O NOUÃ ETAPÃ ÎN ISTORIA PNTCD

O nouã etapã în istoria PNTCD - I.

          Dupã moartea lui Ion Diaconescu, fostul presedinte al PNTCD între anii 1996-2000, începe  o etapã nouã în istoria PNTCD. Dusmanii acestui partid, aflati în interiorul lui, vor trebui sã gãseascã noi cãi si mijloace pentru a putea continua actiunea de pânã acum, de distrugere a PNTCD. Disparitia lui Ion Diaconescu le-a luat si posibilitatea de a-l folosi ca paravan, în spatele cãruia, acesti antitãrãnisti sã-si continue actiunea lor antitãrãnistã.

          Ca si Corneliu Coposu, si Ion Diaconescu a fost un captiv în PNTCD si, oricâte factiuni si fractiuni ale acestui partid au existat si existã, acestea au ca element comun si de legaturã existenta, în fiecare din ele, a acestor antitãrãnisti încât, oricare dintre grupãrile create de ei, ar cãpãta legitimitatea juridicã de existentã si actiune politicã, controlul comunist asupra PNTCD se pãstreazã neatins.

          Dacã în fruntea PNTCD ar fi un tãrãnist, deci un anticomunist, partidul ar putea deveni continuatorul si urmasul autentic al PNT. Absurdul situatiei prezente din PNTCD este însã cã, desi antitãrãnistii s-au grupat, alegându-si sefii lor, tocmai majoritatea membrilor PNTCD nu vor sã se separe de acestia, strigând toatã ziua: Unire! Unire! Unitate! Fiecare conteazã! etc. etc. 

          De aceea, putem spune cã acum începe o nouã etapã în istoria PNTCD deoarece s-au schimbat multe din datele problemei a cãrei solutie este atât de asteptatã si mai usor de aplicat în noile împrejurãri apãrute în PNTCD.

Aurel Teodorescu

Pitesti, 14 octombrie 2011

O nouã etapã în istoria PNTCD - II.

          În aceastã nouã etapã din istoria PNTCD, principalul aspect este acela cã dusmanii din interiorul partidului sunt lipsiti de instrumentul ce le permitea sã închidã gura celor care nu voiau distrugerea acestuia. Diaconescu si Coposu  au fost folositi, fãrã scrupule, ca instrumente în acest scop. Principalul argument în crearea unui cult în jurul lor, un cult dupã tipic comunist, a fost acela al anilor multi de puscãrie politicã, ce trebuiau onorati prin ascultarea orbeste de tot ce hotãrau ei, la sugestia comunistilor si a slugilor acestora, omniprezente, oriunde se aflau cei doi, chiar si acasã la ei. Rãsplata: asigurarea sustinerii lor ca presedinti ai PNTCD, de cãtre majoritatea membrilor de partid din organizatiile judetene. Astfel, perfect democratic, PNTCD nu mai era sub control national-tãrãnist ci, sub control comunist. Acest "electorat" de partid s-a mentinut permanent, neclintit, încã de la înfiintarea PNTCD, ca partid politic - în ianuarie 1990 - si a decis în toate congresele de pânã acum ale acestui partid. A decis ca PNTCD sã se îndepãrteze, din ce în ce mai mult, de PNT, a decis chiar schimbarea denumirii acestuia prin alta care nu mai amintea nimic de PNT, a ales ca membri ai conducerii centrale persoane favorite ale lui Coposu si Diaconescu, persoane care au dezintegrat partidul si l-au si compromis grav. Adjudecarea PNTCD de cãtre grupuri de indivizi, care prin faptele lor au fãcut dovada scopului pentru care se înscriseserã în PNTCD, acela al stopãrii evolutiei sale pe linia Mihalache - Maniu, a fãcut posibilã evolutia spectaculoasã a oamenilor lui Ceausescu în postura de conducãtori democrati ai unei Românii capitaliste, ca a treia republicã, dupã cele douã: RPR si RSR. Prin oameni cu experientã politicã de tip bolsevic, calificati la cursurile academiei de partid "Stefan Gheorghiu" din Cotroceni, PNTCD a fost o jucãrie în mâna FSN-ului care, indiferent sub ce denumiri a evoluat, l-a  compromis în asa hal în ochii opiniei publice încât acum este foarte greu, dar nu imposibil, sã-si recapete respectul si prestigiul de care se bucura PNT. Sã amintim numai cele douã CDR-uri prin care PNTCD a fost atras în cursã, compromis folosit si ca paratrãsnet contra mâniei populare abil dirijatã de comunisti precum si de ministrii, secretarii de stat, subsecretarii de stat, prefectii si alti demnitari din timpul participãrii partidului la guvernarea din perioada 1996-2000. Acestia nu erau national-tãrãnisti în fapt ci, oameni ai organizatiei comuniste. Vreo câtiva, tãrãnisti dovediti, care scãpasera vigilentei de partid si ajunseserã în functii importante de conducere, au fost ulterior înlãturati si marginalizati.

