Mesajul Majestății Sale Regelui Mihai I de Crăciun 2011

Mesajul Majestății Sale Regelui Mihai I de Crăciun 2012

24.12.2012

Ajunși la Săvârșin, după un an plin de activități publice, Regina și cu mine, alături de întreaga noastră Familie, sărbătorim nașterea Domnului Nostru Isus, cu speranță și credință. Ca de fiecare dată în ultimii șaptezeci și doi de ani, mă adresez vouă, de Crăciun, cu aceeași afecțiune și cu bucurie.

Ne îndreptăm recunoștința spre toți cei care, în viață sau plecați dintre noi, au făcut astfel ca Țara să continue drumul ei greu, dar atât de frumos și de înălțător.

În lunga mea viață, am avut timp să înțeleg rostul fundamental al soldatului în mersul Națiunii. Gândurile mele se îndreaptă, așadar, spre toți militarii români aflați în țară sau în misiuni de apărare a păcii în lume, precum și la soțiile, soții, părinții și copiii lor.

Săvârșinul este un loc binecuvântat, înnobilat de iubirea cu care a fost alcătuit de mama mea, Regina Elena, și continuat de fiica mea, Principesa Moștenitoare. În atmosfera căminului, al doilea gând al nostru se îndreaptă către oamenii în vârstă. Cu sau fără familii, în bună stare fizică sau cu sănătatea șubredă, vârstnicii României au nevoie de înțelegerea și iubirea semenilor, de ajutorul și încurajarea lor. Îndrept un cuvânt de laudă către medicii români care, uneori în chip anonim și cu dificultăți, dau zile suportabile bătrânilor și bolnavilor noștri.

Copiii și tinerii țării au astăzi o viață fără granițe. În fața computerelor sau călătorind pe cinci continente, fără niciun complex de inferioritate, ei sunt acea parte a României care ne așază la nivel de egalitate cu orice altă țară a lumii. Mulțumesc părinților și profesorilor care, prin sacrificiu personal, dau copiilor lor un viitor așa cum nicio altă generație trecută de români nu a putut avea.

Ca în fiecare an, ne bucurăm de dovezile de afecțiune și respect ale societății românești. Porțile Săvârșinului sunt deschise sutelor de tineri și adulți, copii și bătrâni care vin să cânte colinde, să-și arate costumele păstrate din bătrâni, să danseze în ritmurile tradiționale de Crăciun. De orice confesiune ar fi, românii sunt bineveniți. Prezența lor dă rost noțiunii de familie și sărbătorii Nașterii Domnului petrecută în comunitate.

Românii au arătat anul acesta multă încredere, speranță și atașament față de Coroană. Familia Regală a fost prezentă neîncetat în comunitățile locale și a făcut vizite de prestigiu în Europa, pentru a servi interesele fundamentale ale României. La 85 de ani de la proclamarea mea ca Rege, am fost bucuros să văd felul în care este prețuită Familia mea, în toate generațiile. Am fost mișcat de simțul datoriei și patriotismul de care au dat dovadă orașele Alba Iulia, Oradea și București, în sărbătorile lor dedicate Coroanei.

Reamintesc românilor că Nașterea Domnului Isus Hristos este povestea unei familii. O familie aflată în împrejurări grele. Este o frumoasă lecție despre grija față de cei neînsemnați, despre cum noi, oamenii, suntem parte a unei mari familii. O lecție de umilință, dar și de mândrie. De durere, dar și de înălțătoare umanitate. O lecție necesară în lumea de astăzi, în care atâția oameni se simt uitați, umiliți sau neînțeleși.

Viața noastră publică lasă încă de dorit, dar sper să găsim puterea de a îndrepta lucrurile. Vom avea o șansă în viitor doar dacă ne vom asuma propria noastră răspundere. Nu va veni nimeni de altundeva să ne ofere binele.

Felicit pe cei care au făcut ceva bun pentru țara lor! Doresc tuturor românilor din țară, din Basarabia și din toate colțurile lumii Crăciun fericit și la mulți ani!

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Mihai R

Săvârșin, 24 decembrie 2012

Mesajul video

http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=xRewr-Dk86A#!

marți, 12 noiembrie 2013

IN MEMORIAM CORNELIU COPOSU!

In memoriam Corneliu Coposu!
Seniorul, o instituție în sine.
luni 11, noiembrie 2013 / 21:50               Scris de Oana Stănciulescu              în Opinie

