Mesajul Majestății Sale Regelui Mihai I de Crăciun 2011

Mesajul Majestății Sale Regelui Mihai I de Crăciun 2012

24.12.2012

Ajunși la Săvârșin, după un an plin de activități publice, Regina și cu mine, alături de întreaga noastră Familie, sărbătorim nașterea Domnului Nostru Isus, cu speranță și credință. Ca de fiecare dată în ultimii șaptezeci și doi de ani, mă adresez vouă, de Crăciun, cu aceeași afecțiune și cu bucurie.

Ne îndreptăm recunoștința spre toți cei care, în viață sau plecați dintre noi, au făcut astfel ca Țara să continue drumul ei greu, dar atât de frumos și de înălțător.

În lunga mea viață, am avut timp să înțeleg rostul fundamental al soldatului în mersul Națiunii. Gândurile mele se îndreaptă, așadar, spre toți militarii români aflați în țară sau în misiuni de apărare a păcii în lume, precum și la soțiile, soții, părinții și copiii lor.

Săvârșinul este un loc binecuvântat, înnobilat de iubirea cu care a fost alcătuit de mama mea, Regina Elena, și continuat de fiica mea, Principesa Moștenitoare. În atmosfera căminului, al doilea gând al nostru se îndreaptă către oamenii în vârstă. Cu sau fără familii, în bună stare fizică sau cu sănătatea șubredă, vârstnicii României au nevoie de înțelegerea și iubirea semenilor, de ajutorul și încurajarea lor. Îndrept un cuvânt de laudă către medicii români care, uneori în chip anonim și cu dificultăți, dau zile suportabile bătrânilor și bolnavilor noștri.

Copiii și tinerii țării au astăzi o viață fără granițe. În fața computerelor sau călătorind pe cinci continente, fără niciun complex de inferioritate, ei sunt acea parte a României care ne așază la nivel de egalitate cu orice altă țară a lumii. Mulțumesc părinților și profesorilor care, prin sacrificiu personal, dau copiilor lor un viitor așa cum nicio altă generație trecută de români nu a putut avea.

Ca în fiecare an, ne bucurăm de dovezile de afecțiune și respect ale societății românești. Porțile Săvârșinului sunt deschise sutelor de tineri și adulți, copii și bătrâni care vin să cânte colinde, să-și arate costumele păstrate din bătrâni, să danseze în ritmurile tradiționale de Crăciun. De orice confesiune ar fi, românii sunt bineveniți. Prezența lor dă rost noțiunii de familie și sărbătorii Nașterii Domnului petrecută în comunitate.

Românii au arătat anul acesta multă încredere, speranță și atașament față de Coroană. Familia Regală a fost prezentă neîncetat în comunitățile locale și a făcut vizite de prestigiu în Europa, pentru a servi interesele fundamentale ale României. La 85 de ani de la proclamarea mea ca Rege, am fost bucuros să văd felul în care este prețuită Familia mea, în toate generațiile. Am fost mișcat de simțul datoriei și patriotismul de care au dat dovadă orașele Alba Iulia, Oradea și București, în sărbătorile lor dedicate Coroanei.

Reamintesc românilor că Nașterea Domnului Isus Hristos este povestea unei familii. O familie aflată în împrejurări grele. Este o frumoasă lecție despre grija față de cei neînsemnați, despre cum noi, oamenii, suntem parte a unei mari familii. O lecție de umilință, dar și de mândrie. De durere, dar și de înălțătoare umanitate. O lecție necesară în lumea de astăzi, în care atâția oameni se simt uitați, umiliți sau neînțeleși.

Viața noastră publică lasă încă de dorit, dar sper să găsim puterea de a îndrepta lucrurile. Vom avea o șansă în viitor doar dacă ne vom asuma propria noastră răspundere. Nu va veni nimeni de altundeva să ne ofere binele.

Felicit pe cei care au făcut ceva bun pentru țara lor! Doresc tuturor românilor din țară, din Basarabia și din toate colțurile lumii Crăciun fericit și la mulți ani!

