Mesajul Majestății Sale Regelui Mihai I de Crăciun 2011
Mesajul Majestății Sale Regelui Mihai I de Crăciun 2012
24.12.2012
Ajunși la Săvârșin, după un an plin de activități publice, Regina și cu mine, alături de întreaga noastră Familie, sărbătorim nașterea Domnului Nostru Isus, cu speranță și credință. Ca de fiecare dată în ultimii șaptezeci și doi de ani, mă adresez vouă, de Crăciun, cu aceeași afecțiune și cu bucurie.
Ne îndreptăm recunoștința spre toți cei care, în viață sau plecați dintre noi, au făcut astfel ca Țara să continue drumul ei greu, dar atât de frumos și de înălțător.
În lunga mea viață, am avut timp să înțeleg rostul fundamental al soldatului în mersul Națiunii. Gândurile mele se îndreaptă, așadar, spre toți militarii români aflați în țară sau în misiuni de apărare a păcii în lume, precum și la soțiile, soții, părinții și copiii lor.
Săvârșinul este un loc binecuvântat, înnobilat de iubirea cu care a fost alcătuit de mama mea, Regina Elena, și continuat de fiica mea, Principesa Moștenitoare. În atmosfera căminului, al doilea gând al nostru se îndreaptă către oamenii în vârstă. Cu sau fără familii, în bună stare fizică sau cu sănătatea șubredă, vârstnicii României au nevoie de înțelegerea și iubirea semenilor, de ajutorul și încurajarea lor. Îndrept un cuvânt de laudă către medicii români care, uneori în chip anonim și cu dificultăți, dau zile suportabile bătrânilor și bolnavilor noștri.
Copiii și tinerii țării au astăzi o viață fără granițe. În fața computerelor sau călătorind pe cinci continente, fără niciun complex de inferioritate, ei sunt acea parte a României care ne așază la nivel de egalitate cu orice altă țară a lumii. Mulțumesc părinților și profesorilor care, prin sacrificiu personal, dau copiilor lor un viitor așa cum nicio altă generație trecută de români nu a putut avea.
Ca în fiecare an, ne bucurăm de dovezile de afecțiune și respect ale societății românești. Porțile Săvârșinului sunt deschise sutelor de tineri și adulți, copii și bătrâni care vin să cânte colinde, să-și arate costumele păstrate din bătrâni, să danseze în ritmurile tradiționale de Crăciun. De orice confesiune ar fi, românii sunt bineveniți. Prezența lor dă rost noțiunii de familie și sărbătorii Nașterii Domnului petrecută în comunitate.
Românii au arătat anul acesta multă încredere, speranță și atașament față de Coroană. Familia Regală a fost prezentă neîncetat în comunitățile locale și a făcut vizite de prestigiu în Europa, pentru a servi interesele fundamentale ale României. La 85 de ani de la proclamarea mea ca Rege, am fost bucuros să văd felul în care este prețuită Familia mea, în toate generațiile. Am fost mișcat de simțul datoriei și patriotismul de care au dat dovadă orașele Alba Iulia, Oradea și București, în sărbătorile lor dedicate Coroanei.
Reamintesc românilor că Nașterea Domnului Isus Hristos este povestea unei familii. O familie aflată în împrejurări grele. Este o frumoasă lecție despre grija față de cei neînsemnați, despre cum noi, oamenii, suntem parte a unei mari familii. O lecție de umilință, dar și de mândrie. De durere, dar și de înălțătoare umanitate. O lecție necesară în lumea de astăzi, în care atâția oameni se simt uitați, umiliți sau neînțeleși.
Viața noastră publică lasă încă de dorit, dar sper să găsim puterea de a îndrepta lucrurile. Vom avea o șansă în viitor doar dacă ne vom asuma propria noastră răspundere. Nu va veni nimeni de altundeva să ne ofere binele.
Felicit pe cei care au făcut ceva bun pentru țara lor! Doresc tuturor românilor din țară, din Basarabia și din toate colțurile lumii Crăciun fericit și la mulți ani!
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Mihai R
Săvârșin, 24 decembrie 2012
Mesajul video
http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=xRewr-Dk86A#!
sâmbătă, 5 noiembrie 2011
CĂTRE NAŢIONAL ŢĂRĂNIŞTI (VI)
Faceți căutări pe acest blog
Postări populare
-
Atentatul contra lui Coposu, protejat de Poliţie Autor: TOMA ROMAN JR ...
-
Ioan Furtunã, national-tãrãnist, monarhist din Galati Ca si infiltrat in PNTcd, incã din 1995, via PNL, I...
-
AMINTIRI CU MAJESTÃTILE LOR, REGELE MIHAI SI REGINA ANA Au trecut mai mult de 21 de ani de la acel 10 mai 1990, de-atunci ...
