Mesajul Majestății Sale Regelui Mihai I de Crăciun 2011

Mesajul Majestății Sale Regelui Mihai I de Crăciun 2012

24.12.2012

Ajunși la Săvârșin, după un an plin de activități publice, Regina și cu mine, alături de întreaga noastră Familie, sărbătorim nașterea Domnului Nostru Isus, cu speranță și credință. Ca de fiecare dată în ultimii șaptezeci și doi de ani, mă adresez vouă, de Crăciun, cu aceeași afecțiune și cu bucurie.

Ne îndreptăm recunoștința spre toți cei care, în viață sau plecați dintre noi, au făcut astfel ca Țara să continue drumul ei greu, dar atât de frumos și de înălțător.

În lunga mea viață, am avut timp să înțeleg rostul fundamental al soldatului în mersul Națiunii. Gândurile mele se îndreaptă, așadar, spre toți militarii români aflați în țară sau în misiuni de apărare a păcii în lume, precum și la soțiile, soții, părinții și copiii lor.

Săvârșinul este un loc binecuvântat, înnobilat de iubirea cu care a fost alcătuit de mama mea, Regina Elena, și continuat de fiica mea, Principesa Moștenitoare. În atmosfera căminului, al doilea gând al nostru se îndreaptă către oamenii în vârstă. Cu sau fără familii, în bună stare fizică sau cu sănătatea șubredă, vârstnicii României au nevoie de înțelegerea și iubirea semenilor, de ajutorul și încurajarea lor. Îndrept un cuvânt de laudă către medicii români care, uneori în chip anonim și cu dificultăți, dau zile suportabile bătrânilor și bolnavilor noștri.

Copiii și tinerii țării au astăzi o viață fără granițe. În fața computerelor sau călătorind pe cinci continente, fără niciun complex de inferioritate, ei sunt acea parte a României care ne așază la nivel de egalitate cu orice altă țară a lumii. Mulțumesc părinților și profesorilor care, prin sacrificiu personal, dau copiilor lor un viitor așa cum nicio altă generație trecută de români nu a putut avea.

Ca în fiecare an, ne bucurăm de dovezile de afecțiune și respect ale societății românești. Porțile Săvârșinului sunt deschise sutelor de tineri și adulți, copii și bătrâni care vin să cânte colinde, să-și arate costumele păstrate din bătrâni, să danseze în ritmurile tradiționale de Crăciun. De orice confesiune ar fi, românii sunt bineveniți. Prezența lor dă rost noțiunii de familie și sărbătorii Nașterii Domnului petrecută în comunitate.

Românii au arătat anul acesta multă încredere, speranță și atașament față de Coroană. Familia Regală a fost prezentă neîncetat în comunitățile locale și a făcut vizite de prestigiu în Europa, pentru a servi interesele fundamentale ale României. La 85 de ani de la proclamarea mea ca Rege, am fost bucuros să văd felul în care este prețuită Familia mea, în toate generațiile. Am fost mișcat de simțul datoriei și patriotismul de care au dat dovadă orașele Alba Iulia, Oradea și București, în sărbătorile lor dedicate Coroanei.

Reamintesc românilor că Nașterea Domnului Isus Hristos este povestea unei familii. O familie aflată în împrejurări grele. Este o frumoasă lecție despre grija față de cei neînsemnați, despre cum noi, oamenii, suntem parte a unei mari familii. O lecție de umilință, dar și de mândrie. De durere, dar și de înălțătoare umanitate. O lecție necesară în lumea de astăzi, în care atâția oameni se simt uitați, umiliți sau neînțeleși.

Viața noastră publică lasă încă de dorit, dar sper să găsim puterea de a îndrepta lucrurile. Vom avea o șansă în viitor doar dacă ne vom asuma propria noastră răspundere. Nu va veni nimeni de altundeva să ne ofere binele.

Felicit pe cei care au făcut ceva bun pentru țara lor! Doresc tuturor românilor din țară, din Basarabia și din toate colțurile lumii Crăciun fericit și la mulți ani!

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Mihai R

Săvârșin, 24 decembrie 2012

Mesajul video

http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=xRewr-Dk86A#!

duminică, 11 noiembrie 2012

IN MEMORIAM CORNELIU COPOSU

Corneliu Coposu...


Pe 11 noiembrie 2012, comemorăm
17 ani de la moartea lui Corneliu Coposu



Dr. Mihai Cucerzan
             Personalitate marcantă a politicii româneşti, Corneliu Coposu a văzut lumina zilei la 20 mai 1914 în comuna Bobota, judeţul Sălaj. Provenea dintr-o familie importantă, tatăl său, protopop greco-catolic, fiind colaborator apropiat al lui Maniu, mătuşa sa era descendentă a lui Simion Bărnuţiu, iar bunicul mamei sale era văr primar cu Alexandru Vaida Voevod. Astfel, Coposu era originar dintr-o familie de intelectuali (în speciali teologi şi politicieni) care au reprezentat în decursul istoriei simboluri ale românismului în Transilvania. La nouă ani absolvă şcoala primară, la numai 16 ani este admis la Facultatea de Drept şi Ştiinţe de Stat din Cluj, iar la 23 de ani primeşte titlul de Doctor în Drept. În această perioadă obţine şi titlul de campion la haltere la Clubul Sportiv Universitar. În 1935 este ales preşedinte al Uniunii Studenţilor Democraţi din Universitatea Cluj şi preşedinte al Tineretului Naţional Tărănesc. Din 1937 şi până în 1940 ocupă funcţia de secretar personal al lui Maniu. În anul 1944 devine preşedinte al filialei Sălaj a PNŢ. Odată cu precipitarea evenimentelor generate de cel de-al doilea război mondial şi accederea comuniştilor la putere, la 14 iulie 1947 Coposu este arestat şi închis vreme de opt ani fără nici un proces, iar în urma unui proces pentru încă şapte ani. Traseul urmat de Coposu din 1947 este: Ministerul de Interne, Malmaison, Văcăreşti, Snagov, Piteşti, Craoiva, Uranus, Jilava, Midia, Ghencea, Bragadiru, Popeşti-Leordeni, Gherla, Sighet, Aiud, Râmnicu Sărat. În iulie 1962, după 15 ani de detenţie este eliberat din penitenciarul de la Râmnicu Sărat şi mutat în localitatea Rubla pentru doi ani de domicilui forţat. Odată ispăşită pedeapsa faptului de a naţional-ţărănist, Coposu revine la Bucureşti unde va avea diverse ocupaţii nesemnificative fiind mereu pus sub urmărirea oficialităţilor bolşevice. Data de 8 ianuarie 1990 consemnează reînfiinţarea oficială a PNŢCD, al cărui preşedinte este ales Coposu. După primele alegeri « democratice » PNŢCD reuşeşte să ajungă în Parlament şi refuză solicitările guvernanţilor de a se solidariza cu puterea, susţinând că principiile nu pot fi negociate.
             Deşi umilit şi marginalizat pe plan intern, Seniorul este admirat de către forţele democratice din Occident şi considerat „erou” de către actualul preşedinte al celui mai puternic partid european (Partidul Popular European), Wilfred Martens. Una dintre ultimele recunoaşteri internaţionale a primit-o cu puţin timp înainte de moarte, în octombrie 1995, când i s-a înmânat cea mai înaltă decoraţie a statului francez, Legiunea de Onoare în grad de ofiţer.
             Corneliu Coposu se stinge din viaţă la 11 noiembrie 1995. Cu această ocazie au fost recunoscute public meritele şi martiriul Seniorului, iar câştigarea alegerilor din 1996 de către opoziţia democratică s-a datorat în mare măsură marelui dispărut. Întrucât nu mai reprezenta o ameninţare, valoarea acestuia a fost evidenţiată chiar şi de către adversarii săi politici. Odată cu moartea sa, de pe scena politică românească a dispărut şi ultima personalitate politică de talie europeană a României. Prestigiul, recunoaşterea internaţională a valorii, martirajul în puşcăriile comuniste, experienţa, inteligenţa politică şi caracterul l-ar fi putut tenta pe Senior să candideze la singura funcţie care i s-ar fi cuvenit după Revoluţie – cea de preşedinte. Însă datorită modestiei şi respectului faţă de adevăratul conducător al ţării – Regele Mihai, Coposu a refuzat demn aceste oportunităţi.
 Unde va fi, oare, PNTCD dupã 17 ani?!    
             Acum, la 17 ani de la dispariţia sa, ne întrebăm dacă testamentul său politic s-a împlinit. Din nefericire, doar o parte din idealurile pentru care a luptat Seniorul au fost realizate. Astfel, România a devenit un stat democratic, integrat în organismele europene şi euro-atlantice, iar crimele comunismului au fost recunoscute şi condamnate. Din păcate, partidul său traversează o criză fără precedent, satul şi ţăranul român continuă să fie în suferinţă, lustraţia şi unitatea naţională a tuturor românilor nu s-au realizat, doctrina creştin-democrată nu a reuşit să se impună, iar România nu a revenit la forma de stat monarhică. De asemenea, modelul de om politic pe care l-a oferit – bazat pe caracter, patriotism sincer, fermitate în concepţii şi refuz de a tranzacţiona principii – nu a fost preluat de actualii politicieni, care prin cunoscutele lor atribute, ne-au înfundat într-o alarmantă criză morală şi materială.
             Ca expresie a lipsei de recunoaştere faţă de moştenirea oferită acestei ţări de către Senior, iniţiativa de a i se construi un bust în Cluj, urbe care l-a format academic şi politic, nu s-a învrednicit de nici măcar un răspuns din partea autorităţilor. Idem în cazul altor personalităţi ale cetăţii: George Bariţiu, Iuliu Maniu, Cardinalul Iuliu Hossu, Ion Raţiu etc.

             Autor: Mihai Cucerzan | Data: 11-11-2012 | Categorie: Editoriale

joi, 8 noiembrie 2012

SFINTII ARHANGHELI MIHAIL SI GAVRIIL

Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil

                In fiecare an, pe data de 8 noiembrie, Biserica cinsteste Soborul Sfintilor Mihail si Gavriil si a tuturor Puterilor ceresti celor fara de trupuri. Deci, pe 8 noiembrie nu ii praznuim doar pe Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, ci pe toate cetele ingeresti care nu s-au despartit de Dumnezeu.
               Lumea ingereasca a fost creata de Dumnezeu din nimic, nu din ceva preexistent si nici din fiinta Sa. Referatul biblic despre creatie nu vorbeste in mod precis despre crearea ingerilor. Sfintii Parinti afirma ca la creatie nu se vorbeste explicit despre ingeri din doua motive:  evreii, inclinati spre idolatrie, ar fi cazut usor in ratacirea idolatra a popoarelor vecine si ca in cartea Facerii se urmareste numai infatisarea inceputului lumii vazute.
               In ceea ce priveste ierarhia ingereasca, Dionisie Areopagitul vede cetele ingeresti in numar de noua, asezate in cate trei grupuri suprapuse: Serafimi, Heruvimi, Scaune; Domnii, Puteri, Stapanii; Incepatorii, Arhangheli, Ingeri. Biserica si-a dat consimtamantul asupra acestei ierarhii prin introducerea ei in pictura bisericeasca.
               Pentru ca ingerii sunt netrupesti, la ei nu se poate vorbi de sex si nici de o transplantare a speciei (Fac 6,2), deci, ei nu se casatoresc, nu se inmultesc (Matei 22,30) si nici nu mor (Luca 20, 35-36). Ingerii isi transmit unii altora propriile lor ganduri si hotarari fara sa rosteasca cuvinte. Insa, pentru indeplinirea slujbei lor, pot lua infatisare omeneasca (II Reg 6,17), pot sa vorbeasca, sa manance, sa apara imbracati si uneori purtand aripi (Fac. 32,25; Luca 24, 4; Matei 28,3; Apoc 14,6). Lucrarea principala a ingerilor este aceea de a-l intari si sustine pe om in a transfigura lumea.

