SE CUVINE SÃ SÃRBÃTORIM 8 MARTIE?!

          Absolvent al Facultãtii de Ateism Stiintific a Universitãtii de Stat din Moscova si a Facultãtii de Teologie din Bucuresti, doctor în teologie si filozofie, profesor la Universitatea de Stat “Lomonosov” din Moscova si decan al istitutului teologic “Sfântul Tihon”, membru al comisiei pentru problemele cultelor de pe lângã Duma de Stat a Rusiei, autor a numeroase cãrti de teologie si filozofie.
          Diaconul Andrei Viaceslavovici Kuraev este nãscut în data de 15 februarie 1963, la Moscova.

                                                   

Se cuvine sã sãrbãtorim 8 martie?!

                                                           Traducere a colectivului revistei Ekklesia

                                        

            Suspiciunea fatã de aparente este una din virtutile crestine. Fãrã a cerceta, se poate încrede doar în Bisericã, în rest crestinul trebuie sa fie suspicios. El nu trebuie sã evite întrebãrile simple de genul: “Ce faceti? Unde mã duceti?”

            Fiind în afara Bisericii, te intrebi: Unde am nimerit? Esti luat de mânã si împins în horã: “Joacã!” Dar dacã hora e încinsã în jurul unui idol? Sau sub picioarele unde dansezi e un loc sfânt? În crestinism nu se admite ca cineva fãrã cunostintã de cauzã “sã sarã cu capul în fântânã”. În caz contrar, putem repeta o întâmplare ce s-a petrecut pe timpul lui Iulian Apostatul.

            Iulian domnea dupã Împãratul Constantin, adicã dupã ce o mare parte din Imperiu primise crestinismul. Dar noul împãrat a dorit sã întoarcã Imperiul înapoi cu fata spre pãgânism si a recurs la un siretlic. “Dupã un obicei strãvechi, împãratul împãrtea banii ostasilor. Însã de data aceasta el a pus între tron si ostasi un altar cu cãrbuni încinsi si a poruncit ostasilor mai întâi sã ardã putinã tãmâie si apoi sã primeascã banii din mâna sa. O mare parte din armatã, din nestiintã a fost înselatã, dar unii au descoperit viclesugul si, prefãcându-se bolnavi, au ocolit aceastã capcanã.

            Dupã împãrtire, unii ostasi stãteau la masã. Unul dintre crestinii ce primiserã banii în acest mod, luând cupa cu vin, a fãcut asupra ei semnul crucii, la care alt ostas i-a reprosat: “Cum poti binecuvânta vinul cu semnul crucii, când nu demult ai ars tãmâie Împãratului? Oare nu te-ai lepãdat de Hristos prin acest gest?”. Auzind aceasta, multi din cei ce stãteau la masã si-au dat seama de ceea ce au fãcut si au plâns. Lãsând cheful, ei au alergat în piatã strigând cã sunt crestini si cã au fost înselati de împãratul viclean. Ajungând la palat, ei au cerut sa fie arsi pe rug, pentru cã întinati fiind, sã fie curãtati prin foc.”

(Teodor, “Istoria Bisericii” 3,16-17)

            Dupã cum vedem, crestinul ar trebui sã fie cel putin curios: ce se întâmplã, totusi, dupã cortinã? Uneori însã aceastã cortinã, privitã de departe, aratã ca un perete dupã care nu mai este nimic. Dar chiar dacã “decoratorul” se jurã cã peretele este real si cã nu e un decor, iatã cã un amãnunt iese la ivealã si compromite toate jurãmintele lui. Unele din acest fel de amãnunte m-au fãcut sã cercetez mai amãnuntit ziua de 8 martie. M-am întrebat: De fapt, ce facem în aceastã zi? Este oare aceastã sãrbãtoare neutrã cu privire la principiile crestine?