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Mihai R

Săvârșin, 24 decembrie 2012

Mesajul video

http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=xRewr-Dk86A#!

vineri, 8 iulie 2011

PROTAGONISTII SABOTÃRII, FÃRÂMITÃRII SI DEMOLÃRII PNTCD





Ioan Furtunã, national-tãrãnist, monarhist din Galati
          Ca si infiltrat in PNTcd, incã din 1995, via PNL, Ion Beuca este printre protagonistii sabotãrii si demolãrii partidului, prin folosirea numelui acestuia in negocieri rusinoase si chiar umilitoare de-a lungul timpului, cu lideri din PSD, PDL, PRM si PC, partide de sorginte FSN /PCR /PMR /PCUS /Ilici Iliescu /Ceausescu /Dej /Stalin /Lenin. Este consilier PNTCD din 1996 (oportunist fugit/detasat de la greul din PNL-ul fãrâmitat de-atunci) si-a profitat de toate onorurile partidului pe care continuu l-a cãlãrit, l-a batjocorit si l-a trãdat. Alãturi de Siman, in septenalul lor glorios, acesta a urzit - impreunã cu Ciuhandu, Radu Sârbu si cu Ciorbea - mai intâi schimbarea denumirii partidului, apoi alianta violetã de la 1 decembrie 2009 si de curând impunerea lui Ciorbea, ca unicã variantã la presedintia PNTCD. Nu s-au zvântat bine hârtiile din 18 iunie cã ciorbistii au si inceput inchinãciunea mini-factiunii cãtre USL... previzibil, incepând cu ziua aniversãrii republicii iliesciene din 2009!
         O parte din jurul lor sunt asemenea stãpânilor si, niciodatã nu vor accepta o altã configuratie la vârf, in afara celei concepute de acestã veritabilã "Coloana a V-a", in aceleasi "laboratoare experimentale", cu-aceleasi sibile securistice pe margini.
          Dupã "fantasiile" acestora din ultimii ani, cu ei partidul s-ar risipi de-aiurea... Nu se mai poate merge pe mâna acestor trãdãtori si vânãtori de sedii, dovediti cu vãrf si indesat, prin "datu' aramei pe fatã" in 6 martie 2005! Puteau de-atunci sã-si facã partidu' mult visat - ppcd ot urr - dar... sedii peste tot, de unde?! Asadar, pe "lideri" trebuie sã-i izolãm... sã se pãcãlescã mai departe intre ei si sã se fãrâmiteze cât le va fi vrerea... Sã-i lãsãm sã-si aleagã mireasa... Albã-ca Zãpada, mult visata si tare trâmbitata!!   
          Astfel, eventuale negocieri cu acesti  sabotori ai partidului, nu sunt deloc recomandate. Dimpotrivã, acum este acceptabilã si fezabilã doar reintoarcerea simplilor membri "la matcã", individual. In acest context vã anunt cã, incepând de ieri, doamna Maria Alexandrescu si domnii Alexandru Bejan, Marian Popa, Mihai Gutanu, s-au intors si s-au reinscris, ca simpli membri, la sediul PNTCD din b-dul Carol I nr. 24.     
         Unirea partidului este posibilã acum numai in gruparea unde-i si Dr. Lucian Orãsel, salvatorul partidului de la tentativa nereusitã (din 2005-2006) de schimbare a numelui si de ingropare definitivã a PNT-ului pentru care au suferit si s-au jertfit sute de mii de national-tãrãnisti, impreunã cu cel care-a luptat pentru scãparea lui de la disparitie!
          Lucian Orãsel nu va inchina nicicând partidul USL-ului, PDL-ului sau UNPR-ului! Va rãmâne chezãsia neatârnãrii PNTCD si se va lupta pentru revenirea la un statut al partidului care sã garanteze revenirea la principiile de bazã ale partidului, la adevãrata lui democratizare, pentru asigurarea de alegeri uninominale si desfiintarea clanurilor din PNTCD.
          Avându-se in vedere cã domnii Ion Diaconescu si Nicolae Galbeni impreunã cu surorile Coposu au girat adunarea din 18 iunie 2011, stiind cã acolo este preacinstit, in continuare, iuda-Ciuhandu, creierul urzirii congresului din 6 martie 2005 si cã printre liderii propusi acolo erau si fosti activisti comunisti de seamã - care au persecutat PNT - unul dintre ei (Apostatu), la data de 7 mai 2011, declarând cã nu va lãsa partidul pe mâna puscariasilor politici, este de neinteles cã i-au sustinut la conducerea PNTCD si nu s-au gândit o clipã sã propunã un fost detinut politic, asa cum a fost insusi Seniorul Coposu.
          Eu nu mai am incredere in buna lor credintã fatã de PNTCD si fatã de inaintasii martiri. As fi preferat sã-i cred doar senili si nu drept trãdãtori ai lui Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Corneliu Coposu si-ai PNTCD... Relatiile dintre surorile Coposu si fratele lor s-au rupt, fatalmente, pentru totdeauna!  Niciunul dintre cei mentionati mai sus - care intrunesc calitatea de puscariasi politici - n-au demonstrat (atunci in 18 iunie, acolo) prin atitudine... fermitate anticomunistã! 
         Inchei rememorând niste versuri ce-au fost rostite, cândva la o adunare, de cãtre Seniorul Coposu:
                          “ De ni s-ar scula strãmosii
                             Sã ne vadã toti codosii,
                             Fãr’a zice un cuvânt,
                             Ar intra iar in mormânt!”
         Ioan Furtunã

