş


               Curaj taranisti! – 21 aprilie 2013
                                                                                  Posted on April 22, 2013 by Sandra Pralong

               Dragi Taranisti,
               Taranistii se definesc prin curaj! Iar ce s-a intamplat ieri la adunarea de la Pitesti mi-a lasat un gust amar, dar nu despre mine e vorba, ci despre voi!
               Cum de taceti cand vedeti atatea abuzuri intr-un partid care se
doreste promotorul “democratiei desavarsite”? Cum de acceptati ca unui batran de peste 80 de ani (Dl Chiper) sa i se inchida gura atunci cand intreaba ceva ce-l deranjeaza pe presedinte? Cum de treceti indiferenti pe langa tanarul vanjos care smulge cablurile de la microfonul unei doamne (eu) care indrazneste sa spuna in fata, nu pe la spate, ca acest presedinte de partid are apucaturi de dictator?
               Cum de acceptati sa votati in graba modificari ale Statutului, fara sa vedeti ce articole sunt schimbate si fara sa dezbateti implicatiile–pierzand astfel elemente esentiale ale doctrinei Crestin-Democrate, care definesc partidul si renuntand de bunavoie la puterea forurilor inferioare care definesc democratia?
               Daca puneti pret pe corectitudine si transparenta, indispensabile intr-o organizatie de oameni onesti, cum de acceptati sa votati descarcarea de gestiune fara a cere o hartie, ca sa vedeti cu ochii vostri sumele aferente finantelor partidului, despre care vi se povesteste doar ‘pe gura’, ca unor copii inainte sa adoarma?… Fara raport de cenzori? Sau daca va pasa de simbolurile si patrimoniul partidului, cum de acceptati ca sediul din Rosetti sa poata fi “cumparat” fara sa stiti de catre cine, de unde vin banii si cine profita de asta?
               Daca “morala crestina” este cea cu care va identificati, cum de lasati ca ura si calomnia fata de colegii taranisti sa fie manuite cu atata impunitate de catre aceslasi presedinte cu apucaturi de dictator?
               Cum de acceptati sa traiti in atata minciuna si fatarnicie?! Cum de va multumiti ca intr-o sala minuscula, fara presa si fara fast* , sa asistati la un simulacru de “congres”, ilegitim si fara cvorum, pe care mari carturari il declara “istoric”?! Sincer, incep sa inteleg cum noi, romanii, suntem de fapt cei care l-am creeat pe Ceausescu prin atitudinea noastra! Nu de tiranie trebuie sa ne plangem, ci de noi insine… E. Roosevelt spunea ca “Nimeni nu poate fi umilit fara consimtamant!”—de ce continuam sa ne dam consimtamantul? Iar si iar?!
               M-a socat sa vad cati oameni “cumsecade” au stat acolo blanzi, docili si fara reactie, fara sa ceara socoteala, inghitind gogoasa unui partid “reunit” doar pentru ca au fost adusi pe liste niste organizatii “de-ale lui Ciorbea”, cand numele grele ale taranismului, oamenii care au opinii si le exprima, care cer socoteala si se bat pentru idei si principii, raman afara din partid?!
               Ironia sortii ne-a adus pe toti tocmai la Pitesti, locul in care au murit sute de romani torturati si chinuiti, obligati de colegii de celula sa-si manance propriul excrement ca pedeapsa pentru o singura vina—cea de a fi taranist! Nu pot sa cred ca voua chiar nu va pasa sa vedeti cat rahat se consuma (scuzati expresia!) in acest partid martirizat de atata minciuna si ura—atunci, ca si acum!? Avem pe constiinta jertfa tuturor inaintasilor taranisti—si pe cea a tinerilor care au murit in 89 pentru libertatea noastra. Unde este libertatea, ce facem cu ea!?
               Dragii mei, nu exista taranisti fara constiinta! Cei care nu sunt vigilenti si inchid ochii din comoditate atunci cand constiinta si respectul pentru libertate, morala, democratie si traditia taranista le cer sa-i aiba larg deschisi si sa actioneze in consecinta, sunt doar niste impostori, lasi si oportunisti! Nu sunteti voi aceeia, deci treziti-va, dragi taranisti!!! Asta nu mai e partidul vostru, recuperati-l pana nu e prea tarziu! Reactionati cat inca va mai puteti uita la voi insiva in oglinda!
               Nu uitati ca taranistii au credinta, deci curaj!
              