Pe 11 noiembrie 1995, România a amuțit preț de câteva zile. De durere și de deznădejde. Murise cel mai iubit și respectat lider al ei. Un lider care nu a avut nicio funcție publică și care nici nu și-a dorit.
Corneliu Coposu nu a fost nici președintele României, nici ministru, nici academician. Nu a beneficiat de nici unul din avantajele pe care le au acum mai marii zilei. Nu a avut girofar, nu a stat într-o casă de protocol, construită de Ceaușescu, nu s-au oprit coloanele de mașini atunci când a trecut el, nu a avut SPP-iști.
Cu toate acestea, el a fost adevăratul conducător al României. A fost și președinte, și ministru, și academician la un loc.
Tocmai de aceea, în ziua de 11 noiembrie, s-a așternut neliniștea peste România.
Doar cu câțiva ani înainte stătusem la masă cu Corneliu Coposu, la o 
întâlnire cu jurnaliștii de la Dreptatea, printre care mă aflam și eu.
Probabil, zilele de început de noiembrie ale anului 1995 au fost cele mai dificile pentru mine ca jurnalist, pentru că durerea era atât de mare încât aproape că nu-ți mai rămânea putere să-ți faci meseria.
Îmi amintesc disperarea și spaima multor români din acele zile, pentru că Seniorul, cum i se mai spunea lui Corneliu Coposu, era garanția că cineva se luptă pentru ca România să nu mai derapeze, ca România să devină o țară liberă și democratică.
Mi-a rămas întipărită în minte rază de lumină pe care au adus-o atunci Regina Ana și Principesa Margareta, cărora li se dăduse voie să intre în țară ca să participe la funeralii. În noaptea aceea, sutele de oameni care stăteau la coadă, în frig, ore în șir, ca să intre în sediul PNTCD să-și ia adio de la Senior, au plecat în coloană după Regina Ana conducând-o până la hotelul Continental de pe Calea Victoriei, unde au stat până spre dimineață pentru a se asigura că nu i se va întâmpla nimic. Regina Ana a ieșit la balcon și ne-a mulțumit, în strigătele disperate, dar și pline de speranță, ale celor care înțelegeau perfect ce gol imens lasă Corneliu Coposu. Prezența Reginei Ana și a Principesei Margareta făcea să ne oblojească sufletul și era o rază de speranță de care ne agățam atunci cu toții.

Fără a fi declarate oficial, Corneliu Coposu a avut parte de funeralii naționale. Brașovul a fost în doliu, cu steagurile Primăriei arborate în bernă. La Constanța, Bacău, Gorj, Timișoara sute de mii de oameni au aprins lumânări și au îngenunchiat în fața portretului lui Corneliu Coposu. La București, studenții au decis ca acele zile să fie doliu universitar, și pe ultimul său drum, Seniorul a fost însoțit de lacrimi și de flori aruncate chiar și de la balcoanele locuințelor.
De la funeraliile Reginei Maria, nu s-a mai văzut atâta durere.
Toți aceștia au decretat atunci Corneliu Coposu a fost adevăratul conducător al României, un patriot, un om al datoriei, un om bun și generos, care s-a dăruit pe sine poporului român.
Corneliu Coposu nu a fost numai unul dintre cei mai tenaci dizidenți din Europa de Est, ci și un lider politic cu viziune, care a marcat cu pecetea sa viața politică a României, simbolizând lupta împotriva comunismului și fidelitatea față de Regele Mihai, pentru revenirea căruia nu a încetat să pledeze.
Oana Stănciulescu
Lupta sa de decenii, personalitatea sa i-au conferit o autoritatea morală asupra întregii opoziții, dar și asupra puterii. Și lucru aproape imposibil, a reabilitat conceptul de om politic.
Îmi amintesc cuvintele ambasadorului Franței la București, Bernard Boyer A murit azi dimineață și deja mi-e dor de el!
Așa simțeam toți cei care l-am prețuit și respectat.
Corneliu Coposu a plecat puțin, așa cum au titrat ziarele în acea zi. Sper ca spiritul lui să dăinuie si să nu uităm că dacă am avut un Corneliu Coposu, atunci mai avem o șansă.


Declarații ale Seniorului

„Mi-am făcut un examen de conștință. Am trecut în revistă toate suferințele și mizeriile prin care am trecut de-a lungul pușcăriilor, anilor de detenție și persecuțiile post penitenciare. Și cred că aș opta pentru același destin. Cred că destinele noastre sunt scrise dinainte. Eu nu sunt fatalist, dar dacă mi s-ar ridica în față aceleași alternative, ceea ce aș alege ar fi tot trecutul pe care l-am trăit și pe care l-aș repeta cu seninătate. CORNELIU COPOSU
„Deceniile de comunism au făcut mai mult rău României decât au făcut cele două războaie mondiale la un loc, întrucât acestea nu i-au denaturat spiritualitatea”. CORNELIU COPOSU

NR. Acest text a apărut în data de 11 noiembrie 2011 pe DCNews.roe

Faceți căutări pe acest blog

Postări populare

Totalul afișărilor de pagină

CIUHANDUATÓRU'... IUDA-PNTCD!

CIUHANDUATÓRU'... IUDA-PNTCD!

AU BÂNTUIT SI PRIN PNTCD D'ALDE BONNIE & CLYDE... MONY (Toma) & LIVIU (Iane)!!

AU BÂNTUIT SI PRIN PNTCD D'ALDE BONNIE & CLYDE... MONY (Toma) & LIVIU (Iane)!!

Widget Doxologia