            În religie, ca si în culturã, existã un compartiment de cercetare: reconstructia mitologicã. Dupã cum un arheolog, bazându-se pe un fragment dintr-o coloanã, reconstruieste aspectul unui templu, iar un istoric al religiei, dupã o referire neînsemnatã, încearcã sã refacã un cadru religios cândva actual, tot asa si eu, bazându-mã pe detaliile ce au ajuns pânã în zilele noastre, încerc sã gãsesc motivul pentru care se sãrbãtoreste 8 martie. Întrucât aceastã zi este unica frоntierã din “dinozaurul” sovietic care s-a mai pãstrat, apar întrebãri: De ce anume ea a supravietuit perioadei comuniste? Ce asocieri, gânduri, sperante erau legate de acea datã când sãrbãtoarea de abia fusese inclusã în calendar? Cunoastem istoria înfiintãrii tuturor sãrbãtorilor comuniste, ca 1 mai sau 17 noiembrie, dar nu si 8 martie. Nu existã o versiune oficialã care sã explice de ce a fost aleasã anume aceastã datã pentru sãrbãtorirea “zilei internationale a femeii”.

            Multi ani de-a rândul, când se apropia ziua de 8 martie, întrebam istoricii si jurnalistii care se pregãteau sã scrie articole pe aceastã temã, si chiar oameni de rând: ”De ce sãrbãtorim aceastã zi?” Dar de fiecare datã primeam aceleasi rãspunsuri: “Asa a fost lãsat” sau “Asa s-a hotãrât.”

            Sãrbãtorile nu apar de la sine. În special sãrbãtorile comuniste au fost stabilite de persoane istorice reale. Cine dar ne-a învãtat sã sãrbãtorim aceastã zi? Cine si de ce? Putem reconstrui si întelege motivatiile acestor oameni?

            Stiinta, înainte de a propune ipoteze noi, aratã de ce nu sunt satisfãcãtoare argumentele vechi. De aceea voi explica de ce nu sunt de acord cu unele explicatii cu privire la 8 martie. De exemplu, nu sunt de acord cu explicatia cã aceastã zi este ziua primãverii. Nu ar fi mai corect ca ziua primãverii sã fie pe 1 martie (cum serbeazã românii, bulgarii sau sârbii), prima duminicã din lunã sau ziua echinoctiului de primãvarã - 22 martie? De ce primãvara ar trebui sa vinã pe 8 martie?

            Dacã este o zi a femeii, n-ar fi mai comod sã se sãrbãtoreascã într-una din duminicile primãverii si nu obligatoriu într-o zi care picã în diferite zile ale sãptãmânii? Este aceastã zi o amintire a unui eveniment istoric? Nici o sursã oficialã nu confirmã aceastã presupunere.

            Nu e straniu cã oamenii serbeazã o zi de care nu stiu mai nimic? Nu face aceasta posibilã situatia în care cei invitati la o petrecere serbeazã una, iar organizatorii - cu totul altceva? Ei nu vor sã descopere adevãratul motiv al petrecerii: “Bucuria noastrã e mare si nu ne împotrivim ca lumea sã ne felicite, însã sãrbãtoarea noastrã nu e înteleasã tuturor. Totusi dorim o sãrbãtoare mondialã, de aceea, pentru ca toti sã fie veseli si sã ne felicite cu sinceritate, îi vom da o altã denumire si o altã explicatie.”

8 martie, ziua emancipãrii femeii!

            Ce poate fi neînteles si ascuns în aceastã zi? Cu totii stim cã 8 martie este “ziua internationalã a femeii”. De asemenea stim cã femei existã în toate tãrile lumii. Cu toate acestea, în ultimii ani ne-am dat seama cã aceastã zi se serbeazã doar în tãrile fostei URSS si în unele tãri foste socialiste. De ce în celelalte tãri nu se serbeazã aceastã zi? 8 martie nu e ziua femeii, ci a unui tip special de femeie – „femeia revolutionar”. Iatã de ce în tãrile unde miscarea comunistã nu a prins rãdãcini, aceastã sãrbãtoare nu existã.