24 de comentarii:

  1. vezi ca esti murdar pe frunte ai ceva albastru :))

    RăspundețiȘtergere
  2. Are si ceva "maro" la spurcata-i gura!

    RăspundețiȘtergere
  3. O fi avand Furtuna semnul deavolului?

    RăspundețiȘtergere
  4. Trecusem pe lângã minunatu' tandem... cuplul Ciorbea&iuda-Ciuhandu si din cauza baletului lor brownian, intretinut de petreushii septenali din Maramu... au provocat o situatiune cam albastrã... Dar am fãcut mintenash un dus de repigmentare... dupã cum ati observat!??

    RăspundețiȘtergere
  5. Hei, anonimi-anonimi dar agramati nu suport... "deavolilor" ciorbisti nemernici!
    Aveti grijã, la 10 greseli "anonime" vã pun plasture la gurã!
    In rest, libertate maximã... asa cum v-a invãtzatãrã mumulica voastrã... Dati frâu liber fanteziei din familie!
    Grijã mare la limba românã!! Cu mine dati bacu' dacã aveti niscai "arierate" mai din vechimea procesului individual de educatie! La mine notele incep cu zero si se terminã la 9.

    RăspundețiȘtergere
  6. Furtunica,iar consumi etnobotanice?Vad ca pana si pe blogul tau Ciorbea este cel mai popular lider al PNTCD-ului.Vad ca ti-ai tras si tu blog,ca te tot dadea afara domnul Beuca de pe al lui,pentru folosirea de limbaj indecent.
    Cristi

    RăspundețiȘtergere
  7. Domnul Beuca-i pitic "la stat" dar, mai ales "la sfat"! El este tata oportunistilor din mini-factiunea Ciorbea de parcã mamicã-sa la procreat consilier viager si veshnik fãcãtor de cãrti in PNTcd-ul pe care-l scuipã zilnic, impreunã cu celãlalt septenal "jmeker" din tinut.
    Regret enorm cã nu m-am gospodãrit mai devreme intrucât zilnic lucrez cu photoshop-ul cât si cu corel-u'... La dolce farniente!
    Mi-am impus o viatã mai ordonatã si mai ritmatã, in stil usor prusac!
    Nici mãcar nu fumez tutun si sincer te sfãtuiesc sã lepezi si tu buruienile alea din spatele casei... cã vorovesti numai tãmpenii leniniste... dãunãtoare proximei tale maturitãti ce-ar trebui sã fie, obligatoriu, "de dreapta"!
    In rest, bine-ai venit pe la mine si dã-i tare cã... Ciorbea-i pe terminate! Resursele-i umane se tot imputineazã...
    Cu gramatica stiu cã stai destul de bine... Incearcã si tu sã respecti, cãt de cât, chiar si certurile dintre tãrãnisti, fiindcã ei stiu mai bine cu ce se mãnâncã PNTcd... La liberali se poartã silentiozitatea parshivã si muscatu' pe la spate... la national-tãrãnisti se loveste direct la frezã... apoi se reface, neprotocolar, pe cealaltã parte!

    RăspundețiȘtergere
  8. Nu sunt Ghita Muresan, asta-i adevarat, dar nici dumneavoastra nu sunteti Keny Rogers, chiar daca aveti barba sau ceva similar. Asa pitic cum sunt, se pare ca va "creez" mari probleme, din moment ce toata gruparea voastra se impiedica de blogul meu.Vai de capul vostru.Pigmei politici.Asta sunteti.

    RăspundețiȘtergere
  9. Marius, khmeri roshii din PNTCD,
    intrebati-l pe Victor Ciorbea si pe iuda-Ciuhandu ce datorii au lãsat la chirie si la utilitãti atunci cãnd au plecat din functie!! Aceste acumulãri de datorii au devenit deja obisnuinte nocive in PNTCD. Mai de actualitate, altceva: te-a amenintat fo’ cineva cã te dã afarã de la CNC-ul din 9 iulie??! Ai fost impiedicat f’un pic sã poti lua chiar si cuvântul? Cei mai speriati de bombe sunt la voi: mocârtzanu’ Balan, oportunistu’ Beuca, web-sirena Daniela, moralistu’ Grabowski, fariseu’ Ion Morariu s.a… Ei n-au curajul si rãspunderea “coabitãrii” in spatiul web si purced la exmatriculãri abuzive imediat ce postezi neconvenabil mini-factiunii roshii… Aceste “expulzãri” conduc la intreruperea comunicãrii si la betonarea zidului despãrtitor dintre adevãratii national-tãrãnisti, apartinând unuia sau altuia dintre “izvoarele (schismele) spirituale” ale fãrâmitatului PNTCD. Pãrerea mea este cã trebuie sã scãpati de acesti paranoici, nu vã sunt deloc utili… sunt la fel ca Ciorbea… infatuati si conflictuali!! Tuturor, vã propun spatii libere de cenzura bolshevickã a celor exemplificati mai sus: free-pntcd@yahoogroups.com, http://nelufurtuna.blogspot.com

    Am postat aici deoarece Barlogul PNTCD s-a imbãtat nitzel... deh, duminicã, cãldurã mare, caniculã, mon sher!
    Astfel rãspund si intrusului iliescian din PNTCD, unul dintre petreusii falsificatori de adunãri morosene, oportunistu’ Ion Beuca!

    RăspundețiȘtergere
  10. domnule furtuna,in primul rand felicitari pentru glob,pardon blog!
    sper ca nu o sa cenzurati mesajele in care este exprimata o alta parere decat cea a dumneavoastra si o sa postati mesajele cele care contin injuraturi,jigniri,etc.
    domnul beuca,care "se rade" de boc ca e pitic,a coborat cenzura si nu accepta alte opinii.pacat,dar tipic pentru dumnealui,ocupa o functie in numele pntcd,dar cand nu are interes obtine 12 voturi.
    asta este beuca!
    in rest toate bune!
    p.s cu cine ati votat domnule furtuna pe 9 iulie,la congres???cu dr orasel???:)))))

    RăspundețiȘtergere
  11. @dragosbv.
    Garantez exprimarea liberã a oricãror opinii si voi agrea exact limbajul folosit de cãtre utilizatori in propriile lor familii. Asa cã, fiecare cum considerã cã-i mai sharmant, mai mai plãcut sau mai nesuferit!
    Personal, n-am injurat pe nimeni dar, recunosc c'am folosit adjectivul si deseori metafora... Iubesc mult “limba noastrã cea românã” si-mi place orice nuantã (a cuvintelor!) ce infrumuseteazã si inteleptzeshte culoarea propozitiei si-a frazei.
    Stimabilul domn Ion Beuca este pigmeu atât ca staturã dar si ca tinutã spiritualã… deh... diplomele “la ff” obtinute la troc, cu bustenii din Maramu’, mai cãtre apus de viatã! In politicã nu-i doar pigmeu… este total amoral, precum idolul sãu iuda-Ciuhandu si ucenicii din preajmã-i!!
    Dezlegat de 9 iulie… O sã fie minunat… la reprogramarea din 17 septembrie! Si de astã datã Aurelian nu se dezice… crede cã asa-i strategic!?? “Fãrâmitarea rãbdãrii” tuturor national-tãrãnistilor, as numi-o! Dilematica aurelianã...
    Inchei exprimându-mi “sincere condoleante” legate de disparitia lui Eugen Moiescu (in America - mission completed!) si retragerea tuturor actiunilor sale din instante.
    Toate cele bune!

