Marea Unire, Iuliu Maniu
şi modelul omului politic
Marea Unire
reprezintă un moment cu o semnificaţie deosebită pentru poporul nostru
intrucât, în cetatea milenară a Alba-Iuliei, zecile de mii de români adunaţi
din toate colţurile Transilvaniei, proclamând unirea cu Regatul României, au
consemnat finalizarea procesului istoric de formare a statului naţional unitar
român. Acest act nu ar fi fost realizat fără contribuţia esenţială a celor care
au emancipat cultural şi politic naţiunea română din Transilvania: pe tărâm
cultural – Şcoala Ardeleană şi Şcolile Blajului, iar pe plan politic, Partidul
Naţional Român. Acest eveniment ne reaminteste de Vasile Goldiş, Ştefan
Cicio-Pop, Teodor Mihali, Alexandru Vaida-Voevod, de figurile luminoase ale
episcopilor Iuliu Hossu şi Miron Cristea, iar de dincolo de Carpaţi, de
contribuţiile Regelui Ferdinand sau ale marelui om politic liberal Ion I.C.
Brătianu.
De asemenea,
ziua de 1 Decembrie ni-l readuce în atenţie pe Iuliu Maniu, preşedintele
Partidului Naţional Român, formaţiunea care a organizat evenimentul de la
Alba-Iulia. Posesor al unui destin excepţional, Maniu a oferit, prin propria
viaţă, un model demn de urmat pentru orice persoană cu aspiraţii politice.
Astfel, cariera sa este o exemplificare a calităţilor pe care trebuie să le
deţină un veritabil om de stat. Personalitate politică de talie europeană,
democrat convins şi patriot luminat, Maniu a fost un om care nu doar că nu a
ezitat să îşi sacrifice interesele personale, ci, atunci când situaţia a
cerut-o, a fost dispus să îşi pună în pericol propria existenţă în vederea
realizării unor idealuri. Un astfel de moment s-a petrecut şi atunci când o
coordonat organizarea Marii Adunări de la Alba-Iulia. Ce consecinţe a riscat
prin acest gest Maniu din perspectiva legislaţiei austro-ungare? În calitatea
sa de avocat şi deputat în Parlamentul de la Budapesta, fără îndoială acesta
ştia că deprinderea Transilvaniei din structurile fostului imperiu reprezenta
„înaltă tradare” şi oricând putea să fie arestat şi executat. Cu toate acestea,
Maniu şi-a asumat toate riscurile şi a devenit artizanul Unirii. De asemenea,
odată cu instaurarea comunismului, acesta a refuzat să îşi părăsească ţara şi a
plătit cu preţul vieţii.
Acesta este
modelul omului politic Iuliu Maniu, un model atât de necesar în contextul
realităţilor actualei clase politice din România, ale cărei principii şi
idealuri sunt atât de diferite faţă de cele ale înaintaşului naţional-ţărănist.
Din nefericire, idealurile lui Maniu par a fi înhumate alături de el într-o
groapă comună de lângă Sighet. În acest sens nu ne miră faptul că în Clujul de
care a fost atât de legat, nimeni nu s-a îndurat să îi realizeze un bust, că
propria sa casă memorială de la Bădăcin este în pragul prăbuşirii sau că
modelul său politic nu este preluat de către contemporani. Aceasta pare a fi răzbunarea mediocrităţii, a celor care pun
interesele personale deasupra intereselor naţionale, faţă de cei care au pus
interesele naţionale deasupra celor personale. Şi cu toate acestea,
recunoştinţa nu este numai o mare virtute, ci reprezintă şi originea
celorlaltor virtuţi.
Motto: ” Avem intâi nevoie de oameni
de caracter şi oneşti şi numai pe urmă de oameni pricepuţi in conducerea
treburilor publice; intre un hoţ fără caracter, dar priceput şi intre un om
cinstit, dar mai puţin priceput, eu am preferat toată viaţa pe acesta din urmă.