               Sa ne ajute Dumnezeu!
               Cu drag,
               Sandra Pralong-Budis

* Dimensiunea salii nu neaga in nimic meritele gazdei si ale echipei de organizare care si-au dat toata osteneala!




                Doamnã Sandra Pralong-Budis,
                imediat ce l-am citit - asa bulversat  - am distribuit textul dvs. pe mai multe adrese de simpatizanti si membri national-tãrãnisti, ca pânã-mi mai revin din plãcuta obosealã acumulatã’n week-end-ul promonarhist de la Sinaia sã urmãresc si reactii ale adresantilor...  
                Într-adevãr, o mare parte dintre national-tãrãnisti "se definesc prin curaj!" Nu stiu dacã dvs. vã adresati ca national-tãrãnistã sau doar ca observator extern al PNTCD?! Toatã suflarea national-tãrãnistã stie cã ati fost consilierul presedintelui Emil Constantinescu, renumit urâtor de PNTCD, de national-tãrãnisti. Nu stim dacã nu nutriti sentimente asemãnãtoate celorlalti vestiti consilieri ai acestuia: Mugur Ciuvicã, Dorin Marian, Cristian Preda, Daniel Barbu, Zoe Petre, etc..?!
                Dar, fãrã ca singur sã-mi rãspund, pot continua cu seria de
întrebãri dilematice propusã fricosilor si lasilor din PNTCD, depistati de dvs... Eu însã, le voi adresa chiar celei care, pânã mai de curând, nu observase ce se petrece la nivelul conducerii PNTCD-Pavelescu, desi, era însotitoarea acestuia la toate evenimentele mass-media: dvs. doamnã Sandra Pralong-Budis!
                De ce nu v-ati înscris ca sã activati în PNTCD-ul Seniorului Coposu si-al marelui democrat Ion Ratiu?!
                Când, cum si de ce-ati achiesat tocmai la valorile national-tãrãniste ale Pavelescului, personaj lugubru, ce parcã deabia azi l-ati descoperit si imediat îl si blamati?!
                Cum ati digerat toate nedreptãtile observate si, vremelnic, le-ati ascuns pe sub pres?!
                Ochii hulpavi ai peregrinului transpartinic, fixati pe vânzarea patrimoniului partidului  – secretul lui Polichinelle din PNTCD-ul ultimilor ani  – acesta n-a aprins spiritul de adevãr si dreptate din dvs. ca sã se poatã porni curmarea pohtelor acestui mizerabil negutãtor..?
                Ce mãrire, aparte, simteati în caleasca ARD-ului – de la reuniunea din 29 septembrie 2012 – atunci când cca. 15 protestatari national-tãrãnisti fluturau, la baza scãrilor de la Palatul Parlamentului, mesajele anti-pavelescu/anti bãsescu ce-abia acum le-ati asternut în prezenta adresare??!
                Si ultima întrebare: erati / sunteti în misiune în PNTCD, doamnã Sandra Pralong-Budis?!
                În rest, toate cele bune,
                Ioan Furtunã, national-tãrãnist din Galati



Domnule Furtuna, va multumesc ptr intrebari, as dori sa le raspund dar nu stiu unde le-ati publicat initial deci fiti amabil si indicati-mi sursa exacta (am dificultati sa urmaresc hatisul de site-uri PNTCD si nu sunt acceptata/membra in toate ca sa pot vedea unde ati postat intrebarile.)
Va multumesc!
sandra
Top of Form
Îmi place · 

Lui Badic Eugenia Cristiana îi place asta.

Ioan Furtuna Doamnã Sandra Pralong Budis,
puteti rãspunde pe web-site-ul dvs. sau aici si eu voi fi onorat sã-l redistribui, onest, în tot acest hãtis de adrese! Sunt sigur cã întrebãrile mele au stârnit interes încât totu’i blocat... deocamdatã!
Subliniez cã adresarea dvs. am distribuit-o la aceleasi multe adrese.
Astept cu interes rãspunsurile si vã multumesc!
Ioan Furtunã
 

Faceți căutări pe acest blog

Postări populare

Totalul afișărilor de pagină

CIUHANDUATÓRU'... IUDA-PNTCD!

CIUHANDUATÓRU'... IUDA-PNTCD!

AU BÂNTUIT SI PRIN PNTCD D'ALDE BONNIE & CLYDE... MONY (Toma) & LIVIU (Iane)!!

AU BÂNTUIT SI PRIN PNTCD D'ALDE BONNIE & CLYDE... MONY (Toma) & LIVIU (Iane)!!

Widget Doxologia