Mesajul Majestății Sale Regelui Mihai I de Crăciun 2011

Mesajul Majestății Sale Regelui Mihai I de Crăciun 2012

24.12.2012

Ajunși la Săvârșin, după un an plin de activități publice, Regina și cu mine, alături de întreaga noastră Familie, sărbătorim nașterea Domnului Nostru Isus, cu speranță și credință. Ca de fiecare dată în ultimii șaptezeci și doi de ani, mă adresez vouă, de Crăciun, cu aceeași afecțiune și cu bucurie.

Ne îndreptăm recunoștința spre toți cei care, în viață sau plecați dintre noi, au făcut astfel ca Țara să continue drumul ei greu, dar atât de frumos și de înălțător.

În lunga mea viață, am avut timp să înțeleg rostul fundamental al soldatului în mersul Națiunii. Gândurile mele se îndreaptă, așadar, spre toți militarii români aflați în țară sau în misiuni de apărare a păcii în lume, precum și la soțiile, soții, părinții și copiii lor.

Săvârșinul este un loc binecuvântat, înnobilat de iubirea cu care a fost alcătuit de mama mea, Regina Elena, și continuat de fiica mea, Principesa Moștenitoare. În atmosfera căminului, al doilea gând al nostru se îndreaptă către oamenii în vârstă. Cu sau fără familii, în bună stare fizică sau cu sănătatea șubredă, vârstnicii României au nevoie de înțelegerea și iubirea semenilor, de ajutorul și încurajarea lor. Îndrept un cuvânt de laudă către medicii români care, uneori în chip anonim și cu dificultăți, dau zile suportabile bătrânilor și bolnavilor noștri.

Copiii și tinerii țării au astăzi o viață fără granițe. În fața computerelor sau călătorind pe cinci continente, fără niciun complex de inferioritate, ei sunt acea parte a României care ne așază la nivel de egalitate cu orice altă țară a lumii. Mulțumesc părinților și profesorilor care, prin sacrificiu personal, dau copiilor lor un viitor așa cum nicio altă generație trecută de români nu a putut avea.

Ca în fiecare an, ne bucurăm de dovezile de afecțiune și respect ale societății românești. Porțile Săvârșinului sunt deschise sutelor de tineri și adulți, copii și bătrâni care vin să cânte colinde, să-și arate costumele păstrate din bătrâni, să danseze în ritmurile tradiționale de Crăciun. De orice confesiune ar fi, românii sunt bineveniți. Prezența lor dă rost noțiunii de familie și sărbătorii Nașterii Domnului petrecută în comunitate.

Românii au arătat anul acesta multă încredere, speranță și atașament față de Coroană. Familia Regală a fost prezentă neîncetat în comunitățile locale și a făcut vizite de prestigiu în Europa, pentru a servi interesele fundamentale ale României. La 85 de ani de la proclamarea mea ca Rege, am fost bucuros să văd felul în care este prețuită Familia mea, în toate generațiile. Am fost mișcat de simțul datoriei și patriotismul de care au dat dovadă orașele Alba Iulia, Oradea și București, în sărbătorile lor dedicate Coroanei.

Reamintesc românilor că Nașterea Domnului Isus Hristos este povestea unei familii. O familie aflată în împrejurări grele. Este o frumoasă lecție despre grija față de cei neînsemnați, despre cum noi, oamenii, suntem parte a unei mari familii. O lecție de umilință, dar și de mândrie. De durere, dar și de înălțătoare umanitate. O lecție necesară în lumea de astăzi, în care atâția oameni se simt uitați, umiliți sau neînțeleși.

Viața noastră publică lasă încă de dorit, dar sper să găsim puterea de a îndrepta lucrurile. Vom avea o șansă în viitor doar dacă ne vom asuma propria noastră răspundere. Nu va veni nimeni de altundeva să ne ofere binele.

Felicit pe cei care au făcut ceva bun pentru țara lor! Doresc tuturor românilor din țară, din Basarabia și din toate colțurile lumii Crăciun fericit și la mulți ani!