    RăspundețiȘtergere
  12. Freza din poza, cu ce v-ati facut-o, cu grebla?

    RăspundețiȘtergere
  13. Nu dom'le, c'un pieptene cu dintii rupti... de la un mocârtan din Maramu'!

    RăspundețiȘtergere
  14. Domnule Furtuna,vad ca de la o vreme tot vorbiti de un tun imobiliar pe care l-ar fi dat taranistii din jurul lui Ciorbea si Ciuhandu,adica instrainarea sediului PNTCD din Sectorul 3.Aveti si dovezi care sa sprijine aceasta ipoteza?Daca da,atunci ar fi bine sa le faceti publice pentru a vedea daca ele sunt reale sau nu.Fiindca nu-i bine sa aruncam cu acuze fara ca acestea sa fie probate.Vinderea ilegala a unui sediu de partid este o fapta foarte grava iar cei ce au facut acest lucru ar trebui,normal sa fie scosi din partid.In schimb daca nu aveti dovezi inseamna ca aceste acuzatii sunt false si nu ar trebui luate in seama.Astept cu mare interes aparitia acestor dovezi.
    Cristi

    RăspundețiȘtergere
  15. Rezolvarea-i foarte simplã! Presedintele apostato-ciorbist de la sectorul 3 sã prezinte o facturã recentã de la primãrie pe spatiul PNTCD din Romulus nr. 36. O astfel de facturã, scanatã si publicatã pe web, ar transa foarte simplu dilemma: dacã nu existã facturã atunci nici PNTCD nu mai este chirias la primãrie ci, este doar un tolerat “musafir” la un interpus cu primãria: la o asociatie, la o fundatie, la o societate etc. Ceea ce sustin ar fi astfel demonstrat: PNTCD sector 3 a fost jefuit de propriul spatiu in favoarea “cãmãsilor negre la guler” din mult clamata “adevãrata coloanã vertebralã a PNTCD”! Dimpotrivã zic: adevãrata coloana a V-a din PNTCD!!
    Intr-un moment de debordantã sinceritate, Cornel Sicoe, a recunoscut public, cã ar exista o anumitã inginerie imobiliarã necuratã cu respectivul spatiu... Ulterior acelei exuberante mãrturisiri web, la presiunile exercitate asuprã-i, om de mare caracter, don’ Cornel a intors-o... ca la Brãila!

    RăspundețiȘtergere
  16. oameni buni,imi pare rau ca,desi iubim acelasi partid,aceasi morala crestina.nu reusim sa ajungem la o intelegere!lucruridin punctul meu de vedere stau cam asa:
    radu sarbu a facut "2 congrese",care dintre ele a fost inregistrat?nici unul!
    buuuunnnn!cine este "urmasul"lui sarbu????ciorbea!deoarece,el nu se va putea baza pe nimic,e logic ca nu se va putea inscrie vreodata!
    pavelescu=urmasul lui milut(care figureaza si astazi in rpr ca presedintele pntcd)
    pavelescu a fost ales presedinte pe 17 iulie 2010,dar inca nevalidat de instanta!
    pavelescu a demarat treburile pentru organizarea congresului din data de 29.01.2011,dar cu 2 zile inainte de congres,dupa ce inchiriase sala de la palatul parlamentului(se poate verifica,semnat,stampilat pavelescu),a constatat ca nu poate aduna destule sustineri pentru depunerea candidaturii,s-a razgandit si a spus ca nu mai tine congresul,fapt ce era imposibil,oamenii din judetele din nordul tarii erau pe drum deja,iar el,ca presedinte,fara dezia bnc,cnc nu poate intoarce lucrurile asa ca pe un inel,nu ii permite statutul.
    in data de 29 01.2011,a fost ales eugen moiescu presedinte,validat de instanta,are o decizie devinitiva si executorie,dar nu poate intra in sediu!cum de ce?pentru ca pavelescu nu ii permite,sa baricadat acolo,desi nu are apa,gaz,curent,el insista!
    profitand de faptul ca moiescu nu este in tara,dar constient de faptul ca nu are cum sa castige aceasta lupta,incerca tot felul de tertipuri avocatesti,pentru a tergiversa decizia finala si de a fraieri pe unu si pe altu,dar in final,acest final sper sa fie luna septembrie,sa castige cine are dreptul legal sa conduca acest partid!
    ce fac in acest timp celelalte partide?se pregatesc de alegeri!noi ce facem???ne porcaim zi de zi pe bloguri,laudandu-ne unul din cei 3 presedinti!
    desi suntem de rasul curcilor,ca un partid de 1%,are 3 presedinti,sunt sigur ca sunt forte exterioare,care trag de noi,sa ne dezbine,sa ne sfasie,precum hienele!
    asta este,sa nu uitam un lucru:iliescu inca traieste!