            Este înteleasã nevoia miscãrii revolutionare de a avea sãrbãtorile proprii în locul unor sãrbãtori populare, bisericesti sau nationale. De asemenea este înteleasã si dorinta de a trezi si încrederea în tovarãsii de luptã. Destul de ingenioasã a fost ideea de a încadra în miscarea revolutionarã nu numai bãrbati muncitori, ci si femei, creându-le si o sãrbãtoare a lor.

            De ce însã ziua femeii-revolutionar a fost pusã pe 8 martie? A fost concediat cineva dintre liderii miscãrii? Cine a fost arestat? Cine din ei s-a nãscut în aceastã zi? Nici un rãspuns. De aici reiese cã motivele creãrii acestei sãrbãtori nu au fost istorice, sociale sau publice. Ceva personal îi lega pe fondatorii acestei sãrbãtori cu aceastã datã. Odatã ce motivele au fost personale, ar trebui sã cercetãm mai îndeaproape persoanele, care de altfel ne sunt cunoscute încã din copilãrie. Numai cã abia nu demult ne-am permis sã observãm cã nu doar apartenenta la Internationala Comunistã si ideile revolutionare erau comune pentru ei, ci si o anumitã legãturã etnicã. Internationala, cum s-a constatat mai tîrziu, în mare parte era uninationalã. Este un fapt fãrã de care nu se poate vorbi despre miscarea revolutionarã din Europa sfârsitului sec. 19 - începutul sec. 20. Evreii sunt cei care au ridicat popoarele împotriva “lumii violentei” si au propus ca ea sã fie “distrusã din temelie”. Sã ne amintim de sprijinul organizatiei evreiesti BUND în organizarea primului congres al Partidului Revolutionar Social-Democrat din Rusia. “Comitetul Central al BUND-ului a luat parte activã în organizarea primului congres al partidului si s-a ocupat în special de partea organizatoricã. Kremer, care locuia la Minsk, avea o influentã destul de mare în sesiunile congresului. Primul congres a avut loc chiar în sediul BUND din Minsk.” (Tolghin. Despre primul congres al PRSDR / Slãbiciunea socialismului. Revolutia din Rusia si evreii, A. Serebrenicov, sub îndrumarea lui A. I. Soljenitîn. Paris; M., 1995. p.27).

            Iatã cum explicã cauzele esuãrii revolutiei din 1905 V. Jabotinski, unul din liderii miscãrii sioniste din Rusia. “Îmi amintesc cã atunci gloatele erau în stare de orice. Un orator iscusit i-ar fi putut conduce usor la asaltul Odessei si la spânzurarea lui Dimitrie Neidgard pe stâlpul unui felinar. Într-adevãr, oratorii erau ascultati cu sufletul la gurã, numai cã toti erau fete cunoscute, “cu ochii rotunzi, urechile mari si gura p...” si nici nu începea bine sã vorbeascã cã în gloatã se auzea: ”Ãsta-i jidan.” Era o remarcã, în nici un caz o exclamatie sau un rãcnet, si în aceastã remarcã nu se gãsea nici urmã de rãutate, doar cã acest amãnunt se lua în consideratie si imediat se observa cum temperamentul gloatelor scãdea. În acele momente, poporul si oratorul trebuiau sã fie una, ei însã nu aveau nimic comun cu Rusia, cu traditiile ei - ei erau strãini pentru popor. Evreii ieseau si vorbeau despre ceva, iar lumea îi asculta fãrã urã, dar si fãrã înflãcãrare. Se observa cã odatã cu aparitia primului orator evreu, rusii concluzionau: ”Dacã vorbesc jidanii, înseamnã cã doar pe jidani îi priveste.” Se crea senzatia unei cauze strãine, profitul cãreia îl vor avea tot strãinii.” (Jabotinski V. Revolutia Iudeilor / Slãbiciunea socialismului. p.485-486.)