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Mihai R

Săvârșin, 24 decembrie 2012

Mesajul video

http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=xRewr-Dk86A#!

luni, 24 octombrie 2011

AMINTIRI CU MAJESTÃTILE LOR, REGELE MIHAI SI REGINA ANA

AMINTIRI CU MAJESTÃTILE LOR, REGELE MIHAI SI REGINA ANA


          Au trecut mai mult de 21 de ani de la acel 10 mai 1990, de-atunci când ni se fãcuse pielea ca de gãinã în momentul când se dãdea, prin statia de amplificare de la balconul Pietei Universitãtii, cuvintele înãltãtoare, pline de sperantã, ale Regelui nostru, care atunci  împlinea doar 69 de ani...
          Dupã ce trecuse mineriada din 13-15 iunie si hotãrâsemn sã rãmânem totusi în tarã, dupã pierderea mamei mele - în acele tensionate (când îl auzeam pe Ilici Ilicescu, cã îndemna la delatiune si incita împotriva celor care participase’n Piatã) si cumplite vremuri - în august 1990, am dat drumul - potrivit decretului 54 - primului salon de înfrumusetare privat din Galati: salonul ”Printesa Margareta”! Eram hotãrâti (eu si sotia mea) sã luptãm, sã promovãm spiritul monarhic si sã învingem! Niste... visãtori... incurabili!
          Au mai trecut anii... Am participat la organizarea vizitei M.S. Regina Ana în judetul Galati. Imi amintesc cum, în comuna Fârtãnesti, trecând prin dreptul bisericii din sat si voind sã ne rugãm - Regina si întreg alaiul – aflasem cã, prin ordin expres de la episcopie, era ferecatatã încât sã nu putem sã avem acces în interior… Eram dusmanii poporului… Sãtenii au spart usa si astfel s-a reglat ineptia bolshevickã a Casianului Dunãrii de Jos... Totul a fost, în final, o minunatã reusitã: sãtenii si domnul Dumitru Frosin au fost extraordinar de primitori pentru alesii oaspeti!
          Cu ocazia aceleiasi vizite, dar în oras, M.S. Regina Ana, voind sã se adreseze studentilor adunati în fata Universitãtii, acestia au întâmpinat-o cu urmãtorul slogan fesenist: ”NU FACEM POLITICÃ, NU FACEM POLITICÃ..!” Soferul meu - un tânãr student - i-a oferit un buchet de flori Reginei si, în acelasi timp am si hotãrât ca alaiul sã nu mai opreascã acolo. Dupã pãrãsirea locului, s-a creat putinã liniste si eu, punându-mi mâinile la gurã, am strigat cât am putut: “Noi suntem studenti bolshevitchi... noi suntem studenti bolshevistchi!” Dacã nu s’ar fi  fãcut un cerc de prieteni în jurul meu, militienii reciclati de la primãria situatã vis-a-vis, m’ar fi si înhãtat...
Seara ne-am bucurat de “Chirita...” oferitã de Teatrul de Stat din Chisinãu si de versuri cu dedicatie si cu mult suflet... ale poetilor nostri gãlãteni!
          Vizita Regelui si-a Reginei în judetul nostru, prima de dupã ’90, a fost efectuatã pe la jumatea lunii iunie 1998. Timpurile se mai domoliserã… Acelasi episcop ortodox... da’ mai în bine! Si primarele bolshevick era parcã mai blând... totu’ era deja a’ lor... râu’... ramu’... Ilici Ilicescu îsi fãcea si el cruce deja, mãcar formal... ca liber cugetãtor! Doar tot ei erau la butoane... si sunt, în veci!!
          Vizita în judet, la mãnãstirea Buciumeni, receptia de la sfârsit… toate au fost într-adevãr, reverii regale! Pozele ”vorbesc” destul de bine...
          A fost, de altfel, ultima întrevedere mai apropiatã cu majestãtile lor… Fostii prigonitori ai Regelui din anii ’90 au devenit niste gazde ”de drept” (deh... cu studii la ”Stefan Gheorghiu”!) iar noi, visãtorii acelor ani... privim acum printre gratii... Informatiile le primim de la fostii secretari utc/pcr… deveniti cerberi ai monarhiei române!!
SÃ NE TRÃITI ÎNTRU MULTI ANI, CU SÃNÃTATE, MÃRIA VOASTRÃ!

Ioan Furtunã, national-tãrãnist
Galati, 24.10.2011.  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog

Postări populare

Totalul afișărilor de pagină

CIUHANDUATÓRU'... IUDA-PNTCD!

CIUHANDUATÓRU'... IUDA-PNTCD!

AU BÂNTUIT SI PRIN PNTCD D'ALDE BONNIE & CLYDE... MONY (Toma) & LIVIU (Iane)!!

AU BÂNTUIT SI PRIN PNTCD D'ALDE BONNIE & CLYDE... MONY (Toma) & LIVIU (Iane)!!

Widget Doxologia