    RăspundețiȘtergere
  17. Monarhist,Naţional şi Ţărănistjoi, 14 iulie 2011 la 18:18:00 EEST

    Domnule Furtună, îmi place foarte mult ceea ce scrieţi. Vă Felicit!
    Vreau să vă întreb dacă aveţi un partid politic înregistrat cu care să ne prezentăm la alegeri. V-aş putea ajuta foarte mult. Vă mulţumesc!
    adresa mea de email este:
    romanulmonarhist@yahoo.com
    vă rog să îmi scrieţi să colaborăm urgent
    Elisabeta de Eqveully

    RăspundețiȘtergere
  18. Multumesc! Nu este tocmai un site de complimente...
    Dimpotrivã, este un "blog de front" al unui luptãtor national-tãrãnist convins.
    Finalitatea fericitã a "zbaterii" mele ar fi ca Dr. Lucian Orãsel sã devinã cât mai curând... urmasul lui Maniu la conducerea PNTcd-ului!

    RăspundețiȘtergere
  19. Orasel nu va fi ales in fruntea aripii pavelesciene a Pntcd.Asta fiindca Pavelescu dar si Milut nu-si doresc acest lucru.Misiunea acestora este ca PNTCD sa fie predat PDL-ului via UNPR,ori domnul Orasel,judecand dupa experienta sa politica,nu-si doreste acest lucru.El ar vrea ca PNTCD sa candideze pe liste proprii la alegerile din 2012.Cel care va fi ales este nimeni altul decat R.Vasile.El are sprijinul atat al lui Milut cat si a lui Pavelescu si este o garantie faptul ca odata ales in functie,PNTCD-Pavelescu va gravita in jurul orbitei PDL-UNPR.
    Ion.

    RăspundețiȘtergere
  20. Felicitari, domnule Furtuna, pentru ideea inteligenta si temerara de a va face blog taranist, cu atat mai mult cu cat accordati din start deplina democratie tuturor acelora care vor posta comentarii pe el.
    Spun ca este o idee inteligenta, deoarece numai astfel puteti concura alte bloguri asa-zis taraniste care prin obstructionarea agresiva a comentatorilor opozanti au instaurat cenzura de tip comunist in spatiul virtual.
    Spun ca este o idee temerara, deoarece trebuie sa fii cu adevarat un luptator democrat, structural, innascut, ca sa poti sa te incumeti sa tii piept comentatorilor opozanti, de asemenea maniera incat niciunul sa nu ramana fara a primi replica dv. la, de cele mai multe ori, aberatiile sale.
    Asadar, va urez succes si stomac tare!
    Vreau sa va rog sa reflectati de doua ori inainte de a raspunde la ceea ce urmeaza sa va spun.
    Personal, consider ca nu exista alta cale democratica si corecta in fata tuturor membrilor fosti si actuali ai PNTCD inafara aceleia a unui congres extraordinar la care sa candideze presedintii tuturor aripilor (Ciorbea, Vasile, Milut, Pavelescu, Moiescu, Sarbu etc.), la care congres vor participa, in mod evident si incontestabil, delegati ai tuturor organizatiilor PNTCD din tara.
    Am fost lasati, cu buna intentie, sa persistam in gresala ca sa formam aripi (caci noi le-am format, membrii PNTCD) care, fiecare, sa-si aiba un lider drept idol, cand era evident, chiar si pentru cel mai prost psiholog din lume, ca, atata vreme cat ne vom crampona unii pe un lider, iar altii pe alt lider, PNTCD-ul nu se va uni vreodata.
    Am actionat si actionam exact cum vor ei: comunistii si securistii infiltrati in PNTCD.
    In clipa cand noi, toti membrii PNTCD de pe cuprinsul Romaniei, vom solicita congres extraordinar la care sa se confrunte toti asa-zisii presedinti, fara nicio deosebire, fie ca sunt recunoscuti juridic sau nu, abia din acea clipa incolo se va putea vorbi de REUNIFICAREA PNTCD.
    Daca nu, nu avem alta sansa decat aceea de a astepta pronuntarea justitiei pe procesele aflate pe rol, timp in care trebuie vazut daca nu cumva, conform legii partidelor, nu ar urma ca PNTCD sa fie dizolvat (vezi Capitolul VII "Incetarea activitatii partidelor politice" art.44-50)
    http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/14_2003.php