Sarbatoarea Soborul Sfintilor Mihail si Gavriil
               Aceasta sarbatoare a fost la origine o simpla aniversare anuala a sfintirii unei biserici a Sfantului Arhanghel Mihail, ridicata la termele lui Arcadius din Constantinopol. Astfel, ea apare in cele mai vechi sinaxare ca fiind o sarbatoare numai a Arhanghelului Mihail. Mai tarziu ea a devenit o sarbatoare comuna a tuturor Sfintilor Ingeri.
               In Mineiele ortodoxe intalnim alte patru zile liturgice consacrate pomenirii Sfintilor Arhangheli sau unor minuni facute prin puterea lor:
- Pe 6 septembrie, se savarseste pomenirea unei minuni facute de Sf. Arhanghel Mihail, la Chones, in  Colosse din Frigia;
- Pe 26 martie, a doua zi dupa praznicul Buneivestiri, praznuim Soborul (Adunarea) mai-marelui voievod Gavriil;
- Pe 13 iulie, praznuim al doilea Sobor al Arhanghelului Gavriil, care este la origine ziua sfintirii unei biserici vestite a Sfantului Arhanghel Gavriil;
- Serbarea Arhanghelului Gavriil din Adin, in ziua de 11 iunie (fara slujba), cand se comemoreaza aparitia acestui sfant Arhanghel la o chilie din Sf. Munte (Adin), unde el ar fi invatat pe un calugar sa cante pentru prima oara partea de la inceput a Axionului Sfintei Fecioare : Axion esti, adica : Cuvine-se cu adevarat... ; faptul s-ar fi intamplat prin sec. X, iar serbarea a ramas pana azi limitata la manastirile atonite.

Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil

Sfantul Arhanghel Mihail
               In limba ebraica, numele sau inseamna "Cine este ca Dumnezeu?". El este cel care "striga": "Sa luam aminte, noi, care suntem fapturi, ce a patimit Lucifer, cel care era cu noi: cel ce era lumina, acum intuneric s-a facut. Ca cine este ca Dumnezeu?", si asa s-a intocmit soborul, adica adunarea si unirea tuturor ingerilor. Pe seama sa se pune si calauzirea lui Lot si a familiei acestuia la iesirea din Sodoma, precum si protectia speciala a poporului lui Israel. Ii scoate din cuptor pe cei trei tineri din Babilon, il sprijina in lupta pe Ghedeon, il mustra pe vrajitorul Valaam si il elibereaza din inchisoare pe Sfantul Apostol Petru. Conform Scripturii, toti mortii  vor iesi din morminte la glasul trambitei Sfantului Arhanghel Mihail.

Sfantul Arhanghel Gavriil
               In limba ebraica, Gavriil inseamna "barbat-Dumnezeu". Numele sau contine concentrat vestea ca Dumnezeu Se va face barbat, ca va asuma firea omeneasca. Vesteste Sfintilor Parintilor Ioachim si Ana nasterea Maicii Domnului, ii descopera lui Zaharia nasterea Inaintemergatorului. Pastorilor le arata ca li S-a nascut Prunc, pe Iosif, logodnicul Mariei, il intareste ca sa nu se indoiasca de nimic, calauzeste Sfanta Familie in Egipt si aduce femeilor mironosite vestea Invierii Domnului.

Ceata ingereasca inferioara se arata luminatoare celei superioare
               Parintele Dumitru Staniloae marturiseste pe baza sfintelor noastre predanii, ca Arhanghelul Gavriil este singurul caruia i s-a descoperit misterul intruparii Fiului lui Dumnezeu. Astfel, desi nu face parte din ceata ingerilor aflata in prima triada si nemijlocit langa Dumnezeu, se face luminator al acesteia. Ii invata pe cei ce ii sunt superiori sa "ridice portile vesnice", ca Cel ce S-a imbracat in trup pentru negraita iubire de oameni, sa urce si sa stea mai presus de toata Incepatoria si Puterea.  Cele mici sunt facute mari prin har. Aceasta o spune si Sfantul Apostol Pavel: "Acum, zice, s-a facut cunoscuta prin Biserica, Incepatoriilor si Stapaniilor, intelepciunea cea de multe feluri a lui Dumnezeu" (Ef. 3, 10).
               Ziua din saptamana consacrata ingerilor este lunea.
               La multi ani celor ce poarta numele Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil.
Adrian Cocosila

Faceți căutări pe acest blog

Postări populare

Totalul afișărilor de pagină

CIUHANDUATÓRU'... IUDA-PNTCD!

CIUHANDUATÓRU'... IUDA-PNTCD!

AU BÂNTUIT SI PRIN PNTCD D'ALDE BONNIE & CLYDE... MONY (Toma) & LIVIU (Iane)!!

AU BÂNTUIT SI PRIN PNTCD D'ALDE BONNIE & CLYDE... MONY (Toma) & LIVIU (Iane)!!

Widget Doxologia