Mesajul Majestății Sale Regelui Mihai I de Crăciun 2011

Mesajul Majestății Sale Regelui Mihai I de Crăciun 2012

24.12.2012

Ajunși la Săvârșin, după un an plin de activități publice, Regina și cu mine, alături de întreaga noastră Familie, sărbătorim nașterea Domnului Nostru Isus, cu speranță și credință. Ca de fiecare dată în ultimii șaptezeci și doi de ani, mă adresez vouă, de Crăciun, cu aceeași afecțiune și cu bucurie.

Ne îndreptăm recunoștința spre toți cei care, în viață sau plecați dintre noi, au făcut astfel ca Țara să continue drumul ei greu, dar atât de frumos și de înălțător.

În lunga mea viață, am avut timp să înțeleg rostul fundamental al soldatului în mersul Națiunii. Gândurile mele se îndreaptă, așadar, spre toți militarii români aflați în țară sau în misiuni de apărare a păcii în lume, precum și la soțiile, soții, părinții și copiii lor.

Săvârșinul este un loc binecuvântat, înnobilat de iubirea cu care a fost alcătuit de mama mea, Regina Elena, și continuat de fiica mea, Principesa Moștenitoare. În atmosfera căminului, al doilea gând al nostru se îndreaptă către oamenii în vârstă. Cu sau fără familii, în bună stare fizică sau cu sănătatea șubredă, vârstnicii României au nevoie de înțelegerea și iubirea semenilor, de ajutorul și încurajarea lor. Îndrept un cuvânt de laudă către medicii români care, uneori în chip anonim și cu dificultăți, dau zile suportabile bătrânilor și bolnavilor noștri.

Copiii și tinerii țării au astăzi o viață fără granițe. În fața computerelor sau călătorind pe cinci continente, fără niciun complex de inferioritate, ei sunt acea parte a României care ne așază la nivel de egalitate cu orice altă țară a lumii. Mulțumesc părinților și profesorilor care, prin sacrificiu personal, dau copiilor lor un viitor așa cum nicio altă generație trecută de români nu a putut avea.

Ca în fiecare an, ne bucurăm de dovezile de afecțiune și respect ale societății românești. Porțile Săvârșinului sunt deschise sutelor de tineri și adulți, copii și bătrâni care vin să cânte colinde, să-și arate costumele păstrate din bătrâni, să danseze în ritmurile tradiționale de Crăciun. De orice confesiune ar fi, românii sunt bineveniți. Prezența lor dă rost noțiunii de familie și sărbătorii Nașterii Domnului petrecută în comunitate.

Românii au arătat anul acesta multă încredere, speranță și atașament față de Coroană. Familia Regală a fost prezentă neîncetat în comunitățile locale și a făcut vizite de prestigiu în Europa, pentru a servi interesele fundamentale ale României. La 85 de ani de la proclamarea mea ca Rege, am fost bucuros să văd felul în care este prețuită Familia mea, în toate generațiile. Am fost mișcat de simțul datoriei și patriotismul de care au dat dovadă orașele Alba Iulia, Oradea și București, în sărbătorile lor dedicate Coroanei.

Reamintesc românilor că Nașterea Domnului Isus Hristos este povestea unei familii. O familie aflată în împrejurări grele. Este o frumoasă lecție despre grija față de cei neînsemnați, despre cum noi, oamenii, suntem parte a unei mari familii. O lecție de umilință, dar și de mândrie. De durere, dar și de înălțătoare umanitate. O lecție necesară în lumea de astăzi, în care atâția oameni se simt uitați, umiliți sau neînțeleși.

Viața noastră publică lasă încă de dorit, dar sper să găsim puterea de a îndrepta lucrurile. Vom avea o șansă în viitor doar dacă ne vom asuma propria noastră răspundere. Nu va veni nimeni de altundeva să ne ofere binele.

Felicit pe cei care au făcut ceva bun pentru țara lor! Doresc tuturor românilor din țară, din Basarabia și din toate colțurile lumii Crăciun fericit și la mulți ani!

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Mihai R

Săvârșin, 24 decembrie 2012

Mesajul video

http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=xRewr-Dk86A#!

luni, 24 septembrie 2012

AURICÃ PARVENESCU!