          Totul s-a desfãsurat conform planului stabilit. Iar dupã ce-au scos PNTCD din parlament, dupã anul 2000, de 11 ani, dusmanii de moarte ai PNTCD, au ajuns acum într-o situatie cam dificilã pentru ei, asa cum am mai spus, deoarece trebuie sã gãseascã noi instrumente de manipulare a celor care pânã acum au fost pãcãliti dar si contra celor care vor sã scape PNTCD din menghina în care a fost prins de grupurile antitãrãniste din PNTCD. Cele câteva femei membre de onoare ale PNTCD, purtate ca odoare, dar care nu au activitate politicã în PNTCD, nu prea le mai sunt de folos, mai ales cã surorile lui Coposu au inceput si ele sã priceapã jocul în care au fost atrase, iar bãtrânul Tepelea, mai întelept decât ceilalti, refuzã contactul cu indivizii ce se erijeazã în presedinti ai PNTCD.

          De aceea, cu îndreptãtire, se poate spune cã începe o etapã nouã în istoria PNTCD, etapã cãreia îi voi dedica un studiu predictiv în partea a III-a din tratarea acestei teme si care, inevitabil, va include si reiterarea solutiilor pe care eu le-am avansat, cu mult timp în urmã, pentru iesirea din impasul în care se aflã acum PNTCD, precum si ale altor membri ai partidului nostru, care se dovedesc activi, în bine si nu în rãu, prin ideile lor de revigorare a PNTCD si pentru care am tot respectul în calitatea lor de camarazi de partid.

Aurel Teodorescu

Pitesti (Arges), 19 octombrie 2011

O nouã etapã în istoria PNTCD - III.

          Etapa actualã, asa cum am mai spus, este favorabilã revenirii, în viata politicã a României, a singurului partid politic nãscut pe pãmânt românesc si din spirit românesc: PNT. Noi, cei care nu am trãdat si am avut în vedere liniile de fortã ale acestui partid, fãurit de Ion Mihalache si Iuliu Maniu, noi cei care nu ne-am alãturat indivizilor agenti de influentã si provocatori travestiti în tãrãnisti si care vin din acea bandã cunoscutã sub numele de Partidul Comunist Român si din cocina politicienilor de ocazie, buni la toate si la nimic, o tagmã ce polueazã în asa hal viata politicã româneascã si al cãror crez politic este ilustrat perfect de asa-numita Realpolitik, la rândul ei un fruct al gândirii bolnave ce a conceput etica situationalã clocitã de gânditori politici de limbã englezã, cu pretentia de a-i învãta pe oamenii politici sã gândeascã "corect politic". Asadar, noi putem face ca partidul fondat de Mihalache si Maniu sã revinã la locul ce i se cuvine si pe care îl meritã în politica de azi a României.

          PNTCD poate acum sã devinã - în esenta sa - PNT dacã acei membri ai sãi - care nu au dãunat în niciun fel idealului national-tãrãnist, prin înhãitarea cu persoane de teapa celor mai înainte pomeniti - se adunã si îsi aleg o nouã conducere pentru cã deja aceasta drojdie umanã, care a maculat blazonul PNT si a compromis tãrãnismul în ochii opiniei publice, s-a separat de adevãratii tãrãnisti si si-a ales sefii ce-a poftit. Deci, situatia s-a limpezit acum în partid, în sensul cã acum se stie cine sunt dusmanii partidului. Pentru acesti intrusi în partidul nostru este acum mai greu sã continue linia politicã impusã de conducera PNTCD încã de la constituirea acestuia în decembrie 1989 - ianuarie1990. Aceastã directie, impusã de sefii de-atunci ai PNTCD, a fost catastrofalã pentru partidul nostru deoarece:

          - a legitimat pe comunisti si acolitii lor ca parteneri politici, iar partidele create de ei, ca partide democrate;

          - a oferit, comunistilor si slugilor acestora, functii de conducere în PNTCD unor indivizi veniti din esaloanele nomenclaturii comuniste si dintre colaboratorii PCR, mai vechi sau mai noi;

          - a stabilit ca PNTCD sã facã politicã numai în aliante: preelectorale, electorale si postelectorale la guvernare, blocând astfel orice tendintã de afirmare, în nume propriu, a doctrinei si ideologiei noastre precum si înfãptuirea programului partidului nostru, rezultatul fiind denaturarea identitãtii sale; 

          - prin aceste trei mãsuri, întreprinse în numele "reconcilerii nationale" - lansatã de Ion Iliescu - a fost indusã o stare de pasivitate, în locul entuziasmului si sperantei, nãscute imediat în urma revoltei organizate de comunisti împotriva lui Nicolae Ceausescu, revoltã  care luase o turnurã periculoasã pentru pucistii comunisti, ceea ce a determinat crimele ce-au urmat. Aceastã pasivitate a favorizat rãul imens adus României de PCR-ul nãpârlit si regrupat prin oamenii sãi formati ca activisti si slugi ale acestuia.

          În prezent, dispunem de toate dovezile trãdãrii si stim cine sunt cei care vor ca PNTCD sã nu mai aibã nicio legaturã cu PNT. De asemenea, cunoastem schema de lucru, tertipurile si instrumentele prin care actioneazã acesti intrusi în partidul nostru. Pe scurt, situatia se prezintã astfel:

          * PNTCD este acum confiscat de cãtre majoritatea procomunistã formatã în acesti ani si care mimeazã credintã national-tãrãnistã prin slogane, declaratii de dragoste fatã de monarhie, condamnã în vorbe comunismul, comemoreazã pe cei care au ucis partidul drag lor, PCR-ul si, afiseazã o stridentã fervoare religioasã crestinã, atât pentru diversiune cât si pentru a camufla ideologia si credinta lor comunistã care, din motive tactice, nu mai este la modã, fiindcã acum nu dã bine.

          * aceastã majoritate este acum vizibilã si prin faptul ca ea s-a separat de tãrãnisti.

          * din considerente tactice, ea îsi formeazã grupãri/tabere conduse de sefii lor, joacã un teatru adecvat scopului, se prefac cã se luptã si, ceea ce este important, antreneazã marea masã a membrilor de partid, la una sau alta din aceste gãsti si astfel este abandonatã activitatea politicã propriu-zisã. Dovadã cã toatã aceastã ceartã este o farsã, este faptul esential cã, desi se combat reciproc, acesti figuranti îsi recunosc reciproc calitatea de membri ai PNTCD, se împacã un timp, se ceartã din nou si apoi reiau scenele de acest fel. Rezultã din asta cã toatã cearta are drept scop mentinerea unei atmosfere de vrajbã si dezordine care sã stopeze orice încercare de actiune politicã.

          * Senatul PNTCD a fãcut greseala tacticã de a se situa, alternativ, de partea uneia sau alteia dintre gãsti, dovedind spirit partizan, pierzându-si astfel calitatea de for care vegheazã la pãstrarea  traditiei, principiilor si conduitei morale tãrãniste pentru ca - în momente de crizã - în partid sã poatã arbitra sau atrage atentia asupra animozitãtilor dintre membrii partidului, mai ales acum, când chiar JODA al PNTCD, a cãrui existentã si atributii sunt stipulate în Legea partidelor politice, a refuzat si refuzã sã-si îndeplineascã atibutiile prevãzute de legea amintitã.