            Acum sã ne amintim de revolutia care a reusit bolsevicilor. Se zice cã Feldman, întâlnindu-se cu niste tãrani “deputati”, a zis: “Curând, tovarãsi, în toatã lumea se va instaura puterea sovietelor!” La care i se rãspunse: ”Asa ceva nu va fi.” “De ce nu va fi?” întrebã Feldman tulburat. “Nu-s destui jidani.”

            Recunoscând omogenitatea etnicã a “revolutiei ruse”, sã pãtrundem în vietile acestor oameni. Închipuiti-vã în locul Clarei Tetkin, sã zicem. Va venit în gând sã înfiintati o grupare revolutionarã de femei, sã folositi forta femininã în lupta contra “exploatatorilor capitalisti”. Pentru o consolidare si o propagandã mai bunã a acestei miscãri, aveti nevoie de o zi simbolicã, care va fi ziua Femeii-Revolutionar.

            Revolutia, dupã cum se stie, porneste dintr-un patos religios. Ea însãsi este un mit, iar unui mit îi este caracteristic sã aibã antecedente. Actiunea prezentã ar trebui sã readucã în actualitate un oarecare model din mitologia veche. Instinctul mitic al revolutiei pune întrebarea astfel: “Au fost în istorie femei care au ridicat poporul în lupta contra tiraniei si au avut succes?” Rugând un european sã dea un nume de femeie-lider, el negresit va rãspunde: Ioana d’Arc. Dar Clara Tetkin era evreicã si pentru ea mai familiare sunt asocierile cu evenimentele din istoria poporului sãu. Pentru evrei Ioana d’Arc corespunde Esterei din istoria biblicã. De aceea, atunci când Partidul a pus problema înfiintãrii unei sãrbãtori feminine, Clara Tetkin si-a adus aminte de Estera.

            Cu multe secole în urmã Estera si-a salvat poporul de mânia unui tiran. Istoria aceasta este prezentã nu numai în Biblie. Esterei îi este închinatã cea mai veselã sãrbãtoare a evreilor - Sãrbãtoarea Purim. Ea se serbeazã la sfârsitul lunii februarie - începutul lui martie. Aceastã sãrbãtoare nu are o datã fixã (ca si Pastele crestin) si e posibil cã în anul când s-a înfiintat “ziua internationalã a femeii”, Purimul sã fi coincis cu 8 martie. A schimba în fiecare an data ar fi fost incomod, de aceea s-a hotãrât ca ziua femeii-revolutionar sã se serbeze separat de Purim. Indiferent de aceasta însã, în fiecare an ziua de 8 martie este o chemare a lumii de a slãvi Femeia-Lider - pe Estera, adicã a serba Purimul.

            Aceastã idee ar fi fost cel putin ingenioasã, dacã sãrbãtoarea Purim ar fi asemenea Sãrbãtorii Secerisului. Dar aceasta nu este o sãrbãtoare religioasã. Enciclopedia Ebraicã mentioneazã: “...sãrbãtoarea nu este motivatã de Templu sau de un alt eveniment religios.” (Enciclopedia Ebraicã, M. Terra, 1991.v.13, p. 123)