AZI: Aurică Pavelescu, băiat de casă!
Publicat la: 24.09.2012 13:47                                                                                         de Domnul
               Am cunoscut lichele şi-am întâlnit, slavă Domnului!, traseişti; unii mai mari ca alţii, dar toţi o apă ş-un pământ. Cu toate acestea, la vreo două generaţii, aşa, se naşte câteun monstru sacru al branşei care, plin de vocaţie, talent, chemare sau cum vreţi să-i spuneţi, revoluţioneză ireversibil domeniul... Ei bine, un asemenea specimen - care, între noi fie spus, îţi dă peste bot fix atunci când crezi c-ai aflat tot ce e de ştiut despre lichele şi nevertebrate politice -  este şi Aurică Pavelescu, strigat de unii Aurelian (ceea ce noi credem, totuşi, că e o exagerare).

Aurică Pavelescu, avocăţel
                 Aurică, format în şcoala lichelismului politic nouăzecist - şcoală serioasă! -, şi-a început cariera în mod firesc, acumulând cunoaştere: membru pasionat al PNL, PDN (Partidul Dreapta Naţională), PD, PIN, PNG, PNTCD, PLM, Pavelescu este aşteptat cu mare nerăbdare în PSD, unul dintre puţinele partide politice pe care nu le-a frecventat. Până acum.
               Dar Aurică Parvenescu, pardon!, Pavelescu, nu este doar un cameleon politic, capabil să oscileze cu viteză între diferite nuanţe de căcăniu şi, deci, să se integreze, practic, în orice formaţiune. Nu, nu e vorba doar despre incontestabilul său talent nativ care, e drept, i-ar permite să nu mişte nu deget toată ziua aşteptând inevitabilul moment în care un dos s-ar apropia de buzele sale experimentate spre a fi omagiat... Aurică îşi munceşte talentul, iar slugărnicia sa - fizic imposibilă unui neiniţiat - e forjată prin mii de ore de antrenament. De exemplu, nu multă lume ştie că, în puţinele momente fără stăpân, Aurică Pavelescu îşi sărută singur posteriorul, doar pentru a nu-şi ieşi din mână. Adică, din gura, vreau să spun...
               Mai mult decât atât, spre deosebire de majoritatea lichelelor care au decis să se compromita doar dintr-un anumit punct de vedere, lăsând, totuşi, şi câteva pete albe în biografia proprie,  Pavelescu n-are astfel de sensibilităţi de amator.  Munca sa e interdisciplinară, iar atunci când se deghizează-n preş pentru stăpânii momentului, Aurică ştie să-şi puna la bătaie şi carieruţa de avocăţel, doar-doar s-o face mai plăcut. Să ne amintim cum s-a înfățișat el la televizor, în chip de mare apărător, după ce-a servit, vreo 25-30 de minute, ca avocat al lui Gigi Becali; sau al lui Traian Băsescu, cel pe care l-a apărat - chiar  în dosarul flota - întregul sfert academic în care, pare-se, ar fi întârziat adevăratul avocat ales.
               Să ne-amintim, iarăşi, cum nicio victorie politică (fie ea reală sau scoasă din burta Motoacei de la CCR) nu se poate desfăşura în pace, fără ca maestrul Pavelescu să se prelingă în decor sau să se scurgă, încet, pe pantofii câştigătorului. L-am văzut pe avocăţel gâfâindu-i în ureche doctorului Oprescu, atunci când acesta a ajuns primar general, la a 'nşpea încercare; i-am zărit scăfârlia în cadru atunci când Becali era arestat pentru că urmau alegerile şi ne prindeau, Doamne fere'!,  fără martir; şi, evident, l-am vazut îmbrăcat în alb - ca o mireasă nesimţită, trecută de primele două tinereţi, dar cu pretenţii ireale de feciorie - în dosul Băsescului, acuşi, la referendum.
               Acum e şef neligitim la PNŢCD, partid în curtea căruia a deschis - probabil pentru a-şi îmbuna zeusul -  o terasă. Puţin alcool nu face rău nimănui, nu?; ba, dimpotrivă, chiar te-ajută când faci troturarul politic pentru bordurile ideologice ale Videanului. Că, vorba (nerostită a) lui Aurică Pavelescu,  viaţa-i grea şi doctrina trece, încă, prin stomac...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog

Postări populare

Totalul afișărilor de pagină

CIUHANDUATÓRU'... IUDA-PNTCD!

CIUHANDUATÓRU'... IUDA-PNTCD!

AU BÂNTUIT SI PRIN PNTCD D'ALDE BONNIE & CLYDE... MONY (Toma) & LIVIU (Iane)!!

AU BÂNTUIT SI PRIN PNTCD D'ALDE BONNIE & CLYDE... MONY (Toma) & LIVIU (Iane)!!

Widget Doxologia