          * PNTCD nu este acum nici la putere si nici în opozitie ci, doar în scripte, puse la îndoialã si acestea - altfel spus - nu se mai manifestã ca un partid politic. Fãrã o conducere care sã-l reprezinte, este târât acum pe la usile partidelor feseniste, de cãtre falsii tãrãnisti, cu scopul de a-l face de râs, cersind  aliante politice (dupã vechea si nociva formula din anii '90) si locuri în parlament, drept rãsplatã cã lucreazã la dãrâmarea PNTCD.

          * doctrina PNTCD este astãzi ceva nedefinit ca urmare a fictiunii stânga-dreapta, fictiune ce permite - acum, în România - disparitia elementelor definitorii ale unei doctrine politice. Urmare a uriasului experiment comunist, ca formã de guvernãmânt si mod de viata socialã, conceptele de stânga-dreapta cu derivatele lor nu mai au niciun sens. Sens are, astãzi, în România ca si în Occident, doar gândirea "corect politicã" ce face posibilã - ca în orice moment - sã poti fi în orice pozitie pe esichierul politic, sã o schimbi pe toatã lungimea acestuia, dupã interesul de moment, fãrã sã ai în vedere niciun principiu si nici o noimã ci, doar profitul personal sau de grup. Or, national-tãrãnistii nu se pot defini decât prin raportare la comunisti; asa a vrut istoria, asa s-a întâmplat: universul concentrationar din penitenciarele cu condamnati politic si din lagãrul în care era România impun aceastã raportare.

          Niciun alt partid politic din România de azi nu se poate defini prin raportare la comunism... numai partidul national-tãrãnistilor poate! Sã nu se creadã cã dacã si liberalii, ca si alte partide, au fost victime ale comunismului, ele au fost anticomuniste. Nu, ele au cochetat cu comunistii dar acestia le-au refuzat avansurile si i-au tratat ca atare: nu i-au urât ci... i-au dispretuit! Asadar, a fi national-tãrãnist înseamnã a nu fi comunist, pentru cã ei nu fac ceea ce fac comunistii. Stânga, dreapta, centru-stânga, centru (adicã zero), centru-dreapta etc., sunt doar perdeaua de fum din dosul cãreia se pot face si desface orice fel de mutãri, zãpãcind electoratul care nu mai întelege nimic din politicã.

          * "brandul" PNTCD - o gãselnitã ce sporeste confuzia si legitimeazã mistificarea si furtul de idei politice derutând atât pe national-tãrãnisti cât si electoratul cât de cât avizat. Folosirea improprie a unui termen din sfera afacerilor este o diversiune. Mai ales în cazul PNTCD. Adicã "brandul" (ca barbarism, dupã pãrerea mea, în aceastã situatie) este acum ceea ce vedem în PNTCD si având în vedere cã practic nu existã dreapta si stânga în politica româneascã, infirmate de realitatea politicã, ca fiind deja notiuni perimate în terminologia politicã - el este caduc. Si ce vedem în PNTCD ca "brand"? Vedem niste indivizi din categoriile deja amintite, nomenclaturisti, colaboratori ai organizatiei comuniste si vagabonzi politici care reprezintã acest brand si, provocând un umor involuntar, se mai zice cã acesta este râvnit de partidele feseniste, ele însele fiind, de asemenea, din acelasi aluat, devenit la rându-I "brand".

          Concluzia care se impune nu poate fi decât urmãtoarea:

          national-tãrãnistii, oricât de putini ar fi ei acum în PNTCD, trebuie sã se adune si sã-si aleagã o conducere provizorie fãrã sã mai tinã seama de gãstile care au divizat partidul. În acest scop, trebuie actualizatã lista - cu cei care au contribuit la declinul PNTCD - pentru a feri partidul de ei. Conducerea provizorie  - asa cum s-a procedat si în 1990 - organizeazã partidul în teritoriu pornind aproape de la zero, reînfiinteazã filialele judetene prin împutreniciri date unor persoane verificate politic. Refacerea partidului "de jos in sus", asa cum unii camarazi de partid cred cã se poate face si cã este democratic, nu este posibilã în situatia datã, dupã cum am vãzut cã s-a încercat. Repet: asa cum în 1990 s-a pornit, tocmai pentru cã în teritoriu oamenii erau nestiutori, a trebuit luatã initiativa de la vârf, vârf constituit pe baza credibilitãtii celor care îl formeazã. Astãzi, în teritoriu/în tarã, existã doar grupuri nereprezentative, formate din antitãrãnisti, din insi din categoriile amintite, numite de sefii grupãrilor antitãrãniste din PNTCD. Odatã create organizatiile teritoriale, se poate convoca congresul partidului care, dupã desfãsurarea congresului, va putea depune la tribunal documentatia cerutã de Legea partidelor politice. În acest demers nu trebuie sã se tinã seama de procesele aflate pe rolul instantei de judecatã, acestea nu sunt ale tãrãnistilor ci, ale celor care nu sunt tãrãnisti, ceea ce se poate demonstra. Prin urmare, aceste procese ale gãstilor antitãrãniste, conform înscrisurilor existente, motivate prin congresele lor, sunt lovite de nulitate si nu trebuie pierdut timpul cu ele. Detaliile acestei actiuni, de revigorare a partidului nostru, se vor stabili în adunarea national-tãrãnistilor, ce va fi programatã la initiativa unor cunoscuti militanti ai partidului, adunare care va avea loc la data si locul convenite.

           Nãscutã în1990, în ritm de lambada, politica româneascã postceausistã ne apare azi în toatã splendoarea ei manelistã. Este politica de jaf, deznationalizare si compromitere a natiunii române pe care numai un partid românesc, cel al national-tãrãnistilor, o mai poate stopa.

Aurel Teodorescu       

Pitesti, judetul Arges  

30 octombrie 2011  

AMINTIRI CU MAJESTÃTILE LOR, REGELE MIHAI SI REGINA ANA

AMINTIRI CU MAJESTÃTILE LOR, REGELE MIHAI SI REGINA ANA

          Au trecut mai mult de 21 de ani de la acel 10 mai 1990, de-atunci când ni se fãcuse pielea ca de gãinã în momentul când se dãdea, prin statia de amplificare de la balconul Pietei Universitãtii, cuvintele înãltãtoare, pline de sperantã, ale Regelui nostru, care atunci  împlinea doar 69 de ani...

          Dupã ce trecuse mineriada din 13-15 iunie si hotãrâsemn sã rãmânem totusi în tarã, dupã pierderea mamei mele - în acele tensionate (când îl auzeam pe Ilici Ilicescu, cã îndemna la delatiune si incita împotriva celor care participase’n Piatã) si cumplite vremuri - în august 1990, am dat drumul - potrivit decretului 54 - primului salon de înfrumusetare privat din Galati: salonul ”Printesa Margareta”! Eram hotãrâti (eu si sotia mea) sã luptãm, sã promovãm spiritul monarhic si sã învingem! Niste... visãtori... incurabili!

          Au mai trecut anii... Am participat la organizarea vizitei M.S. Regina Ana în judetul Galati. Imi amintesc cum, în comuna Fârtãnesti, trecând prin dreptul bisericii din sat si voind sã ne rugãm - Regina si întreg alaiul – aflasem cã, prin ordin expres de la episcopie, era ferecatatã încât sã nu putem sã avem acces în interior… Eram dusmanii poporului… Sãtenii au spart usa si astfel s-a reglat ineptia bolshevickã a Casianului Dunãrii de Jos... Totul a fost, în final, o minunatã reusitã: sãtenii si domnul Dumitru Frosin au fost extraordinar de primitori pentru alesii oaspeti!

          Cu ocazia aceleiasi vizite, dar în oras, M.S. Regina Ana, voind sã se adreseze studentilor adunati în fata Universitãtii, acestia au întâmpinat-o cu urmãtorul slogan fesenist: ”NU FACEM POLITICÃ, NU FACEM POLITICÃ..!” Soferul meu - un tânãr student - i-a oferit un buchet de flori Reginei si, în acelasi timp am si hotãrât ca alaiul sã nu mai opreascã acolo. Dupã pãrãsirea locului, s-a creat putinã liniste si eu, punându-mi mâinile la gurã, am strigat cât am putut: “Noi suntem studenti bolshevitchi... noi suntem studenti bolshevistchi!” Dacã nu s’ar fi  fãcut un cerc de prieteni în jurul meu, militienii reciclati de la primãria situatã vis-a-vis, m’ar fi si înhãtat...