    RăspundețiȘtergere
  21. Doamnã Cartis,
    vã multumesc pentru felicitare si, mai ales, pentru faptul cã ati trecut peste acele mai vechi animozitãti cauzate de apartenenta la factiuni diferite. Sper ca, de-acum incolo, sã putem comunica, indiferent de pozitia fiecãruia in aceastã incercare de limpezire a apelor din PNTCD.
    Cel care a impãrtit, in 2008, partidul in douã (pentru inceput!) a fost iuda-Ciuhandu, drept pedeapsã pentru M.P. Milut si A. Pavelescu , deveniti “neascultãtori” dupã ce, in prealabil, acesta ii adusese pe cei doi in ppcd-ul elaborat prin preacurvie, de el insusi. Polarizarea atâtor personaje extrem de controversate/malefice in preajma iudei-Ciuhandu, in tot complexul urzelilor momentului astral din martie 2005, motiveazã pe larg miscarea browneanã a national-tãrãnistilor si fârâmitarea ulterioarã a partidului redevenit PNTCD. Multitudinea de sedii - ale PNTCD, de la nivel national - aprinseserã tãciunii din ochii hulpavi ai celor care voiau disparitia partidului. Votul din martie 2005 a demonstrat dispret fãtã de PNTCD si interes doar pentru sediile lui.
    Numai cu ajutorul lui Dumnezeu si-al miriadelor de ingeri ai martirilor din temnitele comuniste, grupul de partizani din jurul Dr. Lucian Orãsel a mai putut opri angrenajul securistic, mobilizat total intru asasinarea-n mare grabã si funeraliile imediate ale PNTCD-ului... pentru eternizarea lui in istorie! Vreti, nu vreti, Dr. Lucian Orãsel a salvat PNTCD de la disparitie!
    Repet: mama-Omida atomizãrii actuale a PNTCD este iuda-Ciuhandu.
    Acum insã, se pare c’au mai rãmas doar douã factiuni: Pavelescu&Vasile si Sârbu&Ciorbea - una situatã in proximitatea statutului si alta ce doar peroreazã pe seama statutului!
    Din pãcate, propunerea dvs. nu cred c’ar asigura alegeri corecte. Nu cred cã existã vreo variantã in contextul istoricului “contodent” dintre membri dar, mai ales, dintre liderii factiunilor. Recâstigarea increderii intre pãrti cere timp si timp este cam putin!
    Fiecare factiune ar vrea sã se aplice statutul modificat dupã propriile-i pofte, sã se aplice propriile reguli si eventual sã organizeze in felul sãu unificarea. Chestiunea cea mai grea este cea cu desemnarea delegatilor, fiind chiar imposibilã.
    O linistire a spiritelor din partid s’ar realiza, in primul rând, prin sustinerea ideii de participare in alegeri “neatârnati” fatã de vreunul dintre “blocurile” politice. Acum trebuie sã ne mãsurãm propriile forte in proximele alegeri, mai ales, in actualul mediu politic atât de polarizat dar tot atât de favorabil PNTCD. Cu 1% n-avem valoare si nici ce negocia. Radu Vasile a subliniat propunerea de-a participa singuri in alegerile din 2012.
    Pentru reusita congresului din 17 septembrie, revizuirea statutul PNTCD este de maximã importantã si cred c’ar fi bine ca acesta sã fie cunoscut, dezbãtut si modificat si apoi votat de congres si aprobat de justitie - pentru a corecta deformãrile nocive ale acestuia din ultimii 10-12 ani. Un statut care sã prevadã vot uninominal, o vechime minimã de 4-5 ani pentru functiile de primã mãrime, imposibilitatea modificãrii lui de alte foruri de conducere, altele decât congresul PNTCD, organizat odatã la 4 ani - sunt exigente imperative, mai ales dupã efectele nefaste produse in ultimii ani. Un statut interbelic, armonizat cu timpurile de-acum, cred c-ar fi o bunã variantã de inceput de lucru. Participarea, cu propuneri de la cât mai multi membri, ar garanta “inteleptirea” lui si-ar pãzi partidul de eventuale excese viitoare. Zilele urmãtoare voi deschide un topic de dezbatere a proiectului de statut.
    In rest, vom vedea ce vom putea face fiecare pentru salvarea partidului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. doamna mihaela cartis este cea care anul trecut m-a atacat ca o tiganca pe virgil burla-wordpress, s-a dat taranista si monarhista si apoi a trecut la partidul lui basescu, noua republica, infiintat de consilierul lui basescu, fost si ministru al muncii, care acum se zbate prin ziare pentru miscarea populara! eu sunt adela miladi vartolomei