            Robia babilonianã se încheiase. Drumul spre casã era deschis, dar doritori de a se întoarce erau mai putini decât s-a asteptat (din Rusia - socotitã “închisoare a popoarelor”- de asemenea au plecat mult mai putini evrei decât si-ar fi dorit liderii miscãrii sioniste). Multi si-au deschis afaceri si treburile nu le mergeau deloc prost. Ei nu doreau sã piardã totul în schimbul întoarcerii. Mii de familii evreiesti au rãmas atunci sã trãiascã în diaspora pe întreg teritoriul Imperiului Persan, într-o stare departe de a fi numitã robie. Persii mirati se întrebau: armata babilonianã a cucerit Ierusalimul sau evreii au invadat Babilonul? Aman, “ministrul apãrãrii”, merge la împãratul Artaxerxe si-i prezintã situatia. Timpurile nici pe departe nu erau crestine si evident cã reactia împãratului a fost categoricã: sã fie nimiciti toti evreii din imperiu. Vestea poruncii este aflatã de regina Estera a cãrei etnie regele nu o cunostea. Într-un moment anume, Estera îl provoacã pe Artaxerxe: “Mã iubesti? Dacã mã iubesti, atunci îi iubesti pe cei pe care îi iubesc eu? Înseamnã cã iubesti poporul meu si cã îi urãsti pe cei pe care îi urãsc eu? Urãsti dusmanii poporului meu? Atunci aratã-ti mânia si nimiceste-i pe cei pe care îi socoti dusmanii tãi!” Si Artaxerxe lasã în grija lui Mardoheu formularea poruncii:

Regina Estera

          “Mardoheu a scris în numele regelui Artaxerxe, scrisorile le-au pecetluit cu inelul regelui si le-a trimis prin curieri cãlãri, pe caii din herghelia regelui, spunând cã regele îngãduie iudeilor din cetate sã se adune ca sã-si apere viata lor, sã batã, sã ucidã si sã piardã pe toti cei puternici din popor si din tarã, care ar vrea sã-i atace, cu femeile si cu copiii lor, iar averea lor sã o jefuiascã” (Estera 8:10-11) .

          “Atunci iudeii s-au adunat în toate tãrile lor, prin toate tãrile lui Artaxerxe, ca sã punã mâna pe cei ce le doreau rãul si nimeni n-a putut sta împotriva fetei lor, pentru cã frica de iudei apãsa asupra tuturor popoarelor (...) Cãci Mardoheu era mare în casa regelui.(...) Atunci au stârpit Iudeii pe toti dusmanii lor, ucigând cu sabia, omorând, pierzând si fãcând cu dusmanii lor dupã voia lor (Estera 9:3-5).

            Aman a fost spânzurat împreunã cu familia sa, iar dupã el au fost nimiciti 75000 de oameni - elita tãrii - oricine putea concura cu iudeii. Soarta Imperiului era hotãrâtã.

            Cum se poate sãrbãtori o zi de mãcel? Nici un popor din lume nu serbeazã o asemenea zi cu bucurie. Purimul - sãrbãtoare în special pentru copii (unde se cântã, se joacã, iar Talmudul recomandã celor maturi chiar sã bea bãuturi spirtoase pânã nu mai deosebesc diferenta dintre expresiile “blestemat fie Aman” si “binecuvântat este Mardoheu”) este comemorarea unui masacru în care au murit poate mii de copii. Nu a fost o bãtãlie (cum încearcã unii sã explice), în care si evreii si persii sã fi luptat cu armele în mânã, ci un mãcel.

            Biserica nu are nimic împotriva personajelor biblice, doar cã întelegerea evenimentelor petrecute în cartea Estera este diferitã în crestinism si iudaism. Crestinismul vede în aceasta cum Dumnezeu nu a permis ca poporul Sãu sã fie nimicit de dusmanii persi, iar iudaismul vede în toate popoarele un dusman care trebuie nimicit asemenea persilor.

            În “Disputa lui Nahmadin” din Evul Mediu se explicã Ps.109,1: ”Zis-a Domnul Domnului meu: ”Sezi la dreapta Mea, pânã ce voi pune pe vrãjmasii Tãi asternut picioarelor Tale” astfel: “Dumnezeu va ajuta Mesiei pânã ce toate popoarele vor fi sub picioarele lui. Ei îl resping, nu-l recunosc, iar unii si-au creat un alt Mesia.” Existã deci în istoria gândirii iudaice o pãrere cum cã toate popoarele sunt ostile evreilor, iar evenimentele Purimului aratã cum trebuie sã se procedeze cu ele.