Seara ne-am bucurat de “Chirita...” oferitã de Teatrul de Stat din Chisinãu si de versuri cu dedicatie si cu mult suflet... ale poetilor nostri gãlãteni!

          Vizita Regelui si-a Reginei în judetul nostru, prima de dupã ’90, a fost efectuatã pe la jumatea lunii iunie 1998. Timpurile se mai domoliserã… Acelasi episcop ortodox... da’ mai în bine! Si primarele bolshevick era parcã mai blând... totu’ era deja a’ lor... râu’... ramu’... Ilici Ilicescu îsi fãcea si el cruce deja, mãcar formal... ca liber cugetãtor! Doar tot ei erau la butoane... si sunt, în veci!!

          Vizita în judet, la mãnãstirea Buciumeni, receptia de la sfârsit… toate au fost într-adevãr, reverii regale! Pozele ”vorbesc” destul de bine...

          A fost, de altfel, ultima întrevedere mai apropiatã cu majestãtile lor… Fostii prigonitori ai Regelui din anii ’90 au devenit niste gazde ”de drept” (deh... cu studii la ”Stefan Gheorghiu”!) iar noi, visãtorii acelor ani... privim acum printre gratii... Informatiile le primim de la fostii secretari utc/pcr… deveniti cerberi ai monarhiei române!!

SÃ NE TRÃITI ÎNTRU MULTI ANI, CU SÃNÃTATE, MÃRIA VOASTRÃ!

Ioan Furtunã, national-tãrãnist

Galati, 24.10.2011.  

A murit Ion Diaconescu

Grea pierdere pentru PNŢCD:

A MURIT ION DIACONESCU!

   11 Octombrie 2011                                                                                               de OVIDIU PETROVICI

          Fostul preşedinte al PNŢCD Ion Diaconescu a murit în această seară, la vârsta de 94 de ani, scrie Mediafax.

          Ion Diaconescu, a fost adus pe 1 octombrie de o ambulanţă la Institutul de   Chirurgie Cardiacă C.C.Iliescu cu o stare de lipotimie, fiind internat la Terapie Intensivă.

          Ion Diaconescu a avut o viaţă marcată de destinul PNŢ, partid pe care l-a urmat indiferent dacă formaţiunea s-a aflat la putere, în opoziţie, în ilegalitate sau în anonimatul de după anul 2000.

          Ion Diaconescu s-a născut la 25 august 1917, în comuna Boteşti, judetul Argeş, a fost inginer şi om politic naţional-ţărănist, preşedinte al PNŢ-CD, preşedinte al CDR şi preşedinte al Camerei Deputaţilor.

          Nepot pe linie maternă al lui Ion Mihalache, Diaconescu a intrat în PNŢ încă din 1936, în organizaţia de tineret a partidului, unde a fost membru al Biroului Central (1944-1947).

          După absolvirea Facultăţii de Electromecanică a Institutului Politehnic din Bucureşti (1942), Diaconescu a lucrat ca referent tehnic în cadrul Ministerului Economiei Naţionale până în 1947, când a fost epurat. Arestat la 1 decembrie 1947, prins în valul de arestări ale liderilor PNŢ, Diaconescu a fost deţinut politic între 1947 şi 1964.

          După eliberarea din închisoare, a lucrat ca inginer la întreprinderea Ascensorul Bucureşti, până în 1980, continuând să ţină legătura cu foşti fruntaşi ţărănişti, între care se afla şi Corneliu Coposu.

          În zilele Revoluţiei din decembrie 1989 participă la relansarea partidului, semnând Apelul pentru intrarea PNŢ în legalitate (22 decembrie 1989), alături de alţi foşti membri.

          Îl secondează pe Corneliu Coposu la conducerea partidului (ca prim-vicepreşedinte, ianuarie 1990 - noiembrie 1995), iar după moartea acestuia preia preşedinţia (12 noiembrie 1995 - 27 noiembrie 2000).

          Diaconescu a fost preşedinte al CDR (1996 - 2000), după alegerea lui Emil Constantinescu în funcţia de preşedinte al ţării.