Astfel de oameni sunt mai de nădejde decât secăturile obraznice cărora nu le
sticlesc ochii decât după afaceri.” Iuliu Maniu
Marea Unire
reprezintă un moment cu o semnificaţie deosebită pentru poporul nostru
intrucât, în cetatea milenară a Alba-Iuliei, zecile de mii de români adunaţi
din toate colţurile Transilvaniei, proclamând unirea cu Regatul României, au
consemnat finalizarea procesului istoric de formare a statului naţional unitar
român. Acest act nu ar fi fost realizat fără contribuţia esenţială a celor care
au emancipat cultural şi politic naţiunea română din Transilvania: pe tărâm
cultural – Şcoala Ardeleană şi Şcolile Blajului, iar pe plan politic, Partidul
Naţional Român. Acest eveniment ne reaminteste de Vasile Goldiş, Ştefan
Cicio-Pop, Teodor Mihali, Alexandru Vaida-Voevod, de figurile luminoase ale
episcopilor Iuliu Hossu şi Miron Cristea, iar de dincolo de Carpaţi, de
contribuţiile Regelui Ferdinand sau ale marelui om politic liberal Ion I.C.
Brătianu.
De asemenea,
ziua de 1 Decembrie ni-l readuce în atenţie pe Iuliu Maniu, preşedintele
Partidului Naţional Român, formaţiunea care a organizat evenimentul de la
Alba-Iulia. Posesor al unui destin excepţional, Maniu a oferit, prin propria
viaţă, un model demn de urmat pentru orice persoană cu aspiraţii politice.
Astfel, cariera sa este o exemplificare a calităţilor pe care trebuie să le
deţină un veritabil om de stat. Personalitate politică de talie europeană,
democrat convins şi patriot luminat, Maniu a fost un om care nu doar că nu a
ezitat să îşi sacrifice interesele personale, ci, atunci când situaţia a
cerut-o, a fost dispus să îşi pună în pericol propria existenţă în vederea
realizării unor idealuri. Un astfel de moment s-a petrecut şi atunci când o
coordonat organizarea Marii Adunări de la Alba-Iulia. Ce consecinţe a riscat
prin acest gest Maniu din perspectiva legislaţiei austro-ungare? În calitatea
sa de avocat şi deputat în Parlamentul de la Budapesta, fără îndoială acesta
ştia că deprinderea Transilvaniei din structurile fostului imperiu reprezenta
„înaltă tradare” şi oricând putea să fie arestat şi executat. Cu toate acestea,
Maniu şi-a asumat toate riscurile şi a devenit artizanul Unirii. De asemenea,
odată cu instaurarea comunismului, acesta a refuzat să îşi părăsească ţara şi a
plătit cu preţul vieţii.
Acesta este
modelul omului politic Iuliu Maniu, un model atât de necesar în contextul
realităţilor actualei clase politice din România, ale cărei principii şi
idealuri sunt atât de diferite faţă de cele ale înaintaşului naţional-ţărănist.
Din nefericire, idealurile lui Maniu par a fi înhumate alături de el într-o
groapă comună de lângă Sighet. În acest sens nu ne miră faptul că în Clujul de
care a fost atât de legat, nimeni nu s-a îndurat să îi realizeze un bust, că
propria sa casă memorială de la Bădăcin este în pragul prăbuşirii sau că
modelul său politic nu este preluat de către contemporani. Aceasta pare a fi răzbunarea mediocrităţii, a celor care pun
interesele personale deasupra intereselor naţionale, faţă de cei care au pus
interesele naţionale deasupra celor personale. Şi cu toate acestea,
recunoştinţa nu este numai o mare virtute, ci reprezintă şi originea
celorlaltor virtuţi.
Acum, în plină criză morală şi economică,
este necesară o aplecare asupra acestor dimensiuni, iar premisa de la care
pornim este că reconstrucţia României poate fi realizată numai de acei
conducători dispuşi să aplice exemplul oamenilor politici din generaţia Unirii,
în frunte cu Iuliu Maniu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu