Mesajul Majestății Sale Regelui Mihai I de Crăciun 2011

Mesajul Majestății Sale Regelui Mihai I de Crăciun 2012

24.12.2012

Ajunși la Săvârșin, după un an plin de activități publice, Regina și cu mine, alături de întreaga noastră Familie, sărbătorim nașterea Domnului Nostru Isus, cu speranță și credință. Ca de fiecare dată în ultimii șaptezeci și doi de ani, mă adresez vouă, de Crăciun, cu aceeași afecțiune și cu bucurie.

Ne îndreptăm recunoștința spre toți cei care, în viață sau plecați dintre noi, au făcut astfel ca Țara să continue drumul ei greu, dar atât de frumos și de înălțător.

În lunga mea viață, am avut timp să înțeleg rostul fundamental al soldatului în mersul Națiunii. Gândurile mele se îndreaptă, așadar, spre toți militarii români aflați în țară sau în misiuni de apărare a păcii în lume, precum și la soțiile, soții, părinții și copiii lor.

Săvârșinul este un loc binecuvântat, înnobilat de iubirea cu care a fost alcătuit de mama mea, Regina Elena, și continuat de fiica mea, Principesa Moștenitoare. În atmosfera căminului, al doilea gând al nostru se îndreaptă către oamenii în vârstă. Cu sau fără familii, în bună stare fizică sau cu sănătatea șubredă, vârstnicii României au nevoie de înțelegerea și iubirea semenilor, de ajutorul și încurajarea lor. Îndrept un cuvânt de laudă către medicii români care, uneori în chip anonim și cu dificultăți, dau zile suportabile bătrânilor și bolnavilor noștri.

Copiii și tinerii țării au astăzi o viață fără granițe. În fața computerelor sau călătorind pe cinci continente, fără niciun complex de inferioritate, ei sunt acea parte a României care ne așază la nivel de egalitate cu orice altă țară a lumii. Mulțumesc părinților și profesorilor care, prin sacrificiu personal, dau copiilor lor un viitor așa cum nicio altă generație trecută de români nu a putut avea.

Ca în fiecare an, ne bucurăm de dovezile de afecțiune și respect ale societății românești. Porțile Săvârșinului sunt deschise sutelor de tineri și adulți, copii și bătrâni care vin să cânte colinde, să-și arate costumele păstrate din bătrâni, să danseze în ritmurile tradiționale de Crăciun. De orice confesiune ar fi, românii sunt bineveniți. Prezența lor dă rost noțiunii de familie și sărbătorii Nașterii Domnului petrecută în comunitate.

Românii au arătat anul acesta multă încredere, speranță și atașament față de Coroană. Familia Regală a fost prezentă neîncetat în comunitățile locale și a făcut vizite de prestigiu în Europa, pentru a servi interesele fundamentale ale României. La 85 de ani de la proclamarea mea ca Rege, am fost bucuros să văd felul în care este prețuită Familia mea, în toate generațiile. Am fost mișcat de simțul datoriei și patriotismul de care au dat dovadă orașele Alba Iulia, Oradea și București, în sărbătorile lor dedicate Coroanei.

Reamintesc românilor că Nașterea Domnului Isus Hristos este povestea unei familii. O familie aflată în împrejurări grele. Este o frumoasă lecție despre grija față de cei neînsemnați, despre cum noi, oamenii, suntem parte a unei mari familii. O lecție de umilință, dar și de mândrie. De durere, dar și de înălțătoare umanitate. O lecție necesară în lumea de astăzi, în care atâția oameni se simt uitați, umiliți sau neînțeleși.

Viața noastră publică lasă încă de dorit, dar sper să găsim puterea de a îndrepta lucrurile. Vom avea o șansă în viitor doar dacă ne vom asuma propria noastră răspundere. Nu va veni nimeni de altundeva să ne ofere binele.

Felicit pe cei care au făcut ceva bun pentru țara lor! Doresc tuturor românilor din țară, din Basarabia și din toate colțurile lumii Crăciun fericit și la mulți ani!

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Mihai R

Săvârșin, 24 decembrie 2012

Mesajul video

http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=xRewr-Dk86A#!

vineri, 27 ianuarie 2012

ULTIMELE ZILE ALE LUI IULIU MANIU


Ultimele zile ale lui Iuliu Maniu
27 Ianuarie 2012                                                                                                          de VIRGIL LAZAR
         
          La 5 februarie se împlinesc 59 de ani de la moartea, în închisoarea de exterminare de la Sighet, a marelui patriot român, unul dintre principalii artizani ai Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, Iuliu Maniu. Ziua respectivă ar trebui considerată doliu naţional şi, deci, înscrisă cu majuscule în calendarele celor două biserici  româneşti din România şi pomenită în slujbele lor comemorative.
După un simulacru de proces, Maniu a fost închis la Sighet, unde a și murit.
Nici o jertfă nu este prea mare
          Tristul moment a revenit în atenţia opiniei publice şi graţie Fundaţiei „Academia Civică", a „Centrului Internaţional de Studii asupra Comunismului şi al Rezistenţei", a Muzeului Memorial Sighet, care, la împlnirea a 55 de ani de la moartea acestui mare patriot, a editat un volum sub genericul „Un creator de istorie", volum în cuprinsul căruia este redată, proeminent, credinţa lui Iuliu Maniu, potrivit căruia „Nici o jertfă nu e prea mare când este pentru neam şi adevăr". În volum găsim mărturii zguduitoare privind ulti-mele zile ale lui Iuliu Maniu... 
          Nicolae Carandino scria în 1992: „Iuliu Maniu suporta în inchisoare acelaşi climat de nobleţe în care toată viaţa se complăcuse. Nici o şovăială, nici o slăbiciune la acest bătrân care prefera să moară în închisoare decât să fie preşedinte al consiliului care să gireze, el, democratul de o viaţă, un regim de sclavie. (...) Agonia lui Maniu a durat câteva zile. (...) Conştient că moare, privea în gol şi bolborosea cuvinte pe care ne străduiam să le pricepem. Ultimele cuvinte pe care le-a rostit le-am auzit discret: «Ce frumoasă femeie era Clara!» (n.r. - iubita din tinereţe a lui Maniu). Câtă tristeţe te cuprinde şi numai la aceste cuvinte intime ale marelui Om care a sacrificat totul pentru a putea să-şi îndeplinească destinul faţă de patrie...".