         De asemenea, Diaconescu a fost preşedinte al Camerei Deputaţilor (27 noiembrie 1996 - 15 decembrie 2000), într-o perioadă dificilă, în care PNŢCD a fost figura centrală într-o coaliţie de guvernare largă şi eterogenă.

          Partidul s-a erodat electoral foarte puternic în perioada de guvernare, caracterizată prin dispute acute şi lungi în coaliţia aflată la putere. Perioada a coincis şi cu o criză economică, astfel încât, la finele perioadei de guvernare, formaţiunea nu a mai atins pragul electoral. Ca partid neparlamentar, PNŢCD a intrat într-un con de umbră, presărat cu răbufniri publice periodice ale scandalurilor dintre diverse facţiuni.

          Diaconescu a demisionat din funcţia de preşedinte al PNŢCD la 27 noiembrie 2000, ulterior fiind ales preşedinte de onoare, în 21 ianuarie 2001.

În lunga sa carieră parlamentară - membru CPUN (februarie-mai 1990), deputat de Bucureşti (1990 şi 2000) - Diaconescu a susţinut programul partidului de anulare a consecinţelor regimului comunist.

          Diaconescu a militat pentru restituirea in integrum a proprietăţilor, revenirea la monarhie, lustrarea fostelor cadre ale PCR, reforma morală prin Biserică, privatizare.

          În perioada detenţiei politice, la fel ca şi după eliberare, i-a fost apreciată, potrivit analiştilor, moralitatea precum şi atitudinea de necooperare cu autorităţile comuniste. După 1989, Diaconescu a fost văzut ca un politician cu o atitudine democrată şi anticomunistă.

          De asemenea, potrivit analiştilor vieţii politice postcomuniste, statura morală a lui Diaconescu a întrecut-o pe cea de om politic, pentru că acesta nu a reuşit să menţină partidul în viaţa politică într-un context politic dificil.

          În unul dintre ultimele interviuri acordate presei, Ion Diaconescu spunea că este crescut în spiritul vechii democraţii, iar adversarii politici nu îi sunt duşmani de moarte, ci oameni cu care poate vorbi, lucra. De altfel, el menţiona că a rămas în relaţii bune cu Ion Iliescu, în sensul că se felicită de sărbători.

          De asemenea, el spunea că Traian Băsescu ar putea ajuta PNŢCD să reintre în normalitate.

          "Îmi vin mereu în minte cuvintele lui Maniu (fondatorul PNŢ), care, întâlnindu-se pe un coridor din închisoare cu Coposu (n.r. - care fusese secretarul lui, pe vremea când conducea PNŢ), i-a spus: «Cornele, să nu lăsaţi partidul să moară». Lupta şi suferinţele noastre reprezintă un capital moral uriaş, pagini din istoria acestei ţări. Gândiţi-vă că atâtea personalităţi marcante - Maniu, Mihalache (n.r. - unchiul său) şi mulţi alţii - au murit în puşcărie, în chinuri, pentru PNŢ. Când compar puşcăria în care ne-au chinuit pe noi cu cele actuale, astea de azi sunt un fel de pension. Puşcăriile comuniste au fost chinurile de pe lume. Atâta suferinţă... Sigur că PNŢ are un capital şi-i păcat că se pierde", afirma Diaconescu.

          Ion Diaconescu şi-a publicat memoriile în volumele "Temniţa -destinul generaţiei noastre" (1998), "După temniţă" (2003) şi "După Revoluţie" (2003).

PNTCD FILOCOMUNIST

PNTCD FILOCOMUNIST

          PNTCD, autodeclarat continuator al PNT în viata politicã a României de azi, compromite din zi in zi mai mult PNT,  prins în lupta dintre cele douã haite comuniste: PSD si PDL, nãscute din FSN iar FSN nãscut din PCR. Lupta dintre aceste bande are ca obiect acapararea a cât mai mult din avutia nationalã si degenerarea natiunii.

          Este prins între cele douã feseneuri comuniste din douã motive:

          1. PNTCD, prin componenta sa numericã, este covârsitor procomunist;

          2. prin situatia sa extraparlamentarã, trebuie sã se alinieze uneia din bande pentru a putea accede în parlament si pentru a nu fi radiat din registrul partidelor politice.