            În crestinism, rãzboaiele si robia babilonianã din Vechiul Testament sunt întelese în mod duhovnicesc. În iudaism însã s-a pãstrat întelegerea literalã a normelor si exemplelor vechi-testamentare.

            Astfel, consultantul pe probleme de presã a Ambasadei Israelului la Moscova, Zecv Ben Arie, în discutia cu corespondentul publicatiei “Segodnea”, a subliniat însemnãtatea simbolicã a sãrbãtorii: “Aceasta a fost o izbãvire deosebitã: dupã voia Celui Preaînalt, regele persan a permis evreilor sã se apere cu arma în mânã si sã atace preventiv”.

            De ce un popor în istoria cãruia au fost atâtea suferinte, care a trecut prin atâtea devastãri, sãrbãtoreste un masacru care în vechime i-a reusit?

Din pãcate, la baza iudaismului existã o dogmã care îi poate face pe evrei reci fatã de durerea altor popoare. În unele texte iudaice se afirmã cã din punct de vedere al iudaismului oameni sunt doar evreii!

            “Orice evreu, fie cã este drept, fie cã este pãcãtos, are douã suflete - afirmã un tratat rabinic. Unul din ele este legat de lumi si e numit klipa sau sitra ahara. Acest suflet este sângele omului si dã viatã trupului. De la el îsi iau începutul toate viciile si patimile care se compun din 4 elemente. Tot din suflet provin si toate calitãtile bune ce sunt caracteristice fiecãrui evreu, cum sunt compãtimirea si ajutorarea aproapelui. Întrucât este legat de partea opusã si provine de la asa-zisa klipat noga în care este binele, iar originea lui este legatã de taina pomului cunoasterii binelui si rãului.

Diacon Prof. Dr. Andrei Kuraev

            Sufletele neevreilor provin însã din restul klipatelor, care sunt necurate si în care nu existã binele, asa cum este spus în cartea ET NAIM, 49, cap 3: “Tot binele fãcut de pãgâni este asupra lor”. Sau cum comenteazã Ghemara expresia: “Mila popoarelor e un pãcat”. “Toate actiunile de dreptate si milã ale popoarelor sunt sãvârsite din mândrie”. Al doilea suflet care-l deosebeste pe evreu este o pãrticicã din esenta nemãrginitã a lui Dumnezeu, asa cum e spus: “Si Tu ai suflat în nãrile lui duh de viatã”. Sufletele evreilor au apãrut din gândirea lui Dumnezeu.

            Internationala a avut scopuri mondiale. Ea a avut ce spune lumii: cã Purimul e sãrbãtoarea nimicirii dusmanilor, iar dusmanii Revolutiei bineînteles au fost nu numai capitalistii, ci si Biserica. În acest caz e lipsitã oare de motivatie presupunerea cã în constiinta liderilor evrei ai Internationalei, miscarea revolutionarã femininã se asocia cu Estera, iar 8 martie - din obisnuintã cu sãrbãtoarea Purim?

            Motivul repulsiei mele fatã de 8 martie e foarte simplu: de mic copil nu puteam suferi aceastã zi, iar devenind un om al Bisericii am îndrãgit sãrbãtoarea ortodoxã a femeilor - Sãptãmâna Mironositelor, sãrbãtoritã dupã a treia duminicã de la Paste.

            Am scris acest articol nu pentru ca noi crestinii sã avem o atitudine neprietenoasã fatã de cei de un neam cu Clara Tetkin, ci pentru a întelege ce sãrbãtorim de fapt pe 8 martie si pentru a reveni la traditiile noastre ortodoxe. Motivele Clarei Tetkin sunt clare. Nu înteleg de ce noi ar trebui sã serbãm Purimul evreilor. N-ar fi timpul sã uitãm de sãrbãtorile “rosii”, ostile crestinismului si de 8 martie în special, zi care nu are nimic comun cu femeia crestinã?
                                                 Diacon Prof. Dr. Andrei Kuraev (Moscova)