Un regim odios
          Carandino mai scrie: „Am avut un regim odios (...) fără cearceafuri, fără perine cu saltea de paie curată".  Pe Carandino l-au mutat paznicii cu Maniu ca să-l îngrijească(...) „Îmbătrânise; când lam văzut ultima dată era scos  de subţiori, tărât pur şi simplu de Carandino şi Bornemisa. L-au târât din cameră la aer. Ultima plimbare"...  Apoi, preotul greco-catolic, Alexandru Raţiu - care scrie şi el aceste mărturii, închis pentru credinţă, l-a informat prin... „ţeava de calorifer" pe Carandino, despre prezenţa sa acolo şi i-a promis că în noiembrie (1952) va intra în celula lui Maniu. Ceea ce s-a şi întâmplat graţie, iată, a unui paznic bihorean Pascu Florian - numit de deţinuţi Picolo -, preotul Alexandru Raţiu a intrat în grabă la Maniu şi l-a spovedit şi i-a dat dezlegarea creştină. „Era foarte slăbit", declarase acesta.  „Maniu tremura de frig, avea numai o pătură cazonă, de închisoare, dar a fost foarte fericit că a putut să se spovedească. Aflând vestea că va fi spovedit, se sculase de dimineaţă, şi-a spus rugăciunile şi a aşteptat cu nerăbdare preotul. Iar după spovedanie a rostit împăcat: Acum pot să mor"...   
          Amintiri care dau frisoane şi doar la o simplă lectură ne-a lăsat şi Gheorghe Raţă, un alt fost deţinut în această închisoare a morţii de la Sighet...  „Badea Iuliu - cum i se adresau cei apropiaţi - avea aproape 80 de ani, a stat în celula igrasioasă şi rece de la Sighet, care i-a instalat în organism un reumatism poliarticular acut, făcându-i imposibile mişcările şi chiar ridicarea din pat. De aceea, spune martorul, a făcut numeroase escarte care sau infectat, au devenit purulente şi mediu de înmulţirea viermilor, ceea ce l-a determinat pe comandant să apeleze la un voluntar gata să-l îngrijească, urmând, deci, să împartă aceeaşi celulă cu Iuliu Maniu.  A răspuns apelului Ioan Raţă Tarciz - din Ardusat (Maramureş), care a stat în aceeaşi celulă cu Maniu timp de şase luni, îngrijindu-l cu multă dragoste şi devotament, curăţindu-i rănile şi ajutându-l să le vindece, cu toate că acesta a continuat să fie imobilizat la pat din cauza slăbiciunii... Iar înaltul prelat greco-catolic Alexandru Todea (ridicat, mai târziu, de Papa, la rang de cardinal), afirma şi el: „În 1953, prin luna ianuarie, Ca-randino îmi spunea că Maniu e foarte grav bolnav şi că el crede că e vorba de sfârşit şi vrea să se mărturisească. Profitând de un gardian bun, după ce Maniu s-a pregătit, în prealabil, spunânduşi rugăciunea, am ridi-cat năframa cu mătura în mâna stângă şi am ţinut-o în loc de toiag arhieresc şi am spus cuvintele: «Domnul Dumnezeul şi Mântuitorul nostru, Isus Cristos, cu darul şi îndurările  iubirii, să vă ierte, Domnule Ma-niu, de păcatele dumneavostră, iar eu, ne­­vrednicul preot, prin puterea care mi s-a dat, vă iert de toate păcatele. În numele Tatălui, al  Fiului, al Sfântului Spirit, Amin!»".
          Azi, la Memorialul de la Sighet, există o sală „Iuliu Maniu", vernisată în 1999 de către Ana Blandiana, cu obiecte aparţinând defunctului sau familiei, cu numeroase fotografii ilustrând viaţa şi activitatea lui Iuliu Maniu, o adevărată şcoală de patriotism pentru generaţiile de azi şi de mâine. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog

Postări populare

Totalul afișărilor de pagină

CIUHANDUATÓRU'... IUDA-PNTCD!

CIUHANDUATÓRU'... IUDA-PNTCD!

AU BÂNTUIT SI PRIN PNTCD D'ALDE BONNIE & CLYDE... MONY (Toma) & LIVIU (Iane)!!

AU BÂNTUIT SI PRIN PNTCD D'ALDE BONNIE & CLYDE... MONY (Toma) & LIVIU (Iane)!!

Widget Doxologia