          S-a ajuns, la aceastã situatie, potrivit planului de mãsuri, stabilit de urmasii lui Ceausescu, pentru perioada postceausistã:

          - dreptul la pluripartitism, cu conditia ca toate partidele politice - care vor fiinta dupã mazilirea lui Ceausescu, prin puciul organizat de comunisti în dec. 1989 - sã fie sub control comunist;

           - PNT sã nu reaparã pe scena politicã decât ca PNTCD, care sã compromitã PNT în ochii opiniei publice, opinie publicã ca expresie a mentalitãtii civice create în societate între anii 1947- 1989, sub "stas"-ul de: "omul nou";

           - PNTCD sã fie astfel organizat si condus încât sã nu cumva sã devinã partid politic anticomunist care sã ameninte existenta PSD si PDL, deci sã nu mai aibã nicio legaturã cu PNT.

          Si asa s-a si întâmplat.

          Pentru a fi mimate mecanismele democratiei, cele douã bande comuniste, cu schimbãri diferite de denumire,  succesive, azi ele numindu-se PSD si PDL, alterneazã la conducerea celei de-a treia republici române, pãstrându-si nestirbite puterea, fiecare asigurându-si chiar cresterea. A fost permisã si existenta unor asociatii, cu pretentia de partide politice;  acestea apar si dispar, se desfac si se reunesc, gravitând în jurul celor douã, sub strictul control al organizatiei comuniste. PNTCD nu face exceptie de la aceastã regulã. Practic, acest plan de mãsuri s-a realizat prin înscrierea în PNTCD a unor oameni de încredere ai organizatiei comuniste; acestia fiind ajutati de masa preponderentã a membrilor partidului, asa cum am precizat, sã ocupe functiile politice de conducere, la toate nivelurile în partid. Prin numãrul mare de antitãrãnisti înscrisi în PNTCD, comunstii si-au putut astfel adjudeca - "curat democratic" - partidul. Putinii tãrãnisti autentici, care se mai aflã în PNTCD, sunt acum depãsiti numeric de acestia si inactivi politic - din lipsa unui sef care sã-i conducã, în scopul de-a scãpa partidul din menghina în care a fost prins - prin trãdarea comisã, încã din anul 1990, de unii dintre veteranii tãrãnisti.

Rezultatele:

           - PNTCD este acum un partid insignifiant, tinut la marginea scenei politice, datoritã trãdãrii comise de bãtrânii tãrãnisti si nu mai are niciun impact asupra vietii politice din România;

           - Sefii mai mari sau mai mici din PNTCD pot fi rãsplãtiti cel mult - dacã executã ordinele comunistilor - cu locuri în parlament si cu functii în administratia de stat, dar care - de pe pozitia acestor functii - sã nu poatã pune în primejdie puterea comunistã în caz cã si-ar încalca angajamentul luat.

          Congresele PNTCD, din 1991 pânã în prezent, au fost astfel organizate încât sã asigure respectarea întocmai a planului de mãsuri ce vizau crearea imposibilitãtii ca spiritul politic al PNT sã renascã în cea de-a treia republicã. Niciodatã nu a vut loc un congres al PNTCD în care, pornind de la un raport al activitãtii politice a partidului desfasuratã pânã la data congresului, sa fie nominalizate persoanele care au dãunat partidului. Potrivit acestei "cutume", persoanele vinovate au fost alese si realese în conducerea PNTCD, amplificându-se si grabindu-se astfel decãderea partidului si îndepãrtarea lui de electorat.

          Numai un congres cinstit si transparent, care sã demaste pur si simplu escrocheria si impostura cuibãrite în PNTCD, ar duce acum la salvarea legãturii PNTCD cu PNT si ar reda partidul celor care l-au faurit în perioada interbelicã: românilor!

          Dacã,  printr-o minune, PNTCD - în configuratia sa de acum - ar ajunge la un procent de 51% din voturile cetãtenilor, el tot n-ar pune în primejdie puterea comunistã deoarece, persoanele votate vor fi oamenii de încredere ai organizatiei comuniste, fapt ce se poate dovedi printr-un recensãmânt  al membrilor PNTCD si din lista candidatilor la alegerile locale si cele generale.

 Aurel Teodorescu

 Pitesti, 06 oct. 2011

 Judetul Arges