      Ștergere
  22. Ion Beuca Says:

    iulie 19, 2011 at 3:03 pm
    Presedintele PNTCD, dl Victor Ciorbea, va fi invitat in urmatoarele zile, dupa cum urmeaza: astazi la ora 21 la Antena 3 emisiunea dlui Razvan Dumitrescu maine la ora 17 la Antena 3, la emisiunea dnei Stoicescu la ora 18 30 la B1 Tv la emisiunea dlui Vlad Petreanu joi la ora 21 Realitatea TV la emisiunea Prime Time News Vizionare placuta!

    Vizionare placuta!

    Răspunde
    cristi Says:

    iulie 19, 2011 at 4:37 pm
    Se vede ca domnul V.Ciorbea e pus pe fapte mari.Cu cat va aparea mai des la televizor cu atat popularitatea lui va creste.Eu de mult am spus aici pe blog ca taranistii ar trebui sa aiba o prezenta mai activa in spatiul media,daca vor sa aiba o sansa de a intra in parlament in 2012.Vad ca in sfarsit,odata cu alegerea lui V.Ciorbea in fruntea partidului mesajul meu a fost pus in practica.
    PS:Pe Moiescu nu l-am vazut aparand pe nicaieri,pe la nicio televiziune,iar pe Pavelescu l-am vazut facandu-se numai de ras pe la televizor.Cum or mai fi avand acestia tupeul de a-si zice presedinti ai PNTCD-ului,cand ei nu au mediatizat de loc activitatea partidului sau au mediatizat-o in sens negativ

    RăspundețiȘtergere
  23. PNTCD nu s-a metamorfozat in hienã care sã adulmece când spre hoitul, in descompunere, al PNL, când spre cel in devenire, al PDL.
    PNTCD are suisul lui, spre piscuri si luminã, incã lent, impiedicat. Indepãrtarea unor lideri malefici precum iuda-Ciuhandu (cel mai nociv!), Apostatu, Ciorbea s.a. ar da semnalul de schimbare de macaz, de aerare la vârful partidului. De asemenea, izolarea unor zgomotosi paranoici, anti-unionisti locali (etilistii, pardon, “elitistii”: Beuca, Balan, Drãgoi, Morariu, Grabowschi etc.) ar trata eficient familia “bezmeticã” din marea stupinã si-ar crea o atmosferã propice pentru reintregirea partidului si pentru pregãtirea lui de luptã.
    Timpu-i scurt si-i cel ce ne va penaliza... in rãzboiu’ din 2012!

    RăspundețiȘtergere

Faceți căutări pe acest blog

Postări populare

Totalul afișărilor de pagină

CIUHANDUATÓRU'... IUDA-PNTCD!

CIUHANDUATÓRU'... IUDA-PNTCD!

AU BÂNTUIT SI PRIN PNTCD D'ALDE BONNIE & CLYDE... MONY (Toma) & LIVIU (Iane)!!

AU BÂNTUIT SI PRIN PNTCD D'ALDE BONNIE & CLYDE... MONY (Toma) & LIVIU (Iane)!!

Widget Doxologia