-
DE 10 MAI, SÃ NE BUCURÃM: "TRÃIASCÃ REGELE !" Anul acesta se împlinesc 146 de ani de la începerea domniei lui Carol I - pe d...
-
A urel Teodorescu fost prefect national-tãrãnist de Arges Domnule Pãtrãscoiu, vã rog sã meditati putin si s...
-
T.N.T. - TINERETUL NATIONAL TÃRÃNESC Printre variatele încercãri de maculare si slãbire a national-tãrãnismului, în...
-
INVAZIA MAIMUTELOR ÎN PNTCD! Motto: ” Avem intâi nevoie de oameni de caracter şi oneşti şi numai pe urmă de o...
-
EXORCIZAREA PNTCD... NOI ORIZONTURI! MOTO: PARADOX: CEI "FÃR’ DE CARACTER" PRODUC REVIRIMENTU’N PARTID! Asid...
-
Absolvent al Facultãtii de Ateism Stiintific a Universitãtii de Stat din Moscova si a Facultãtii de Teologie din Bucuresti, doc...
Totalul afișărilor de pagină
CIUHANDUATÓRU'... IUDA-PNTCD!
AU BÂNTUIT SI PRIN PNTCD D'ALDE BONNIE & CLYDE... MONY (Toma) & LIVIU (Iane)!!
Arhivă blog
-
►
2012
(27)
- ► septembrie (2)
E trist ca lideri marcanti ai PNTCD arunca cu noroi, se jignesc, acum cand doar lupta politica trebuia sa domine partidul,mai grav e ca oamenii care nu reprezinta nimic pentru PNTCD (domnul Orasel) se auto impun ca lideri marcanti ,ar trebui sa tinem cont toti de ultima sustinere a Presedintelui Ion Diaconescu , sa gasim o cale comuna pornind de la acest lucru , fara denigrari,acuze si autoimpunerii,toti liderii: Ciorbea, Lupu, Ciuhandu, Sarbu, Pavelescu, Herlea sa se aseze la masa tratativelor si sa gaseasca rapid o solutie, daca nu, suntem sortiti pieirii, si ne vom afunda mai mult in mocirla denigrarilor fara rost,adversarii politici nu trebuie sa faca nimic sa ne tina la 1% pentru ca o facem noi din interior.La munca si tratative interne rapide fara alte mesaje ca cel mai de sus,nu mai e timp!TREBUIE SA INTRAM IN PARLAMENT!
RăspundețiȘtergereAsa se ne ajute DUMNEZEU!
Gabi Dumitru
Caransebes
Caras-Severin
Shleahta iudo-ciuhando-klingonianã (prin reprezentantii ei obedienti de seamã), cea care pânã mai ieri sustinea pe iliceshtii uselei (vezi flamura violet din 1 decembrie 2009 de la Timisoara!), s-a trezit cã, dupã regalul celei de-a 90-a aniversãri a M.S. Regele Mihai sã se ducã taman la Hanatu’ lu’ Kioru si sã pupe canafii condurilor... tãtarului conducãtor!!
RăspundețiȘtergereS.R.Ieudeanu spunea... Ce blestem poate fi pe acest partid - PNCD? Sau lucizi fiind ne putem usor da seama de aceste marsevi orchestrate de tripadusi,procuror etc.. comunisti.Sa se uite asa usor ca acest partid a dat Romaniei jertfa cea mai de pret pe cei mai bravi barbati,prin crime,suferinte,imbolnaviri si temnite coordonate de regimul comunismo-securist ca acum cand bate un vant de libertate si pe plaiul miorit romanesc sa asistam la o lupta pe viata si pe moarte pentru conducere Cine se afla in spatele acestor manevre murdare? Sa fim curajosi,sa-i demascam.Sa vedem ce au facut in trecut si dupa revolutie.Sa taiem raul din radacina.Cine si cand au tradat interesele tarii? Nu mai au dreptul sa asceada ca lideri.Admir curajul si responsabilitatea cu care pune rezolvarea imediata si salvatoare a PNCD-ului.Bunul Dumnezeu sa ne ajute!
RăspundețiȘtergeresunt membru PNTCD din 2008, dar mie scarba cateodata...intrusii in partid au ajuns la putere in partid l-au dat afara pe tatal meu Geamanu Stefan care era membru fondator al PNTCD tg-jiu si sponsor unde avea legitimatia cu nr 1. acum inteleg ca vrem revenire, oare nu ar fi frumos sa ne cerem iertare la cei izgoniti din partid? si sa ii chemam inapoi? oare cum putem sa reusim fara oamenii care au avut grija ca acest partid sa supravietuiasca? Domnule Lupu stiu ca avem sanse mari la revenire! dar hai sa nu ne descotorosim de membrii care totusi au facut ceva pt partidul asta...
RăspundețiȘtergere